CSM susține eliminarea discrepanţelor salariale existente în sistemul judiciar

24 aug. 2016
Vizualizari: 1100

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a hotărât în ședința de ieri că dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sunt aplicabile și familiei ocupaționale „Justiție”.

Prin urmare, cu majoritate de voturi, Plenul CSM a adoptat o hotărâre de principiu prin care recomandă ordonatorilor de credite ca în interpretarea acestor dispoziții legale să aibă în vedere principiul de drept menționat în expunerea de motive a O.U.G. nr. 20/2016 și în cuprinsul art.31 din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea.

În aceeași ședință, cu majoritate de voturi, Plenul CSM a respins punctul de vedere al direcției de specialitate prin care s-a propus sesizarea Senatului României ca în procedura de dezbatere parlamentară a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței O.U.G. nr. 20/2016 să fie luate măsuri pentru evitarea consecințelor interpretării diferite a dispozițiilor menționate, sub forma unor amendamente la acest act normativ.

Pe cale de consecință, cu majoritate de voturi, a fost respinsă propunerea de sesizare a Senatului României.

Hotărârea privind aplicarea O.U.G. nr .20/2016 a fost adoptată în contextul tensiunilor create la nivelul sistemului judiciar ca urmare a interpretării și aplicării diferențiate a acestui act normativ, precum și a Memoriului și scrisorii deschise privind aplicarea nediscriminatorie a O.U.G. nr. 20/2016, transmise CSM de către un număr reprezentativ de magistrați la data de 22 august 2016.

La ședința Plenului au participat reprezentanți ai sistemului judiciar, judecători și procurori, precum și reprezentanți ai asociațiilor profesionale ale magistraților.

În acest context, Plenul Consiliului a hotărât totodată că este necesară continuarea demersurilor pentru urgentarea preluării bugetelor instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Sursa informației

👍Vezi și: Scrisoarea deschisă a procurorilor privind aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 în mod unitar – 371 semnatari

CSM susține eliminarea discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar was last modified: august 24th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: