CSM. Selecția experților specializați în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în cadrul proiectului „Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar”

17 sept. 2019
Vizualizari: 379

Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), CSM lansează procedura de selecție a 6 experți (judecători, cadre didactice din învățământul universitar și alți specialiști cu experiență în domeniul cooperării internaționale în materie civilă și a domeniilor conexe), în vederea participării acestora ca personal de instruire la 10 seminare în domeniul cooperării internaționale în materie civilă.

Astfel, selecția experților se va realiza de către o comisie de selecție numită în acest sens, în două etape:

– Într-o primă etapă eliminatorie, comisia de selecție va evalua, pe baza documentației transmise, admisibilitatea candidaturilor sub aspectul îndeplinirii următoarelor cerințe:

a) respectarea termenului limită pentru depunerea candidaturilor;

b) respectarea documentației de înscriere, respectiv:
– o scrisoare de intenție;
– curriculum vitae;
– plan de seminar.

c) cerințe specifice de calificare:

– experiență de minimum 6 ani ca judecător definitiv (pentru judecători), respectiv experiență de minimum 6 ani în calitate de specialist în domeniul cooperării internaționale în materie civilă și a domeniilor conexe (pentru specialistul în acest domeniu, calculată de la definitivarea în profesie);

– alte documente justificative, după caz: certificate, adeverințe, referințe/scrisori de recomandare, orice alte documente care pot susține afirmațiile candidatului în sensul îndeplinirii cerințelor de calificare.

În cea de-a doua etapă, comisia va examina candidații în cadrul unui interviu.

Vor fi selectați, în ordinea notelor și în limita posturilor disponibile conform anunțului de selecție, numai candidații care obțin nota minimă 8.

Totodată, experții selectați vor avea asigurate toate costurile privind cazarea și masa (suportate de organizatori) pentru participarea la activitățile de formare profesională și vor beneficia de un onorariu conform bugetului proiectului, de 1400 lei/zi de activitate (care va include taxele și contribuțiile datorate de către angajat și angajator), pentru maximum 2 zile de activitate.

Îm final, persoanele interesate vor transmite dosarul de înscriere conținând o scrisoare de intenție, un curriculum vitae, planul pentru o activitate de formare pe o temă aleasă de candidat și orice alte documente justificative până cel târziu la data de 9 septembrie 2019, în format electronic, la adresa de e-mail: ruxandra.stan@inmlex.ro, în atenția doamnei Ruxandra Elena Stan.

 

Sursa informației

CSM. Selecția experților specializați în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în cadrul proiectului „Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar” was last modified: septembrie 17th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: