[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Şedinţa Plenului din 8 octombrie 2020

9 oct. 2020
Vizualizari: 313

Update 8 octombrie 2020: Ordinea de zi soluționată

Consiliul Superior al Magistraturii (www.csm1909.ro) a publicat ordinea de zi soluționată a ședinței Plenului din 8 octombrie 2020.

Astfel, Plenul CSM a hotărât:

– Înscrierea Proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (16567/2020) pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Plenului;

– Înscrierea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare (14966/2020) pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Plenului;

– După suplimentarea ordinii de zi, avizarea  favorabilă a proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind
desfășurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unor instituții din sistemul justiției, cu observațiile formulate în cadrul Comisiei nr.1 din ședința de la data de 07.10.2020 etc.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Potrivit paginii oficiale (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii a publicat ordinea de zi pentru ședința Plenului din data de 8 octombrie 2020, ce va avea loc la ora 10:00 și va trata:

– Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO) (16567/2020);

– Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare (14966/2020);

– Propunerea de încetare a calității de coordonator de practică al Institutului Național al Magistraturii (18399/2020);

– Raportul de constatări faptice aferent misiunii de audit extern al managementului Inspecției Judiciare pentru anii 2016, 2018 și 2019 etc.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Ordinea de zi – Amânare de pronunțare] CSM. Ședința Secției pentru procurori în materie disciplinară din data de 30 septembrie 2020

[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Plenului din 8 octombrie 2020 was last modified: octombrie 9th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: