[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Plenului din 28 mai 2020

29 mai 2020
Vizualizari: 609

Update 29 mai 2020: Ordinea de zi soluționată

Consiliul Superior al Magistraturii (www.csm1909.ro) a publicat ordinea de zi soluționată a ședinței Plenului din 28 mai 2020.

Astfel, Plenul CSM a hotărât:

– numirea în calitate de personal de instruire propriu în cadrul Departamentului de formare profesională continuă al Școlii Naționale de Grefieri, a domnului B. A.-G., grefier în cadrul Tribunalului București, la disciplina „ECRIS” pentru instanțe – specializarea ECRIS civil.

– suspendarea examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari;

– sesizarea ministrului justiției cu următoarea propunere de completare a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astfel la articolul 27, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică examenelor și concursurilor organizate în sistemul judiciar, inclusiv concursului de admitere la Institutului Național al Magistraturii, concursului de admitere în magistratură și concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri, care se pot desfășura cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

– suspendarea concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri;

– acordarea avizului negativ privind propunerea legislativă pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție etc. 

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației


Potrivit paginii oficiale (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii a publicat ordinea de zi pentru ședința Plenului din data de 28 mai 2020, ce va avea loc la ora 10:00 și va trata subiecte vizând:

– Propunerea Școlii Naționale de Grefieri privind numirea în calitatea de personal de instruire propriu, în cadrul Departamentului de formare profesională continuă;

– Situația examenului de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari;

– Situația concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri;

– Avizarea Propunerii legislative pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție etc.

 

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru judecători din 25 mai 2020

[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Plenului din 28 mai 2020 was last modified: mai 29th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: