CSM. Curtea de Apel Piteşti va implementa aplicaţia informatică „EDC- Electronic Documents Communication”

1 mart. 2021
Vizualizari: 521

Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat un comunicat al Curții de Apel Pitești privind implementarea, începând cu data de 1 martie 2021, a aplicației informatice „EDC- Electronic Documents Communication”, prin care vor putea fi comunicate, în format digital, documentele și actele de procedură, cu acordul părților interesate.

Redăm, în continuare, comunicatul:

„Pentru a facilita comunicarea documentelor cu semnătură electronică extinsă, începând cu data de 1 martie 2021, Curtea de Apel Pitești va implementa aplicația informatică «EDC- Electronic Documents Communication», dezvoltată împreună cu Biroul IT și conducerea Tribunalului Argeș, prin care vor fi comunicate în format digital documentele și actele de procedură, cu acordul părților interesate, prin accesarea paginii de internet a Curții de Apel Pitești www.curteadeapelpitesti.ro – secțiunea «EDC_Documente».

Aplicația va funcționa experimental, până la finalul anului 2021, numai pentru instanțele din județul Argeș, urmând a fi extinsă și la instanțele din județul Vâlcea în anul următor, perioadă în care se vor putea aduce îmbunătățiri aplicației, în funcție de cele constatate în timpul funcționării experimentale.

Comunicarea electronică a documentelor către instituțiile publice, care au calitatea de părți în dosarele aflate pe rol, se va efectua exclusiv pe bază de protocol bilateral încheiat cu Curtea de Apel Pitești. Primul astfel de protocol a fost încheiat cu Inspectoratul Județean de Poliție Argeș și urmează să producă efecte începând cu 1.03.2021.

În urma solicitării scrise formulate de persoanele interesate și a comunicării către instanță a unui număr de telefon, solicitantului i se va transmite automat parola de acces în aplicație, prin SMS, în momentul asocierii cererii/protocolului de comunicare electronică a documentelor, cu dosarul aflat pe rolul instanței.

Aplicația «EDC- Electronic Documents Communication» are capacitatea de a transmite documentele din dosare în format electronic, cu semnătură electronică extinsă (inclusiv a procedurilor de citare) și este concepută astfel încât să permită și încărcarea de documente electronice de către părți, însă această secțiune a fost indisponibilizată, până la efectuarea studiului de impact.  

La data de 24.02.2021, președintele Curții de Apel  Pitești a emis decizia nr. 47/2021 în vederea operaționalizării aplicației la toate instanțele judecătorești din județul Argeș, fiind anexate deciziei instrucțiuni de utilizare și formulare tipizate care vor fi puse la dispoziția justițiabililor pentru a facilita accesul la comunicarea electronică a documentelor din dosare.   

Exprimându-ne speranța că veți aduce la cunoștința opiniei publice aspectele anterior prezentate, vă asigurăm de întreaga noastră considerație.”

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Martie] CSM. Funcții de conducere vacante și ce urmează a se vacanta în următoarele 90 de zile – 2021

CSM. Curtea de Apel Pitești va implementa aplicația informatică „EDC- Electronic Documents Communication” was last modified: martie 1st, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: