CSM. Comunicat privind Hotărârea nr. 727 din 15 iunie 2017 a Secţiei pentru judecători

20 iun. 2017
Vizualizari: 700

CSM a transmis într-un comunicat procedura de selecție a judecătorilor pentru Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Redăm mai jos conținutul comunicatului:

„Având în vedere faptul că, în ultima perioadă, în spațiul public, au fost lansate discuții nefundamentate cu privire la procedura de selecție a judecătorilor pentru Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerăm că, pentru corecta informare a judecătorilor din întreaga țară și a opiniei publice, se impune prezentarea circumstanțelor în care s-a desfășurat această procedură.

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii au întreprins toate măsurile legale și instituționale pentru a asigura independența reală a judecătorilor din România, principiu fundamental al statului de drept și al societății democratice.

O componentă importantă a acestui principiu vizează cariera judecătorilor și necesitatea ca promovarea acestora la instanțele superioare și, cu atât mai mult, la ÎCCJ., să se realizeze exclusiv pe baza unor criterii obiective de profesionalism și integritate.

La evaluarea judecătorilor înscriși la concursul de promovare la ÎCCJ s-a urmărit aplicarea acestor criterii cu strictețe și obiectivitate, fără a se utiliza duble măsuri și fără a se aplica tratamente diferențiate în cazuri identice, judecătorii din cadrul CSM. analizând, pe baza propriei lor conștiințe, prestația candidaților în contextul mai larg al conduitei lor profesionale.

În consecință, consecvenți ideii că demnitatea de judecător la instanța supremă impune înalte standarde de onestitate și probitate profesională, standarde de la care nu se poate abdica în nicio situație, judecătorii din cadrul CSM au analizat cu exigență sporită criteriile prevăzute de lege și regulament, rigurozitate decurgând din înțelegerea rolului, importanței și poziției ÎCCJ în ierarhia instanțelor judecătorești.

Cele enunțate anterior sunt relevate în cadrul interviurilor înregistrate audio-video, disponibile în mod public.

De altfel, prin Hotărârea nr. 645/12 iunie 2017, Plenul CSM a validat în unanimitate rezultatele concursului de promovare la ÎCCJ pentru toate secțiile, inclusiv cea penală”.

Sursa informației

 

CSM. Comunicat privind Hotărârea nr. 727 din 15 iunie 2017 a Secției pentru judecători was last modified: iunie 20th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: