CSM. Agenda privind avizarea proiectului de act normativ în ceea ce privește modificările aduse legilor de organizare şi funcţionare a autorităţilor din sistemul judiciar precum şi al statutului magistraţilor

1 sept. 2017
Vizualizari: 680

CSM a emis un comunicat în data de 31 august 2017 prin care a oferit următoarele informații:

„Biroul de Informare Publică și Relații cu Mass-Media este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice faptul că astăzi, 31 august 2017, a fost înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, proiect transmis de către Ministerul Justiției în vederea avizării.

Calendarul activităților interne aferente procedurii de avizare a acestui proiect de act normativ va presupune:

– consultarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a celorlalte instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, a Institutului Național al Magistraturii, a Școlii Naționale de Grefieri, a Inspecției Judiciare precum și a asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor, care sunt invitate să transmită Consiliului Superior al Magistraturii propunerile și observațiile pe marginea acestui proiect de lege până la data de 13 septembrie 2017;

– centralizarea și analiza propunerilor formulate de instanțe, parchete, celelalte instituții din cadrul sistemului judiciar și asociațiile profesionale de către Direcția Legislație, Documentare și Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii până la data de 20 septembrie 2017;

– emiterea avizului prevăzut de art.39 alin.3 din Legea nr.317/2004 de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în ultima săptămână a lunii septembrie 2017”.

Citește și [UPDATE: Ministerul Justiției a publicat pe site propunerile pentru legile justiției] Ministerul Justiției propune modificarea și completarea legilor justiției – dezbatere publică

Sursa informației

CSM. Agenda privind avizarea proiectului de act normativ în ceea ce privește modificările aduse legilor de organizare și funcționare a autorităților din sistemul judiciar precum și al statutului magistraților was last modified: septembrie 1st, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: