CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiţiei cu propuneri de modificare a Codului de procedură civilă, precum și a altor acte normative (Ordinea de zi soluționată)

30 oct. 2015
Vizualizari: 1330

Despre

  • 27 octombrie 2015
  • Ședința CSM
  • Hotărâri adoptate

Potrivit informației de presă publicate pe site-ul CSM (www.csm.ro), în ședința din 27 octombrie 2015, s-au adoptat mai multe hotărâri. Vă prezentăm, în continuare, o parte dintre următoarele hotărâri:

 

Propuneri de modificare Codului de procedură civilă

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare Codului de procedură civilă, după cum urmează:

Modificarea denumirii Secț. a II-a a Cap. IV, Titlul III, Cartea a V-a din, art. 684 alin. (2).

 

Propuneri de modificare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 (rep. M. Of. nr. 444 din 18 iunie 2014).

Modificarea art. 100;

Introducerea art. 136 alin. (5).

 

Modificarea și completarea Regulamentului de ordine interioară al DNA

Plenul CSM a avizat favorabil proiectul de ordin al ministrului justiției pentru modificarea și completarea Regulamentului de ordine interioară al DNA, cu observația formulată de Direcția legislație, documentare și contencios.

 

Propuneri de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (rep. M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005; cu modif. ult.), după cum urmează:

– Modificarea: art. 5 alin. (1), art. 39 alin. (2), (4) și (5), art. 44 alin. (1) și (2), art. 45, art. 46, art. 48 alin. (8) și (9), art. 49 alin. (8) și (9), art. 50, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (3), art. 54 alin. (1) și (4), art. 55 alin. (1), art. 58 alin. (5), art. 62 alin. (3) și (4), art. 63 alin. (2), art. 64, art. 76;

– Introducerea: art. 5 alin. (11), art. 331, art. 44 alin. (4), art. 471, art. 511, art. 58 alin. (6), (7) și (8), art. 62 alin. (1) lit. d), art. 62 alin. (12) și (13), art. 62 alin. (5), art. 641, art. 67 alin. (31).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

 

Propuneri de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (rep. M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005; cu modif. ult.), după cum urmează:

– Modificarea: art. 41 alin. (2), art. 45 alin. (1), art. 94 alin. (1).

 

Propunerea de modificare a art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind CSM

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propunerea de modificare a art. 55 din Legea nr. 317/2004 privind CSM (rep. M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012; cu modif. ult.).

 

Programul de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor pentru anul 2015

Plenul CSM a aprobat:

completarea Programului de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor pentru anul 2015 cu un seminar în domeniul „Criminalitate informatică”, ce urmează a se desfășura la București, în perioada 3-5 decembrie 2015, (cheltuielile ocazionate de organizare – transport internațional, cazare, mese, translație, fiind suportate de CRPE din bugetul proiectului „Cooperare judiciară la nivel european în domeniul activității informatice” – European judicial cooperation in the area of cybercrime – finanțarea acordată de Comisia Europeană fiind nerambursabilă);

completarea Programului de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor pentru anul 2015 cu 3 webinare în domeniul investigării faptelor comise cu arme de foc și percheziții informatice (două webinare cu tema „Investigarea faptelor comise cu arme de foc și un webinar cu tema „Probele digitale”, fără costuri și fără plata formatorilor.

 

Propuneri de modificare a Legii nr. 304/2004

Plenul CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, după cum urmează:

Modificarea art. 101;

Abrogarea art. 58 alin. (2) și (3).

 

Interpretarea art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

Plenul CSM a apreciat că prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituie atât interdicția membrilor de drept ai CSM de a vota, în situațiile în care secțiile îndeplinesc rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, la soluționarea sesizărilor referitoare la buna reputație a judecătorilor și procurorilor și a cererilor privind încuviințarea percheziției, reținerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători, procurori ori magistrați-asistenți, cât și interdicția participării membrilor de drept ai Consiliului la dezbaterile purtate în ședința secției corespunzătoare a Consiliului cu privire la aceste sesizări.

 

Proiectul de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune

Plenul CSM a avizat favorabil proiectul de Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu observațiile formulate și însușite de Comisia nr. 1.

 

Modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a CSM

Plenul CSM a hotărât modificarea corespunzătoare a Regulamentului de organizare și funcționare a CSM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, conform tabelului atașat la nota Direcția legislație, documentare și contencios.

 

Proiectul noii legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Plenul CSM a hotărât sesizarea ministrului justiției cu propuneri de modificare a dispozițiilor din proiectul noii legi-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, după cum urmează:

Modificarea titlului Secțiunii a 6-a;

Introducerea art. 23 alin. (21).

 

Alte hotărâri adoptate de CSM

Plenul CSM a aprobat componența comisiilor de examinare la concursul sau examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor, organizat în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015.

Plenul CSM a stabilit numărul comisiilor de psihologi la concursul sau examenul pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor la curți de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, precum și la parchetele de pe lângă acestea, organizat în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015, respectiv:

– două comisii – una pentru judecători și una pentru procurori, care vor realiza testarea candidaților, constând în aplicarea testului scris și susținerea interviului;

– o comisie care va soluționa contestațiile formulate împotriva calificativelor acordate.

De asemenea, Plenul CSM a aprobat componența comisiilor care vor realiza testarea candidaților constând în aplicarea testului scris și susținerea interviului, respectiv a comisiei de reexaminare psihologică.

Plenul CSM a aprobat completarea componenței comisiei de organizare a examenului pentru promovarea în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul CSM, organizat la data de 23 noiembrie 2015.

Plenul CSM a hotărât acordarea avizului conform pentru proiectul de buget pentru anul 2016 pentru instanțele judecătorești centralizat la nivelul fiecărui ordonator secundar de credite, cu precizarea că în proiectul de buget nu au fost incluse sumele necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din Codul de procedură civilă privind cercetarea procesului și, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu.

Plenul CSM a stabilit ca la lucrările grupului de lucru mixt constituit la nivelul Senatului să participe președintele și vicepreședintele CSM.

 

Pentru a vedea lista privind ordinea de zi soluționată, vizitați site-ul CSM (www.csm.ro).

CSM a hotărât sesizarea Ministerului Justiției cu propuneri de modificare a Codului de procedură civilă, precum și a altor acte normative (Ordinea de zi soluționată) was last modified: octombrie 29th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.