Critici referitoare la valorificarea greşită de către instanţă a raportului de expertiză în stabilirea remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi şi executanţi pentru tipurile de utilizare şi pentru perioada de timp pretinse prin cererea de chemare în judecată. Recurs respins ca nefondat

• Legea nr. 8/1996: art. 123^1
• Legea nr. 8/1996: art. 123^2 alin. (1) lit. d)
• Legea nr. 8/1996: art. 41
• NCPC: art. 274
• NCPC: art. 281
• NCPC: art. 296

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 21.12.2012, sub nr. x/2012, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând următoarele:

1. obligarea pârâtei la plata sumei de 107.208,80 RON (cu TVA inclus), reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune C. a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2011 -31.12.2011;

2. obligarea pârâtei la plata remunerației (cu TVA inclus) datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul de televiziune C. a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.01.2012 -30.09.2012;

3. obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate în raport de metodologiile emise conform Legii nr. 8/1996 cu modificările și completările ulterioare;

4. obligarea pârâtei să pună la dispoziția A., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual) pentru perioada 01.10.2011-30.09.2012;

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1561 din 1 octombrie 2019)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

I. În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 800/27.06.2018, se constată următoarele:

Este nefondată critica referitoare la valorificarea greșită de către instanța de apel a raportului de expertiză, în stabilirea remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți și executanți pentru tipurile de utilizare și pentru perioada de timp pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Susținerile recurentei – pârâte cu acest obiect au ca premisă existența unei contradicții chiar în cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în faza apelului, în sensul că prin întregul raport s-ar fi stabilit o obligație de plată în sarcina societății pârâte de aproximativ 140 RON și doar dintr-o eroare s-a menționat în cadrul capitolului de concluzii un debit de 918 ori mai mare. În acest context, obligarea în apel a pârâtei la plata sumei de 131.647,21 RON, în loc de 143,35 RON, ar fi o consecință a însușirii erorii expertului.

Or, premisa pe care se bazează critica recurentei este greșită, întrucât expertul contabil desemnat în apel a fost consecvent, în întregul cuprins al raportului, în a indica și demonstra că remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți și executanți însumează 131.647,21 RON pentru toate tipurile de utilizare, în perioada de referință. Răspunsul expertului la obiectivele stabilite de instanța de apel, precum și la obiecțiunile reclamantei A. la raportul de expertiză, trebuie privit din perspectiva analizei efectuate de expert pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de către părți.

Astfel, expertul urma să calculeze remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți și executanți prin utilizarea de către pârâta S.C. B. S.R.L. a prestațiilor lor în perioada 1.07.2011 – 30.09.2012, anume prin radiodifuzarea de fonograme, respectiv prin radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, în cadrul obiectivului 3 al expertizei.

Atare calcul presupunea, în prealabil, stabilirea fonogramelor și a prestațiilor artistice efectiv utilizate, pe baza play-listurilor (obiectivul 1), precum și stabilirea repertoriului A. și a titularilor de drepturi care le-au acordat mandat, exclusiv în situația de radiodifuzare a prestațiilor artistice în domeniul audiovizual (obiectivul 2). Această din urmă evaluare era justificată de faptul că, în cazul acestui tip de utilizare, potrivit art. 123^2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, gestiunea prin intermediul organismului de gestiune colectivă este facultativă, astfel încât acest organism pot colecta doar remunerațiile acelor titulari de drepturi care sunt membri ai săi și care i-au acordat mandat, după cum rezultă din art. 123^2 alin. (2) din lege.

Tocmai în considerarea caracterului facultativ al gestiunii colective în situația radiodifuzării prestațiilor artistice în domeniul audiovizual – spre deosebire de utilizarea prin radiodifuzarea de fonograme, în care este vorba despre o gestiune colectivă obligatorie și operează mandatul legal extins (art. 123^2 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din lege) -, calcularea remunerațiilor în acest caz urma a avea loc, în cadrul obiectivului 3 al expertizei, cu respectarea art. 123^2 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Expertul s-a conformat întocmai dispozițiilor instanței, verificând nu numai play-listurile, dar și înscrisurile referitoare la membrii reclamantei care i-au dat acesteia mandat de reprezentare, iar răspunsul la cel de-al treilea obiectiv trebuie considerat a fi fost dat în consecință, cu distincția ce trebuia făcută în funcție de natura gestiunii colective în cele două tipuri de utilizare a prestațiilor.

După cum se arată chiar prin motivele de recurs, expertul a marcat această distincție prin referirea la actele juridice sau normative indicate drept temei al colectării remunerațiilor pentru fiecare tip de utilizare în perioada de referință. Astfel, pentru radiodifuzarea de fonograme, gestionabilă obligatoriu, acesta a menționat constant Deciziile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 104/2005 și nr. 133/2012, în timp ce pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, care presupune o gestiune colectivă facultativă, a indicat de fiecare dată H.G. nr. 119/2002.

Potrivit celor arătate de expert în raport, în cadrul celui de-al treilea obiectiv al lucrării de specialitate, remunerația colectată în baza celor două decizii ORDA este de 4980,37 RON plus TVA, iar remunerația datorată de utilizator în temeiul H.G. nr. 119/2002 este de 81.975,41 RON .

Ulterior, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de A., expertul a modificat suma datorată în baza Deciziilor ORDA nr. 104/2005 și nr. 133/2012, după eliminarea TVA și adăugarea penalităților de întârziere, ca fiind de 6.171,56 RON, menținând, însă, suma de 81.975,41 RON pentru remunerația cuvenită în temeiul H.G. nr. 119/2002 .

Cu toate acestea, în cadrul concluziilor la cel de-al treilea obiectiv, expertul a precizat că suma de 81.975,41 RON ar fi datorată pentru „membri, nemembri, titulari de drepturi conexe”. Această precizare reprezintă o eroare materială, cât timp, după cum s-a arătat anterior, suma a fost indicată drept remunerație în baza H.G. nr. 119/2002, colectată, așadar, doar pentru acei titulari de drepturi care sunt membri ai organismului de gestiune colectivă și care i-au acordat acesteia mandat, titulari identificați în cadrul celui de-al doilea obiectiv al expertizei.

De altfel, o eroare materială este strecurată și în privința celeilalte sume de bani, anume 4980,37 RON, în sensul că ar viza nu numai fonograme, ci și prestații artistice din audiovizual, deși s-a menționat că este colectată doar în baza celor două decizii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, nu și a H.G. nr. 119/2002. În privința acestei remunerații, recurenta nu a infirmat că ar viza exclusiv radiodifuzarea de fonograme, ci s-a referit doar la eroarea privind suma de 81.975,41 RON.

Or, cât timp suma de 81.975,41 RON reprezintă remunerație colectată în baza H.G. nr. 119/2002, în baza gestiunii colective facultative, iar răspunsul expertului la cel de-al treilea obiectiv se corelează cu analiza de la cel de-al doilea obiectiv al lucrării de specialitate, instanța de apel a procedat corect luând-o în considerare ca fiind remunerație cuvenită pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice în domeniul audiovizual, în totalul de 131.647,21 RON (alături de 6.171,56 RON pentru radiodifuzarea de fonograme).

Rezultă, în aceste condiții, că nu se poate reține vreo contradicție în conținutul raportului de expertiză contabilă, din moment ce răspunsul expertului la cel de-al treilea obiectiv presupunea valorificarea rezultatului verificărilor din cadrul primelor două obiective, concluziile formulate fiind explicate și demonstrate prin modul în care au fost analizate înscrisurile puse la dispoziție de către părți.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei – pârâte privind omologarea greșită de către instanța de apel a concluziilor expertizei, ce ar fi contrazise de conținutul acesteia. Dimpotrivă, instanța de apel a omologat concluziile expertului, chiar dacă acesteau conțineau o eroare materială, conform celor expuse anterior, tocmai pentru corelarea lor corectă cu întregul conținut al raportului de expertiză (obiectivele 2 și 3).

În egală măsură, nu au temei susținerile vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv privind pronunțarea plus petita de către instanța de apel, din moment ce remunerația calculată de către expert și acordată în mod efectiv prin decizia de apel reflectă natura diferită a gestiunii colective în cazul celor două tipuri de utilizare a prestațiilor, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 123^1 și art. 123^2 din Legea nr. 8/1996, acordându-se remunerația pe care reclamanta A. era îndreptățită să o colecteze, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Se observă, însă, că, invocând nelegalitatea deciziei atacate, inclusiv prin raportare la eroarea materială în privința sumei de 81.975,41 RON, recurenta urmărește, de fapt, valorificarea răspunsului expertului la obiectivul nr. 4 al expertizei, în loc de răspunsul la cel de-al treilea obiectiv.

Astfel, după cum a arătat explicit, pârâta S.C. B. S.R.L. tinde la a se stabili că reclamanta este îndreptățită să pretindă cu titlu de remunerație doar suma de 143,35 RON, în loc de 131.647,21 RON, acordată prin decizia recurată, solicitând admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 143,35 RON.

Suma de bani pretinsă este menționată, într-adevăr, în raportul de expertiză (51,98 RON inițial, devenită 80,75 RON prin răspunsul la obiecțiuni, la care se adăugă penalitățile de întârziere în cuantum de 62,59 RON), la obiectivul 4, care a vizat stabilirea remunerațiilor într-o variantă în care să fie excluși titularii de drepturi conexe care apar în acordurile de participare depuse de pârâta S.C. B. S.R.L. pentru care aceasta pretinde că au fost cedate drepturile de radiodifuzare.

Instanța de apel nu a solicitat expertului să stabilească dacă înscrisurile intitulate acorduri de participare relevă sau nu contracte de cesiune de drepturi patrimoniale, ci doar să calculeze o variantă de remunerație prin raportare la acele înscrisuri despre care pârâta a pretins că ar conține asemenea cesiuni. Astfel formulat, obiectivul fixat pentru expertiză a ținut cont atât de specialitatea de expert contabil, cât și de faptul că eventuala calificare juridică de acte de cesiune a drepturilor patrimoniale reprezintă o chestiune de drept, de competența instanței de judecată.

În acest sens, instanța urma a proceda la verificarea înscrisurilor înfățișate de către pârâtă, cu finalitatea de a stabili dacă anumiți titulari de drepturi conexe au cedat drepturile patrimoniale în favoarea pârâtei și, în caz afirmativ, dacă a avut loc o gestiune individuală a drepturilor, de natură a exclude exercitarea, pentru aceeași utilizare, și a gestiunii colective prin intermediul reclamantei, pentru evitarea unei duble plăți a remunerației.

Înalta Curte constată, astfel, că fără temei a susținut recurenta că instanța de apel avea obligația să stabilească în sarcina pârâtei un cuantum al remunerației de doar 143,35 RON, în caz contrar, încălcându-se dreptul la apărare al pârâtei, prin ignorarea din ansamblul probator al documentelor care atestă, potrivit recurentei, acordul titularilor de drepturi pentru utilizarea prestațiilor lor de către pârâtă, încuviințate în apel în acest scop.

Prin aceste susțineri, recurenta face o confuzie între încuviințarea spre administrare a probelor, solicitată de către părți în dovedirea cererilor și/sau apărărilor lor, și aprecierea probelor în contextul analizării acestora din urmă.

Judecătorul cauzei nu are obligația de a socoti că pretențiile sau apărările uneia dintre părți sunt fondate, prin simplul fapt al încuviințării administrării lor, ci doar îndatorirea de a examina toate dovezile administrate de ambele părți, ceea ce nu exclude înlăturarea acelora care, prin coroborare, nu sunt relevante, potrivit convingerii judecătorului, în stabilirea existenței sau a inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate.

Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentei, obligația instanței de apel în prezenta cauză consta în cercetarea și a înscrisurilor înfățișate de către pârâtă, pentru a stabili dacă a avut loc o gestiune individuală a drepturilor deduse judecății, în urma unui eventual acord al titularilor pentru utilizarea prestațiilor lor de către pârâtă.

Or, prin decizia recurată, s-a realizat o asemenea evaluare, instanța de apel conchizând în sensul că nu este vorba despre contracte de cesiune de drepturi patrimoniale, astfel încât, în mod corespunzător, nu a valorificat calculele expertului din cadrul celui de-al patrulea obiectiv al lucrării de specialitate.

Aprecierea instanței asupra calificării juridice a convențiilor în discuție face obiectul unei critici distincte din motivarea recursului, iar această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru a înlătura apărarea pârâtei, instanța de apel a reținut absența unei cerințe de fond esențiale pentru calificarea convențiilor drept contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, dintre cele expres prevăzute de art. 41 din Legea nr. 8/1996 (în forma de la data utilizării fonogramelor și prestațiilor), anume remunerația titularului dreptului.

Prin motivele de recurs, s-a arătat că, pentru a fi în prezența unei cesiuni de drepturi, nu este necesar ca înscrisul să fie denumit ca atare, fiind suficient să releve o clauză în care să fie specificat obiectul cesiunii, iar această clauză se regăsește în toate înscrisurile înfățișate de către pârâtă. Totodată, recurenta a susținut că, prin cesionarea de către artiști a dreptului de radiodifuzare a prestațiilor, postul TV poate radiodifuza nelimitat emisiunea în care a participat artistul, fără vreo obligație ulterioară de plată în sarcina postului TV.

Se observă că aceste susțineri nu conțin vreo critică a argumentului pentru care instanța de apel nu a reținut calificarea juridică pretinsă, anume absența mențiunii obligatorii privind remunerația ce reprezintă contravaloarea cesiunii, referirea la interpretarea contractului în raport de existența unei clauze de cesiune fiind făcută în contextul titulaturii convenției.

După cum rezultă din considerentele deciziei de apel, redate anterior, aprecierea instanței nu a avut în vedere titulatura convențiilor, ci cerințele de fond și de formă prevăzute de art. 41 din Legea nr. 8/1996, astfel încât nu are suport susținerea recurentei conform căreia instanța ar fi înlăturat înscrisurile denumite „acorduri de participare” pentru motivul că nu ar purta titlul de „contracte de cesiune”.

În același timp, din susținerea potrivit căreia utilizarea fără plată a prestațiilor ulterior radiodifuzării pentru care s-au încheiat acordurile de participare ar rezulta mai degrabă că prima radiodifuzare ar fi cu plată, din moment ce doar redifuzarea nu implică plata remunerației, ceea ce evidențiază tocmai absența mențiunii obligatorii privind remunerația, reținută prin decizia de apel, cel puțin în privința primei radiodifuzări.

În aceste condiții, în absența vreunei critici la adresa considerentelor deciziei de apel, nu există nicio rațiune pentru infirmarea de către această instanță de control judiciar a aprecierii instanței de apel care a condus la respingerea apărării pârâtei în legătură cu existența unei gestiuni individuale a drepturilor, prin intermediul acordurilor de participare.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva deciziei nr. 800/27.06.2018 este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 296 C. proc. civ.

II. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2018, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Prin cererea de îndreptare a erorii materiale ce a fost respinsă prin încheierea de ședință recurată, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat susțineri similare motivelor din recursul împotriva deciziei nr. 800 din data de 27 iunie 2018.

Astfel, s-a pretins, în esență, că raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului conține o eroare materială, în ceea ce privește cuantumul remunerației datorate de către pârâtă, în sensul că mențiunea din cadrul capitolului de concluzii este contrazisă de întregul conținut al raportului de expertiză, din care rezultă obligația de plată doar a unei sume de 143,31 RON.

În analiza motivelor de recurs de la pct. I din prezenta decizie, s-a demonstrat inexistența unei contradicții între concluziile și conținutul raportului de expertiză, în sensul pretins de către pârâtă, acela că expertul ar fi stabilit, pe baza evaluării tuturor documentelor înfățișate de către părți, că pârâta ar datora o remunerație de 143,31 RON și din greșeală ar fi menționat la concluzii o altă sumă de bani, cea preluată în dispozitivul deciziei de apel.

În absența unei asemenea contradicții, pretenția pârâtei echivalează cu omologarea unei alte variante de calcul din raportul de expertiză decât cea avută în vedere, în mod efectiv, de către instanța de apel, respectiv a răspunsului la obiectivul nr. 4 al lucrării de specialitate, în loc de răspunsul la cel de-al treilea obiectiv.

Or, atare operațiune implică reevaluarea aspectelor de fond, inclusiv a calificării juridice a convențiilor denumite „acorduri de participare” (astfel cum s-a arătat la pct. I din prezenta decizie), ceea ce excedează limitele procedurii de îndreptare a erorii materiale prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

Drept urmare, instanța de apel a apreciat, în mod corect, că, prin cererea formulată, pârâta urmărește modificarea unui aspect de fond, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 296 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la 7000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., constând în onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. x din 7.06.2019.

Sursa informației: www.scj.ro.