Critici referitoare la regulile de interpretare a contractelor. Motive de recurs nefondate (NCPC, NCC)

5 aug. 2020
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
256 views

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 621/2020

NCPC: art. 488 pct. 8, art. 497; NCC: art. 621, art. 1266, art. 1267, art. 1268 alin. (4), art. 1270, art. 1350 alin. (1), art. 1492, art. 1516, art. 1527, art. 1530, art. 1555, art. 1557, art. 1556, art. 1650, art. 1672, art. 1673

Inteligența artificială în materie penală

Examinând în continuare criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul reclamant pretinde o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1266 și art. 1267 din C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor.

Pornind de la motivele de fapt susținute de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au concluzionat că cererea reclamantei este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține că pârâta și-a asumat prin antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu reclamanta și actele adiționale la acesta, obligația de a devia caseta de canalizare aflată pe terenul situat în Iași, str. x.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanțele sunt în drept să aplice regulile generale de interpretare prevăzute de art. 1266 – 1268 din C. civ. și să atribuie clauzelor unei convenții înțelesul ce rezultă din intenția reală a părților, în cazul când termenii utilizați în redactarea acestora sunt susceptibili de interpretări diferite, iar înțelesul contractului este neclar.

În alți termeni, prin operațiunea de interpretare a unei convenții nu se poate ajunge la o modificare sau o complinire a conținutului drepturilor și obligațiilor asumate de părțile contractate, ci se urmărește doar determinarea și identificarea voinței reale și concordante a acestora.

Deși recurenta pretinde că, în speță, s-ar fi ignorat faptul că pârâta s-a obligat ca la data vânzării să predea folosința imobilului liber de chiriași și de ocupanți, respectiv de a evacua chiriașii și ocupanții existenți, pe cheltuiala sa, trebuie observat că potrivit art. 1268 alin. (4) din C. civ., contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiți.

Or, raportat la natura esențială a obligației pretinse de reclamantă a fi fost asumată contractual de către pârâtă (potrivit propriilor susțineri din cererea de chemare în judecată în sensul că numai sub condiția relocării casetei și, implicit, a rețelei de canalizare aferente acesteia, aceasta a încheiat promisiunea de vânzare) și la calitatea de profesionist a părților contractante, este corect raționamentul instanțelor de fond care au constatat că, de vreme ce nici în antecontractul încheiat de părțile litigante și nici în cuprinsul actelor adiționale ulterioare, nu au fost stabilite obligații în sarcina pârâtei cu referire la această casetă și conductă de canalizare, nu se poate aprecia că o rețea de canalizare, care servește realizării unei servituți de utilitate publică, poate fi asimilată noțiunii de chiriaș sau ocupant, așa cum pretinde nefondat recurenta.

În acest sens, este real că interpretarea contractului se poate dovedi necesară în situații determinate fie de o folosire improprie, greșită a terminologiei juridice sau a vocabularului uzual, fie de contradicția dintre manifestarea expresă de voință și voința internă, reală a părților, însă, nu aceasta este ipoteza în speță.

Astfel, nu pot fi ignorate caracteristicile obiectului obligației pretinse a fi fost asumată de către pârâtă- o rețea de canalizare și o casetă de canalizare, cu rolul de a prelua apele pluviale/meteorice, așadar – lucrări de utilitate publică, care nu presupun o simplă exercitare a posesiei asupra imobilului, fie în temeiul unui titlu, fie abuziv (specific noțiunilor uzuale de chiriaș sau ocupant al unui imobil de natura celui care constituie obiect al antecontractului) – ci o grevare a imobilului cu o servitute publică, care afectează acest bun în temeiul legii.

Așa fiind este eronată susținerea din recurs în sensul că D., care exercită această servitute legală reprezintă un ocupant în sensul clauzelor antecontractului, în realitate, acesta fiind beneficiarul unei servituți legale, în sensul art. 621 din C. civ., așadar titularul unui drept real imobiliar.

De altfel, susținerea recurentei în sensul că la momentul încheierii antecontractului, a avut în vedere calitatea D. de ocupant al imobilului, raportându-se la construcția aferentă rețelei de canalizare existente în subsolul terenului reprezentată de caseta de canalizare apare ca fiind și contradictorie, în contextul în care, așa cum se arată neechivoc în cererea de recurs, scopul urmărit de aceasta nu este exclusiv desființarea acestei casete, ci relocarea conductei de canalizare în așa fel încât să nu mai greveze imobilul ce face obiect al antecontractului, așadar, pe o altă proprietate.

Recurenta pretinde, totodată, că instanța de apel ar fi ignorat dispozițiile art. 1650, art. 1672, art. 1673 din C. civ., în sensul că, de vreme ce, terenul trebuia predat liber de chiriași și ocupanți, înseamnă că acesta trebuie predat liber, astfel încât reclamanta să poată exercita toate prerogativele dreptului de proprietate, așadar fără caseta și conducta aferentă de canalizare, care împiedică folosirea în totalitate a terenului.

Nici această susținere nu poate fi primită, recurenta ignorând nepermis faptul că nu a încheiat cu pârâta un contract de vânzare, ci un antecontract care dă naștere obligației de a face – de a încheia contractul de vânzare în viitor, iar nu unei obligații de predare a imobilului, după cum, nepermis pretinde aceasta că obiect al antecontractului de vânzare l-ar putea reprezenta doar un teren liber de sarcini, în realitate, neexistând nicio interdicție legală în privința transferului de proprietate asupra unui bun afectat de o servitute legală.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Invocarea în acest context a clauzelor potrivit cu care, în cuprinsul antecontractului pârâta a declarat că imobilul ce a constituit obiect al antecontractului nu ar fi grevat de sarcini cu excepția ipotecii și interdicțiilor aferente notate în favoarea E. S.A. și nici de servituți, respectiv că nu există nicio persoană care dețină vreun drept asupra imobilului ce face obiect al antecontractului a fost corect înlăturată de către instanțele devolutive, întrucât o eventuală omisiune a cocontractantului de a aduce la cunoștința reclamantei situația juridică reală și completă a imobilului nu are valența asumării unei obligații de a face, de natura celei pretinse de recurentă, ci eventual poate atrage răspunderea contractuală a pârâtei, în condițiile legii.

Astfel, contrar aserțiunilor din recurs, o obligație esențială, cum este cea a relocării conductei de canalizare pe o altă proprietate, (în lipsa căreia terenul nu poate fi utilizat în scopul urmărit de reclamantă, în tot sau în parte), nu poate fi dedusă, implicit, din interpretarea acestor clauze, care cuprind declarații ale pârâtei relative la situația de fapt și juridică a imobilului promis a fi înstrăinat, întrucât, procedându-se astfel, s-ar ajunge la o completare a clauzelor și obligațiilor asumate de părți.

O altă critică vizează încălcarea prevederilor art. 1266 din C. civ., în opinia recurentei, fiind ignorat comportamentul pârâtei ulterior încheierii antecontractului, care ar confirma voința concordantă a părților în sensul asumării de către pârâtă a obligației de a reloca conducta de canalizare.

În acest sens, Înalta Curte reține că, deși conduita părților ulterioară încheierii contractului reprezintă un criteriu legal prin valorificarea căruia instanța poate determina sensul corespunzător voinței reale a părților, nu se poate fi validat punctul de vedere al recurentei care ignoră, împrejurarea că, în cauză, instanțele de fond, care au analizat această conduită, s-au raportat atât la natura convenției încheiate, scopul acestor demersuri, la conținutul clauzelor antecontractului și al actelor adiționale pe care părțile le-au încheiat și prin care au reformulat conținutul contractului, dar și la caracterul oneros al acestei obligații invocate de reclamantă ca fiind asumată de către pârâtă, nespecifică unui antecontract de vânzare cumpărare.

În contextul în care, potrivit situației de fapt a cauzei, stabilită în prima fază procesuală și menținută în apel, pe care se grefează controlul de legalitate în recurs, identificarea conductei de canalizare s-a realizat doar ulterior demarării demersurilor întreprinse de pârâtă, care în calitate de proprietar al terenului și-a asumat, prin antecontract, obligația de a colabora cu reclamanta pentru obținerea unui PUZ care să prevadă un coeficient de utilizare a terenului de minimum 3,5, părțile convenind amânarea momentului perfectării contractului până la obținerea unei hotărâri a Consiliului Local de aprobare a PUZ, iar nu pentru îndeplinirea obligației de mutare a conductei, nu se poate reține o aplicare greșită în speță a prevederilor art. 1266 din C. civ.

Aceasta întrucât voința reală a părților nu poate fi determinată prin luarea în considerare a unor demersuri care au în vedere împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul încheierii contractului, chiar dacă ulterior acestui moment s-au dovedit a constitui un obstacol în realizarea scopului urmărit de reclamantă la momentul încheierii antecontractului – acela al obținerii unui PUZ minim de 3,5% .

În aceste circumstanțe factuale, dat fiind că forța obligatorie a contractului și implicit obligația de acționa cu bună credință, în executarea convenției trebuie raportate la obligațiile și drepturile convenite real de către părți, câtă vreme, în speță, inserarea unei clauze prin care s-a prevăzut obligația de colaborare a pârâtei cu reclamanta, pentru obținerea unui anumit PUZ, justifică demersurile ulterioare realizate de pârâtă, solicitarea ulterioară a reclamantei, întemeiată pe aceste demersuri, de a se constata asumarea de către pârâtă a obligației de relocare a conductei de canalizare care străbate terenul ce constituie obiect al antecontractului, pe cheltuiala sa, ar însemna o modificare a convenției în ce privește un element esențial al acesteia, respectiv obiectul, modificare în afara voinței exprimate de părți, și deci încălcarea principiului consensualității convenției de vânzare-cumpărare.

De altfel, susținând că a avansat pârâtei sumele necesare relocării conductei, recurenta nu face decât să își contrazică întreaga construcție juridică care a justificat demersul său procesual- potrivit cu care pârâta are a suporta atât costul acestei operațiuni, cât și de a întreprinde toate demersurile administrative necesare, pe cheltuiala sa, ceea ce nu face decât să confirme lipsa de suport a criticilor din recurs.

În considerarea argumentelor anterior prezentate este nefondată și susținerea din recurs vizând încălcarea dispozițiilor legale care reglementează forța obligatorie a contractului, respectiv, a art. 1270, art. 1350 alin. (1), art. 1492, art. 1516, art. 1527, art. 1530, art. 1555, art. 1557, art. 1556.

Astfel, principiul forței obligatorii a contractului presupune că părțile sunt obligate să execute întocmai toate prestațiile la care s-au îndatorat prin contract, iar executarea trebuie să aibă loc la termenele și în condițiile stabilite, creditorul având dreptul să utilizeze toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obține executarea în natură a prestațiilor ce i se datorează de către debitor.

Or, nu se poate reține o încălcare a principiului forței obligatorii a antecontractului, câtă vreme, ceea ce susține recurenta este o pretinsă neexecutare a unei obligații neasumate de către pârâtă prin convenția invocată.

O atare concluzie face de prisos, în speță, analiza argumentelor recurentei relative la condițiile impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.

Totodată, în ceea ce privește cererea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare, Înalta Curte constată că recurenta invocă incidența în cauză a prevederilor art. 1279 alin. (3), art. 1699 din C. civ.

Or, în privința acestui capăt de cerere instanțele anterioare au reținut că se impune respingerea sa, întrucât a fost formulat de reclamantă în strânsă dependență cu primele două capete de cerere, sub condiția admiterii acestora.

Totodată, această statuare nu constituie obiect de critică în recurs ci, dimpotrivă este susținută prin argumentele subsumate de recurentă, acestei critici.

Se constată așadar, că recurenta nu arată în ce mod raționamentul instanței de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ci se limitează la a susține, valorificând exclusiv propria sa construcție juridică relativă la obligațiile pretins asumate de către pârâtă, care însă nu are suport factual, îndreptățirea sa la a solicita executarea în natură a antecontractului, sub condiția obligării pârâtei la a muta conducta de canalizare.

Cum în privința primelor două capete de cerere este judicioasă aprecierea instanțelor de fond în sensul caracterului nefondat al pretențiilor reclamantei, iar analiza recursului este limitată la motivele de nelegalitate cu a căror analiză instanța de recurs este legal învestită, această critică nu poate fi primită.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, constatând că sunt nefondate motivele de recurs în ansamblul lor, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Deciziei nr. 765 din 18 octombrie 2018 și a încheierii din data de 4 octombrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici referitoare la regulile de interpretare a contractelor. Motive de recurs nefondate (NCPC, NCC) was last modified: august 4th, 2020 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter