Critici privind valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moştenire vacantă de la debitorul cedat și distribuirea sumei reprezentând creanţă ipotecară deţinută de reclamantă. Admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel

4 iul. 2024
Vizualizari: 56
  • NCPC: art. 430
  • NCPC: art. 431 alin. (2)
  • NCPC: art. 435 alin. (1)
  • NCPC: art. 480 alin. (3)
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5 6 şi 8
  • NCPC: art. 496
  • NCPC: art. 497
  • NCPC: art. 707 alin. (2)

Prin cererea de chemare judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Statul Român – Domeniul Privat, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, B. și C. S.R.L., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

I. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la transmiterea unui răspuns către A. S.R.L., ca urmare a solicitărilor societății cu privire la distribuirea sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I deținută de A. S.R.L.;

II. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea distribuirii sumei în cuantum de 1.046.803,81 RON, reprezentând creanță ipotecară de rang I, deținută de A. S.R.L.;

III. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor descrise la punctul 7 (i)-(iii) din cerere, în vederea stingerii datoriei în cuantum de 894.909,96 euro, dobândită de Statul Român prin moștenire vacantă, potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/11.07.2012 eliberat de Notar Public D.;

IV. obligarea pârâtei DGRFP Craiova la daune-interese moratorii pentru neîndeplinirea obligației de a face, potrivit art. 1536 din C. civ., și în subsidiar, potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, de la data la care era obligată să transmită un răspuns și până la data emiterii răspunsului;

V. obligarea pârâtei B., în calitate de șef serviciu AJFP Dolj, la plata daunelor-interese, în solidar cu pârâta DGRFP Craiova, în cuantumul prevăzut la capătul III de cerere, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

VI. stabilirea unui termen de executare a obligației de a face, astfel cum a fost solicitată potrivit capetelor I și II de cerere, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea contenciosului, precum și a unei amenzi, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului, în cazul în care pârâtele vor întârzia în executarea obligațiilor;

VII. obligarea pârâtei DGRFP Craiova, în solidar cu pârâta B., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv a onorariilor avocațiale.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 801 din 11 mai 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenta-reclamantă a invocat: încălcarea limitelor rejudecării tranșate cu caracter obligatoriu și efect de lucru judecat prin decizia instanței de apel din primul ciclu procesual, nemotivarea și motivarea străină de natura cauzei, precum și reținerea greșită a lipsei calității sale de creditor al succesiunii vacante preluate de stat și a stingerii prin prescripție a dreptului de a obține executarea silită a creanței cesionate de la instituția bancară, izvorâtă din contractul de credit bancar nr. x/2006.

Structurate pe două paliere de analiză, corespunzătoare celor două capete de cerere judecate de instanțele de fond și vizate de memoriul de recurs, criticile recurentei pot fi astfel sintetizate:

– cu referire la capătul III de cerere (valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moștenire vacantă de la debitorul cedat) – încălcarea limitelor rejudecării stabilite prin decizia de anulare pronunțată în primul ciclu procesual, prin greșita valorificare în proces a efectelor deciziei civile (ulterioare) nr. 102/2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017 având ca obiect contestație la executare;

– cu referire la capătul II de cerere (distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON reprezentând creanță ipotecară deținută de reclamantă) – reținerea greșită a similarității între cele două capete de cerere, în condițiile în care contractul de credit bancar nr. x/2006 pe care se fundamentează acest petit nu este vizat de decizia civilă nr. 102/2019, spre deosebire de celelalte trei contracte de credit bancar pe care se fundamentează capătul III de cerere și în legătură cu care s-a constatat prin hotărâre definitivă pierderea atributului executorialității.

Prealabil examinării propriu-zise a criticilor de nelegalitate, Înalta Curte are a observa că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin elementele cererii de chemare în judecată și supus judecății instanțelor de fond, are ca obiect acțiunea întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007, prin care reclamanta A. S.R.L., în calitate de creditor al statului (în baza contractului de cesiune de creanță autentic nr. 346/2014 încheiat cu cedenta F.), pentru datoriile din pasivul succesoral al debitorului cedat E., ce grevează imobilele intrate în proprietate privată a statului prin moștenire vacantă potrivit certificatului de vacanță succesorală nr. 51/2012, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin DGRFP Craiova, la îndeplinirea actelor și operațiunilor administrative necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu pentru stingerea debitului de 894.909,96 euro, precum și în vederea distribuirii sumei de 1.046.803,81 RON pentru stingerea creanței ipotecare deținute de reclamantă.

Este de remarcat, ca element factual cu rol determinant în dezlegarea chestiunilor de legalitate și necontestat în proces, faptul că sunt diferite titlurile executorii (contractele de credit bancar, cu garanțiile reale imobiliare aferente) care configurează cauza juridică a capetelor de cerere II și III, în sensul că cererea privind distribuirea prețului de adjudecare la licitație publică (petit II) este fundamentată pe contractul de credit bancar nr. x/2006, în vreme ce solicitarea vizând valorificarea celorlalte imobile litigioase intrate în proprietatea privată a statului prin moștenire vacantă (petit III) este fundamentată pe alte trei contracte de credit bancar.

Or, din această perspectivă, este necesară clarificarea, pe de o parte, a sferei titlurilor cesionate care și-au pierdut atributul executorialității prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunțate în contestația la executare silită, iar, pe de altă parte, a aplicabilității în rejudecare a efectelor acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripția dreptului de a obține executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G..

Aceasta în condițiile în care prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că nu mai este demonstrată calitatea reclamantei de creditor actual al statului (condiție premisă obligatorie), câtă vreme cele patru titluri executorii cesionate și-au pierdut prin prescripție puterea executorie, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 102/2019, context în care este lipsit de temei legal demersul judiciar declanșat pe tărâmul normelor speciale care reglementează modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, prin moștenire vacantă. Pe de altă parte, însă, principala critică de nelegalitate din memoriul de recurs este axată tocmai pe ideea că unul din cele patru titluri (contractul nr. x/2006) nu ar fi vizat de decizia civilă nr. 102/2019 și, în consecință, este deplin justificată solicitarea de obligare a pârâtului la distribuirea sumei de bani, obținută din valorificarea prin licitație publică a imobilului grevat de datoria rezultată din respectivul contract de credit.

Așadar, luând în examinare primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., prin care se susține inaplicabilitatea efectelor deciziei civile nr. 102/2019 în raport cu limitele rejudecării stabilite prin decizia de anulare nr. 421/2019 pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentei.

Astfel, cu caracter obligatoriu și efect de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 421/14.02.2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă pronunțată în primul ciclu procesual, s-a anulat sențința primei instanțe, cu trimitere spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei sub următoarele aspecte: „modul de soluționare a excepției lipsei de interes în ceea ce privește capătul III al cererii de chemare în judecată, precum și soluția pe fond în ceea ce privește capătul II și III al cererii”.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 357/23.06.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, instanța de trimitere a respins excepția lipsei de interes și a admis acțiunea reclamantei, fiind obligat pârâtul Statul Român prin DGRFP Craiova să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON în limitele realizării creanței în cuantum de 1.002.998,33 RON deținute de reclamantă, precum și să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare în vederea valorificării imobilelor nr. 2 și 3 din cererea de chemare în judecată.

Reformând sentința instanței de fond prin decizia obiect al recursului de față, instanța de apel a admis excepția procesuală și a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare valorificării imobilelor nr. 2 si 3 și, respectiv, ca neîntemeiată cererea având ca obiect obligarea pârâtului să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Argumentația instanței de apel a pornit de la noua ordine juridică stabilită prin efectele deciziei civile nr. 102/28.02.2019 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 (înscris administrat în rejudecarea cauzei), prin care s-a constatat că cererea de executare silită formulată de reclamantă la data de 03.08.2017, în baza „convențiilor de credit, actului adițional nr. x/16.09.2009 și contractelor de garanție reală imobiliară”, este afectată de împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

Drept consecință, instanța de apel a reținut că reclamanta nu mai justifică interes în exercitarea petitului III al acțiunii, constând în obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare valorificării imobilelor în litigiu, deoarece admiterea acestuia nu i-ar aduce niciun câștig practic, de vreme ce nu mai deține un titlu executoriu eficient care să-i permită valorificarea directă a bunurilor în condițiile art. 22 și art. 36-39 din H.G. nr. 731/2007, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii promovate. Aceasta întrucât, reclamanta nu acționează pentru a obține un nou titlu executoriu care să-i reactiveze calitatea de creditor ci, dimpotrivă, demersul său presupune ca premisă obligatorie deținerea deja a acestei calități, ceea ce nu mai este valabil.

Cu referire la petitul II al acțiunii, instanța de apel a reținut similaritatea situației juridice, în sensul că reclamanta nu mai poate demonstra calitatea sa de creditor actual al statului în baza unui titlu executoriu eficace, întrucât potrivit art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. împlinirea termenului de prescripție stinge dreptul de a obține executarea silită, astfel că aceasta nu mai poate solicita concursul instanței pentru a obține obligarea pârâtului la distribuirea sumei obținute din valorificarea imobilului ipotecat, deoarece titlul său și-a pierdut puterea executorie.

Revenind la criticile recurentei, Înalta Curte reține că nu a fost nesocotită norma de ordine publică reglementată de art. 480 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. care statuează asupra caracterului obligatoriu pentru judecătorul fondului al dezlegării date problemei de drept de către instanța de apel, precum și al necesității administrării unor probe.

Contrar susținerilor recurentei, care afirmă că au fost extinse nepermis limitele rejudecării, întrucât excepția lipsei de interes nu putea fi soluționată prin raportare la decizia nr. 102/2019, ulterioară, Înalta Curte are a observa că indicațiile din decizia de anulare au impus instanței de trimitere obligația de a examina această excepție procesuală prin raportare la executarea silită aflată în derulare, demarată la cererea reclamantei creditoare în baza contractelor de credit cesionate, procedură în cadrul căreia se putea obține folosul practic urmărit și în procesul pendinte.

Drept urmare, conformându-se întocmai limitelor rejudecării, instanța de apel a verificat cu prioritate, date fiind consecințele juridice pe care le produce în cadrul raportului juridic litigios, motivul de apel referitor la ignorarea de către prima instanță a efectelor constatării prescripției dreptului reclamantei de a obține executarea silită, chestiune litigioasă tranșată jurisdicțional definitiv prin decizia civilă nr. 102/2019 (în privința celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III).

Chiar dacă decizia definitivă dată în contestația la executare silită a fost pronunțată (imediat) ulterior deciziei de anulare prin care s-au trasat limitele rejudecării, este de domeniul evidenței împrejurarea că, în ordinea juridică de la epoca rejudecării în primă instanță a litigiului pendinte, era integrată o hotărâre judecătorească având atașate, ca principale efecte procesuale, atributele autorității de lucru judecat și obligativității în raport cu părțile colitigante, care au participat și în procesul anterior.

O atare hotărâre judecătorească nu doar că nu putea fi ignorată nici de către părți, și nici de către instanța de rejudecare, ci, dimpotrivă, în considerarea efectelor legale recunoscute de dispozițiile art. 430, art. 431 alin. (2) și art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., se bucura de imutabilitate jurisdicțională și se impunea părților litigante (și succesorilor lor în drepturi) cu valoare obligatorie.

Astfel fiind, chestiunea litigioasă definitiv stabilită în dosarul de contestație la executare, referitoare la prescripție, nu mai putea fi contrazisă, iar respectiva judecată trebuia să fie avută în vedere ca premisă cu valoare de adevăr juridic și, în consecință, inatacabilă, astfel că nu mai putea fi repus în discuție aspectul controversat dintre părți privitor la pierderea atributului executorialității contractelor de credit și, prin aceasta, a calității de creditor actual al statului (rațiune valabilă, evident, numai în privința celor trei titluri executorii ce fundamentează petitul III, vizate de decizia nr. 102/2019).

În consecință, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a extins nelegal și nu a nesocotit limitele rejudecării, cum susține fără temei recurenta, ci, dimpotrivă, a respectat pe deplin indicația din decizia de anulare care obliga la examinarea condiției interesului prin raportare la executarea silită aflată în derulare, context în care, în mod firesc, a recunoscut și a valorificat noul element integrat în mod legal în ordinea juridică – decizia civilă nr. 102/2019 -, prin aceea că a dat în mod corect eficiență, în raportul juridic dintre părți, consecințelor produse de o hotărâre judecătorească definitivă, având atașate atributele lucrului judecat și obligativității, care a tranșat aspectul stingerii prin prescripție a dreptului reclamantei de a obține executarea silită a creanței rezultate din cele trei contracte de credit anterior enunțate.

Este, așadar, corect raționamentul instanței de apel care a argumentat în sensul că, urmare a deciziei civile nr. 102/2019, condiția premisă necesară exercitării acțiunii, în scopul urmărit de reclamantă, nu mai este demonstrată, având în vedere faptul că pierderea executorialității titlului duce implicit la pierderea calității de creditor al statului, astfel că reclamanta nu mai justifică interes pentru obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor necesare în vederea valorificării imobilelor în litigiu.

Concluziv, primul motiv de recurs, referitor la soluția instanței de apel circumscrise capătului III de cerere, este nefondat.

În continuare, luând în examinare (grupat) criticile de nelegalitate aduse soluției instanței de apel circumscrise capătului II de cerere și subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al acestora, în limitele și potrivit considerentelor expuse în cele ce urmează:

Dezlegarea aspectului aici controversat necesită delimitarea sferei titlurilor cesionate care și-au pierdut atributul executorialității, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunțate în contestația la executare silită.

Instanța de apel a procedat corect, după cum s-a argumentat deja, valorificând în rejudecarea cauzei efectele acestei hotărâri definitive prin care s-a constatat prescripția dreptului de a obține executarea silită în dosarul de executare nr. 265/D/2017 al BEJ G., însă a greșit atunci când a reținut, fără a avea suport în dezlegarea jurisdicțională anterioară, argumentul că prescripția executării silite privește și creanța izvorâtă din contractul de credit nr. x/2006 (cauza juridică a solicitării de distribuire a prețului adjudecării).

Aceasta întrucât, instanța de apel a valorificat chestiunea de drept referitoare la prescripția punerii în executare a titlurilor reclamantei creditoare, dincolo de limitele aspectelor litigioase dezlegate jurisdicțional în contestația la executare și în afara corpului de considerente cu valoare decisivă ori decizorie care au fundamentat hotărârea ce a pus capăt, definitiv, dosarului nr. x/2017

De altfel, nici măcar cu semnificație juridică de considerente supraabundente, nenecesare, nu a fost tranșată pierderea puterii executorii a contractului nr. x/2006, câtă vreme rezultă limpede din conținutul considerentelor deciziei nr. 102/2019 faptul că trimiterea, singulară, la respectivul contract, într-o enunțare a titlurilor repetată de mai multe ori pe parcursul construcției argumentative propriu-zise, nu reprezintă altceva decât o simplă eroare materială de preluare, mecanică, a șirului de titluri supuse cenzurii instanței, mențiune care nu este însă aptă să producă consecințele juridice alegate prin memoriul de recurs.

Așadar, raporturile dintre părți în chestiunea prescripției punerii în executare a titlului în discuție nu au fost nicidecum definitivate jurisdicțional prin decizia nr. 102/2019, întrucât acest contract de credit nu a făcut obiectul executării silite supuse controlului judecătoresc de legalitate prin mecanismul contestației la executare, astfel încât părțile litigante nu au avut, anterior, ocazia de a-și susține pretențiile și apărările, de a propune și administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu ori de a exercita căile legale de atac.

În sensul acestei concluzii, se cuvine observat faptul că, prin încheierea nr. 8583/2017 a Judecătoriei Craiova pronunțate în dosarul nr. x/2017, a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de convențiile de credit și a contractelor aferente de garanție reală imobiliară – altele decât contractul de credit nr. x/2006 – în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. privind pe creditoarea A. S.R.L. și debitorii Statul Român, Municipiul Craiova, DGRFP Craiova și AJFP Dolj.

Ulterior, obiectul contestației la executare formulate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Craiova l-au constituit actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite.

Controlul judecătoresc asupra executării silite efectuat de judecătorie, precum și criticile și apărările formulate de părți în calea de atac a apelului s-au rezumat, neîndoielnic, la actele de executare întocmite în baza celor trei titluri executorii antereferite, altele decât contractul de credit nr. x/2006.

În egală măsură, întreg raționamentul juridic al instanței devolutive, astfel cum este acesta ilustrat prin considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină decizia nr. 102/2019 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, prin care a fost admisă contestația la executare și anulate actele de executare din dosarul nr. x/2017, valorifică numai cele trei titluri și consecințele pierderii puterii lor executorii, nefiind nicidecum supusă dezbaterii și dezlegată jurisdicțional o atare stingere prin prescripție a dreptului de a obține executarea silită a creanței rezultate din contractul de credit nr. x/2006.

Relevant este însuși considerentul concluziv în care se menționează, pentru prima și unica oară, contractul nr. x/2006, într-o manieră de redactare a cărei firească înțelegere exclude orice posibilă interpretare în sens contrar:

„Astfel fiind, tribunalul constată că cererea de executare silită formulată la data de 03.08.2017 de către intimata A. S.R.L. în baza celor 3 convenții de credit, actului adițional nr. x/16.09.2009 și contractelor de garanție reală imobiliară, este afectată de împlinirea termenului prescripției dreptului de a obține executarea silită, adică cererea de executare este formulată cu mult timp după împlinirea termenului de prescripție, termen care se împlinise la data de 11.07.2015, ceea ce înseamnă că actele de executare care s-au întocmit de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. x/2017 al BEJ G. sunt unele nelegale, impunându-se anularea acestora”.

De altfel, ca urmare a necesității clarificării acestui aspect, adusă în discuția părților în cadrul dezbaterilor orale asupra fondului motivului de recurs, intimata însăși a depus note scrise în dosarul de recurs, prin care a augmentat în realitate această concluzie, în sensul în care a precizat că executarea silită declanșată în baza titlului executoriu reprezentat de contractul nr. x/2006 formează obiectul altui dosar de executare (dosarul nr. x/2019 al BEJ H.), în care s-a formulat, de asemenea, contestație la executare în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova, a cărei judecată a fost suspendată până la soluționarea definitivă a litigiului pendinte.

Așadar, se impune cu forța evidenței concluzia că titlul executoriu care configurează cauza juridică a solicitării de distribuire a prețului adjudecării (petitul II) nu și-a pierdut atributul executorialității, prin efectul deciziei civile nr. 102/2019 pronunțate în contestația la executare, nefiind dezlegată jurisdicțional definitiv controversa părților referitoare la prescripția executării silite a creanței izvorâte din contractul de credit nr. x/2006.

Apreciind contrariul și reținând greșit similitudinea situației juridice dintre cele două capete de cerere, sub aspectul prescripției și a consecințelor juridice derivând din acest mod de stingere a dreptului de a obține executarea silită a respectivului titlu, instanța de apel s-a plasat într-o evidentă aplicare greșită a dispozițiilor art. 707 alin. (2) din C. proc. civ. și încălcare a normelor speciale reglementate de O.G. nr. 14/2007 și H.G. nr. 731/2007, pronunțând o hotărâre parțial nelegală, sancționată cu casarea în parte.

Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei și va casa în parte decizia atacată, în ceea ce privește soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin DGRFP Craiova, să îndeplinească actele și operațiunile administrative necesare pentru distribuirea sumei de 1.046.803,81 RON, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

Urmează ca instanța de trimitere să se pronunțe, în limitele casării, asupra raportului juridic litigios, ținând seama și de celelalte critici și mijloace procesuale de apărare invocate.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici privind valorificarea imobilelor litigioase pentru stingerea datoriei din pasivul succesoral preluat de stat cu titlu de moștenire vacantă de la debitorul cedat și distribuirea sumei reprezentând creanță ipotecară deținută de reclamantă. Admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel was last modified: iulie 4th, 2024 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.