Critici privind greşita aplicare a normelor de drept material cu privire la data naşterii dreptului de creanţă. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, NCC, L. nr. 554/2004, L. nr. 85/2014, L. nr. 213/2015)

2 dec. 2021
Vizualizari: 695
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 5366/2020

NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1); L. nr. 85/2014: art. 111; NCC: art. 2545 alin. (2), art. 2548; L. nr. 213/2015: art. 14; L. nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeincia excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că argumentele de ordin critic formulate de reclamantă relative la greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la data nașterii dreptului său de creanță se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicate, de altfel, ca temei de drept al cererii de recurs.

2. Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 03.06.2014 reclamanta A. a fost implicată într-un accident de circulație produs de B. în timp ce acesta conducea autoturismul x cu nr. de înmatriculare provizoriu x.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a reclamantei, aceasta suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale astfel cum rezultă din expertiza medico-legală nr. x din 08.09.2014.

Prin ordonanța de clasare din data de 29.01.2015 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău în dosarul penal nr. x/2014 prin care s-a dispus clasarea cauzei cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din 03.06.2014.

Autoturismul cu nr. de înmatriculare x era asigurat în caz de răspundere civilă obligatorie de societatea C. S.A.., astfel cum rezultă din polița seria nr. seria x nr. x din data de 02.06.2014.

Prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a VII-a Civilă, definitivă prin respingerea apelurilor, s-a dispus, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A..

Contestatoarea A. a formulat, la data de 23.02.2016, declarație de creanță solicitând înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei C. S.A. cu suma de 207.000 RON, reprezentând daune morale și materiale.

Tabelul preliminar al creanțelor debitoarei a fost publicat în BPI nr. 6676 din data 04.04.2016. Lichidatorul judiciar D. a întocmit tabelul preliminar al creanțelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 6676/054.04.2016, în care, la poziția 434, creditoarea A. este menționată cu o creanță acceptată de 4.493 RON reprezentând despăgubiri materiale în sumă de 118 RON și morale în sumă de 4.375 RON, sub condiția rezolutorie a plății de către Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13.04.2016, sub nr. x/2015/a74, contestatoarea A., în calitate de creditor, a formulat în baza art. 111 din Legea 85/2014 contestație împotriva tabelului de creanța publicat de lichidatorul judiciar D., în BPI la data de 04.04.2016, solicitând înscrierea în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 207.000 RON reprezentând daune materiale și morale.

Prin sentința civilă nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului București, secția a VII a pronunțată în dosarul cu nr. x/2015, s-a admis în parte contestația împotriva tabelului creanțelor societății debitoare C. S.A. și s-a dispus înscrierea contestatoarei în tabelul creanțelor debitoarei C. S.A. și cu suma de 10000 euro, în categoria creanțelor de asigurări, sub condiția rezolutorie a plății de către Fondul de Garantare a Asiguraților, echivalent în RON la data deschiderii procedurii, respectiv 03.12.2015, cu titlul de daune morale.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Prin decizia civilă nr. 1320A din de 21.06.2018 pronunțată în dosarul cu nr. x/2015, Curtea de Apel București a respins ca fiind nefondat apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului București.

Prin cererea înregistrată sub nr. x din 16.11.2018 la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanta a solicitat efectuarea plății sumei de 49.097 RON stabilită prin sentința civilă nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului București, astfel cum a rămas aceasta definitivă prin respingerea apelului declarat, prin decizia nr. 1320A din de 21.06.2018 a Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 18571/04.02.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților s-a respins cererea reclamantei ca fiind tardiv formulată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 18571/04.02.2019 și obligarea FGA la plata sumei de 49.097 RON cu penalități de întârziere în conformitate cu prevederile sentinței nr. 6555/13.11.2017 pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea deciziei sus-menționate, reținându-se legalitatea acesteia.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale privind data nașterii dreptului său de creanță, precum și legea aplicabilă situației recurentei, cu trimitere și la data redactării deciziei prin care titlul său de creanță a rămas definitiv, a publicării acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvență și a comunicării către reclamantă, aspecte neanalizate de instanța de fond, în opinia recurentei, și pe care instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate.

În primul rând, instanța de recurs reține că este nefondată critica reclamantei în sensul că judecătorul fondului a reținut greșit data nașterii dreptului său de creanță, neanalizând argumentele sale privind imposibilitatea luării la cunoștință de soluția pronunțată de Curtea de Apel București, constatând că în considerentele sentinței recurate sunt expuse argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că decizia contestată de reclamantă este legală.

Astfel, în asigurarea respectării dispozițiilor legale privind motivarea hotărârii judecătorești și a principiului dreptului la un proces echitabil, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

În ceea ce privește data nașterii creanței recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: „În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi”.

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

„Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări…”.

Așadar, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.).

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanța de control judiciar reține, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speță este vorba despre o creanță născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță.

Acest drept s-a născut la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă pronunțată în dosarul cu nr. x/2015, adică la data de 21.06.2018 – data pronunțării deciziei nr. decizia civilă nr. 1320A de Curtea de Apel București, prin care a fost respins apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 6555/13.11.2017 a Tribunalului București, astfel că termenul de 90 de zile calculat prin raportare la această dată s-a împlinit.

În aceste condiții cererea de plată adresată de reclamantă la data de 16.11.2018 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Instanța de control judiciar constată că nici aspectele care privesc comunicarea hotărârii instanței de apel și impedimentele invocate de reclamantă cu privire la posibilitatea luării la cunoștință de această hotărâre nu sunt de natură a produce efecte cu privire la momentul nașterii creanței reclamantului cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 20 alin. (1) teza finală din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stabilesc: „În cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declarație pe propria răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative. Declarația pe propria răspundere dată de petent în susținerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilității de depunere a înscrisurilor justificative”.

Astfel, soluția definitivă pronunțată într-o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată poate fi dovedită cu certificatul referitor la soluțiile pronunțate de instanță, în care se va face mențiunea dacă hotărârea respectivă este rămasă definitivă sau irevocabilă, în ce mod, arătându-se și data de când aceasta a rămas definitivă sau irevocabilă, certificat eliberat în condițiile prevăzute de art. 160 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970/28.12.2015), cu modificările și completările ulterioare, textul de lege sus indicat din Norma 16/2015 a ASF referindu-se tocmai la cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, respectiv declarația pe proprie răspundere în sensul susținerii acestor documente justificative cu privire la care autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv pretins de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii.

Așa fiind, constată Înalta Curte că prin formularea cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurenta-reclamantă nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față.

Prin urmare, constatând că Decizia nr. 18571/04.02.2019 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Critici privind greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la data nașterii dreptului de creanță. Respingerea recursului ca nefondat (NCPC, NCC, L. nr. 554/2004, L. nr. 85/2014, L. nr. 213/2015) was last modified: decembrie 2nd, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.