Critici care vizează modalitatea de interpretare a probatoriului. Recurs respins ca nefondat (NCC, NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1266/2020

NCPC: art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11, art. 312 alin. (1), art. 315 alin. (1); NCC: art. 1484 

Recursul recurentei-reclamante a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că decizia atacată nu a fost motivată în mod corespunzător, cuprinzând motive contradictorii, în sensul că pe de o parte se reține că nu era necesară încheierea unor acte adiționale fiind vorba de un contract în care prețul era prevăzut forfetar, iar pe de altă parte se observă că nu au fost încheiate acte adiționale pentru lucrările suplimentare.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că prețul contractului a fost unul forfetar potrivit art. 8.1.6, prețul contractului fiind stabilit în mod global pentru toate lucrările, orice modificare de cost trebuind să fie agreată în mod expres prin semnarea actului adițional.

Totodată, instanța de apel a mai constatat, în acest sens, că părțile au convenit modificări ale contractului, doar prin acte adiționale, ceea ce s-a și întâmplat, prețul inițial suferind modificări prin convenția părților pe calea actelor adiționate, fie ca urmare a reducerii valorii lucrărilor de HVAC, respectiv majorării acordare pentru executarea lucrărilor suplimentare la structura acoperișului.

Examinând această critică a recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că argumentele instanței de apel nu sunt contradictorii, ci prezintă în mod coerent mecanismul contractual agreat de părți.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel, nu echivalează cu incidența unor motive contradictorii ori a unei nemotivări a hotărârii și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, criticile întemeiate pe acest temei vor fi respinse.

Se mai constată că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat și critici care vizează modalitatea de interpretare a probatoriului sau pretinsa omisiune a instanței de apel de a dispune din oficiu efectuarea unor expertize.

Cu privire la acestea, Înalta Curte apreciază că nu pot fi analizate în recurs, având în vedere că acestea nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului și rejudecarea cauzei invocându-se critici care exced controlului de legalitate.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive, motiv pentru care vor fi înlăturate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsita de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, nu se aplică dispozițiile art. 1484 C. civ., deoarece nu este incidentă situația prevăzută de acest text de lege, având în vedere că lucrarea de amenajare a drumului de acces nu a fost cuprinsă în proiectul statornicit și dezbătut cu proprietarul și nici nu se cere pe calea acestei acțiuni plata unor lucrări pentru schimbarea proiectului sau adăugiri la acesta, ci contravaloarea unei lucrări suplimentare față de proiectul inițial agreat, în scopul exploatării în comun a unui drum public, și nu a unui drum parte a proiectului de construcție a D..

Examinând această critică, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este conformă dezlegărilor date prin decizia de casare, în cuprinsul căreia s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt pe deplin aplicabile actului juridic din litigiu, iar instanța de apel, în rejudecare, are obligația de a stabili în ce măsură drumul de acces care a generat litigiul reprezintă o modificare a planului inițial, în condițiile în care proiectul a fost contractat pe un preț forfetar, global și, ulterior, de a stabili dacă exista acordul scris al clientului atât pentru modificarea planului, cât și pentru modificarea prețului.

Prin urmare, analiza efectuată de instanța de apel a vizat exclusiv aceste aspecte, având în vedere că limitele judecății au fost stabilite de către Înalta Curte prin decizia de casare, astfel încât sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel ar fi avut obligația să reanalizeze toate apărările și toate probele din dosar.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Din această perspectivă, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că, potrivit contractului, obiectul acestuia includea și lucrările adiacente necesare realizării proiectului, iar prin sintagma „amenajări drumuri de acces”, părțile au avut în vedere totalitatea drumurilor de acces la centrul comercial, adică inclusiv drumul de acces din E85, care a generat prezentul litigiu.

De asemenea conform dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, instanța de apel avea obligația să verifice dacă exista acordul clientului pentru modificarea planului și a prețului, acord care trebuia să fie exprimat în scris. În această privință, s-a reținut că, din probele administrate – a căror analiză este exclusă în recurs – a rezultat că în situațiile în care părțile au apreciat necesar, au încheiat acte adiționale pentru modificarea prețului. Cu toate acestea, în privința amenajării drumului de acces din litigiu, nu s-au încheiat acte adiționale, ceea ce confirmă susținerea pârâtei conform căreia acest obiectiv a fost avut în vedere de părți la încheierea contractului nefiind o lucrare suplimentară.

Cu privire la celelalte critici subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că, în realitate, recurenta-reclamantă se prevalează de o serie de argumente ce vizează fondul pretențiilor sale și modul de apreciere a faptelor și probelor, și nicidecum legalitatea deciziei recurate.

Prin urmare, modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care în considerarea specificului acestei căi de atac examinarea este exclusă în această etapă procesuală.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., în acest sens susținându-se că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare sau dovezi, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a analizat situația de fapt, făcând o confuzie gravă cu privire la aprecierea costului lucrărilor și la ceea ce înseamnă lucrări suplimentare, nefiind examinat nici probatoriul la care reclamanta a făcut referire în cererea de apel.

Înalta Curte constată că aceste motive de recurs nu se regăseau în legislația în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 22 ianuarie 2013, fiind abrogate prin Ordonanța de urgență nr. 138/20002, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din 2 octombrie 2000, motiv pentru care, nu pot fi primite susținerile recurentei în sprijinul acestor motive de casare.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Sursa informației: www.scj.ro.