Creşte datoria externă a României

15 iun. 2020
Vizualizari: 967

Deputații au votat astăzi Proiectul de Lege privind prelungirea mandatelor aleșilor locali, până la data de 1 noiembrie 2020.

„Proiectul a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional. S-au înregistrat 204 de voturi în favoarea proiectului, trei împotriva acestuia, iar 66 de deputați s-au abținut. Proiectul de lege prevede că mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului București, președinților de consilii județene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020”, notează Agerpres.

„«Data alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 se stabilește prin lege organică, cu cel puțin 60 de zile înaintea votării», prevede proiectul. Propunerea legislativă mai stipulează că «Guvernul stabilește prin hotărâre, la propunerea Autorității Electorale Permanente, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale»”, mai arată Agerpres.

Afacerile făcute în ultimele luni cu produse sanitare intră în atenția procurorilor.

„Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Crin Bologa, anunță că sunt în lucru 38 de dosare deschise în perioada stării de urgență, care anchetează procedura de achiziții publice legate de pandemia de coronavirus. Valoarea contractelor pe care le cercetează DNA se ridică la aproape 800 de milioane de lei”, spune Crin Bologa, într-un interviu pentru SpotMedia.ro, citat de Libertatea.

„Valoarea contractelor, nu a prejudiciilor pe care le cercetăm se ridică la aproape 800 de milioane de lei. În cazul mărfurilor neconforme se poate aprecia că prejudiciul e total. (…) De când a fost declarată starea de urgență, au fost înregistrate 568 de dosare penale, între care 48 în legătură cu Covid-19”, precizează șeful DNA, scrie Libertatea.

Datoria externă totală a României a crescut în primele patru luni ale anului cu 683 milioane euro, la 106,55 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Națională a României (BNR).

„În perioada ianuarie – aprilie 2020, datoria externă totală a crescut cu 683 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 73,276 miliarde euro la 30 aprilie 2020 (68,8% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,5% față de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2020 nivelul de 33,280 miliarde euro (31,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,3% față de 31 decembrie 2019”, arată datele BNR, citate de Adevărul.

„În perioada ianuarie-aprilie, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1 782 milioane euro, comparativ cu 2,258 miliarde euro în perioada ianuarie-aprilie 2019; în structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 880 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 465 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 427 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 464 milioane euro”, mai scrie Adevărul.

ANAF a anunțat că va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora.

„ANAF va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora. Potrivit prevederilor art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscal”, precizează ANAF într-un comunicat, scrie News.ro.

Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a lansat platforma online pentru derularea licitațiilor publice, unde se vor vinde bunuri confiscate în procese penale.

„Acest instrument inovativ a fost dezvoltat pentru a facilita accesul potențialilor cumpărători la proceduri cu respectarea tuturor standardelor de distanțare socială și pentru reducerea la minimum a costurilor determinate de participarea la licitațiile clasice”, anunță Ministerul Justiției, scrie Cotidianul.

„Continuăm drumul început acum 10 ani când am înființat biroul care a stat la baza constituirii ANABI. Digitalizarea va aduce mai multă eficiență în acțiunile instituției. Sunt mulțumit de activitatea conducerii acesteia. Sunt convins că va veni curând și ziua în care ANABI, prin cooperare cu partenerii instituționali interni și externi, va «peria» în detaliu jurisdicțiile «off shore» din toată lumea pentru a identifica activele financiare, mobiliare și imobiliare obținute prin infracțiuni și va contribui la recuperarea lor de către Ministerul de Finanțe. În joc va intra în curand și EPPO, Parchetul European. Facem eforturi, alături de Ministerul Public și Ministerul de Interne pentru ca acțiunea instituțiilor de aplicare a legii să redevină eficientă”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, arată Cotidianul.

Seară frumoasă!

Crește datoria externă a României was last modified: iunie 15th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: