Creanţe incerte, creanţe sub condiţie sau afectate de termen în procedura insolvenţei; înscrierea creanţei fiscale

2 iun. 2022
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
1.144 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

I. Analiza problemelor ridicate de înscrierea creanței fiscale contestate

În continuare, vom analiza câteva probleme care se pot ridica în practică, din aplicarea și interpretarea noilor dispoziții ale alin. (81) al art. 102 din Legea nr. 85/2014.

Textul în discuție reglementează o ipoteză negativă, adică situația inexistenței unei suspendări definitive a actului administrativ fiscal, ceea ce implică, evident, preexistența unei contestații a acestui act, adică a unei situații litigioase în privința fondului dreptului de creanță.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Ipoteza afirmativă, adică existența unei astfel de suspendări a actului administrativ fiscal, nu este expres reglementată, însă normele contenciosului fiscal reglează și rezolvă o astfel de situație, evitându‑se o dublă reglementare.

Pe de altă parte, textul normativ prevede cerința caracterului definitiv al hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios fiscal, fără a reglementa cum anume se înscrie creanța fiscală contestată în situația în care soluția suspendării nu este una definitivă.

Sintetizând situațiile premisă care se pot ivi în aplicarea acestui text normativ, rezultă următoarele direcții principale în analiză:

a) Suspendarea acordată în materia contenciosului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, adaugă la regimul provizoriu al înscrierii, în sensul suspendării automate a dreptului de vot/distribuție în procedură, față de creditorul fiscal, din moment ce suspendarea provizorie se dispune tot în cadrul unei cauze care antamează fondul dreptului, rezultat din actul administrativ?

b) O creanță pentru care există și o hotărâre nedefinitivă în materia contenciosului fiscal, prin care s‑a admis acțiunea în anularea creanței fiscale, poate fi înscrisă provizoriu în tabelul creditorilor, dar cu suspendarea dreptului de vot/distribuție în procedură?

c) Admiterea definitivă a acțiunii în anularea creanței fiscale, pronunțată în materia contenciosului administrativ, dacă, urmare a ponderii în structura de vot a creditorului fiscal, planul de reorganizare a fost respins prin votul negativ al acestui creditor, are vreun remediu activ în procedura insolvenței în temeiul art. 49?

d) Se pot solicita despăgubiri pentru votul care a condus la astfel de efecte negative, cum ar fi, de exemplu, infirmarea planului de reorganizare?

Pentru a putea propune, argumentat, soluții față de problemele ridicate, considerăm că trebuie plecat de la regimul juridic al provizoratului înscrierii creanțelor în procedura insolvenței. Mai departe, va rezulta faptul că acest regim juridic este compatibil cu situația incertitudinii raportului fiscal, atunci când acesta face obiectul verificării de către instanță și permite transpunerea în insolvență a soluțiilor pe care instanța de contencios fiscal le poate pronunța în cauză.

Cu alte cuvinte, regimul provizoratului din insolvență reprezintă echivalentul pragului de incertitudine[23] prin care insolvența „așteaptă” soluția definitivă a instanței de contencios fiscal, pe fondul dreptului, pentru că doar judecătorul specializat are competența de a‑l analiza[24], conferindu‑i „certitudine”, dar, până la acel moment, conferă titularului creanței exact drepturile pe care și judecătorul specializat le permite a fi activate în circuitul juridic.

Doctrina juridică[25] a relevat cerința caracterului cert al creanței bugetare, pentru ca titularul acesteia să aibă vocația de a solicita și obține deschiderea procedurii: „(…) în cadrul procedurii insolvenței, creditorul bugetar titular al unei creanțe fiscale întemeiate pe un act fiscal – titlu executoriu suspendat în temeiul Legii contenciosului administrativ – nu are o creanță certă și exigibilă sub aspectul executării, care să poată fi plătită în procedura de executare colectivă a insolvenței” (s.n.).

 

J. Argumentele înscrierii provizorii, dar fără exercițiul drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale, față de creanțele fiscale în raport de care s‑a admis suspendarea

În privința acordării sau nu a dreptului de vot și a dreptului de a participa la distribuții, trebuie pornit, în primul rând, de la premisa conform căreia regimul înscrierii provizorii nu înseamnă afectarea dreptului de vot a creditorului în discuție, care rămâne unul valabil, ci doar lipsa distribuției de sume, dublată de obligația provizionării acestora.

Bibliolex Biblioteca juridica virtuala

Dispozițiile art. 111 alin. (6) ultima teză din Legea nr. 85/2014 sunt clare în acest sens.

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere faptul că acordarea, de către instanța de contencios administrativ, a unei suspendări a executării silite a actului de creanță fiscală nu mai este necesară, odată deschisă procedura de insolvență, în temeiul art. 75 alin. (1), pentru că suspendarea executării, în sine, operează ope legis.

Executarea dreptului de creanță, în procedura insolvenței, este oprită ca realizare, deoarece dreptul este incert, iar orice drept incert nu poate fi susceptibil de exercitare și îndestulare.

Însă realizarea dreptului este corolarul final al unui drept de creanță, fără a fi însă și singurul, raportat la specificul procedurii de insolvență, astfel cum a fost dezvoltat supra.

Tocmai de aceea, o astfel de cerere de suspendare a actului administrativ fiscal rămâne necesară din perspectiva suspendării și a celorlalte drepturi născute din dreptul de creanță fiscală, care nu intră neapărat în sfera execu­țional‑pecuniară.

Or, un astfel de drept este însuși dreptul de vot, care, în procedurile de insolvență în care creditorul fiscal deține o pondere semnificativă a masei credale, decide cursul afacerii debitorului.

Ceea ce se suspendă în privința actului administrativ sunt efectele acestuia, concluzie desprinsă și din Recomandarea nr. 189 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989[26], privind principiul amânării efectelor actului administrativ: „Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative (titluri executorii – n.n.), trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanțelor de judecată, pentru a asigura respec­tarea principiului legalității, fiind echitabil ca, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în procedura de evaluare, acestea să nu‑și producă efectele asupra celor vizați” (s.n.).

În final, prin efectul direct al concursualismului procedurii de insolvență și raportat la acesta, rezultă că efectele suspendării actului administrativ trebuie să se producă față de toți participanții la procedura insolvenței, nu doar față de debitor, deducție care conduce mai departe la soluția logică a suspendării dreptului de vot, pentru perioada pentru care instanța de contencios fiscal a dispus această măsură.

 

K. Puterea de lucru judecat provizorie în ceea ce privește existența obligației rezultate dintr‑un act administrativ fiscal

În materie fiscală, hotărârea de admitere a acțiunii în anulare, nedefinitivă fiind, nu poate conduce la anularea însăși a dreptului de creanță, însă are un efect clar în privința executabilității dreptului de creanță fiscală contestat, conducând la suspendarea acestuia, conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.

Cu toate acestea, nu se poate nega efectul provizoriu al puterii de lucru judecat, care ar putea genera, în procedurile de insolvență, obiectul unei cereri prin care, în plus față de regimul provizoriu stabilit, în prezent, în temeiul dispozițiilor Legii
nr. 113/2020, să se poată solicita suspendarea exercițiului dreptului la vot.

Temeiul nu poate fi acela al unei condiții suspensive, în temeiul art. 1.400 C. civ., pe care, astfel cum am demonstrat supra, un astfel de litigiu nu‑l poate conferi, ci al compa­tibilității dintre scopul pentru care dispozițiile art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 admit regimul și efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, chiar provizorii.

Analizând în profunzime mecanismele de compatibilizare a celor două proceduri în care acționează și se manifestă dreptul de creanță fiscală, adică procedura de contencios administrativ fiscal și procedura insolvenței, credem că este, mai degrabă, o problemă care ține de caracterul de „certitudine” pe care trebuie să îl îndeplinească o creanță, astfel încât titularul acesteia să poată participa la procedura de insolvență.

În final, se remarcă analogia dintre admisibilitatea acestei înscrieri provizorii, în tabelul definitiv de creanțe, cu cea a ordonanței președințiale, pentru că vizează o aparență a dreptului, o „pipăire a fondului”, „chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe”.

Rezultă că judecătorul‑sindic procedează, într‑adevăr, la o asemenea analiză a aparenței dreptului de creanță atunci când dispune admiterea sa provizorie, singura rațiune fiind aceea de a nu ține în loc procedura insolvenței printr‑un proba­toriu complex, cum ar fi, de exemplu, admi­nistra­rea unei expertize în domeniul siguranței construcțiilor, ca temei al respingerii creanței antreprenorului.

Mutatis mutandis, o hotărâre de suspendare a actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu certitudine, „a pipăit” și ea fondul dreptului, întrucât s‑a decis că, pentru evitarea unui prejudiciu care, altfel, nu poate fi reparat, este corect sa se dispună suspendarea executării actului administrativ.

Mai mult decât atât, în momentul în care există deja pronunțată o hotărâre judecătorească pe fond, iar dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că se suspendă executarea dacă se admite acțiunea pe fond, chiar dacă nu s‑a solicitat suspendarea actului administrativ, situația este și mai clară, pentru că există, pe de o parte, o soluție judiciară, chiar dacă provizorie, de anulare a unui raport de drept fiscal, iar, pe de altă parte, ca o garanție a eficienței în funcționarea sistemului judiciar, o derogare de la principiul tradițional „solve et repetae” (întâi se plătește, apoi se contestă).

În plus, logica juridică ne conduce la ideea că, dacă un judecător specializat în contencios fiscal a suspendat executarea unui act administrativ sau, chiar mai mult, s‑a pronunțat pe fond în privința inexistenței raportului de drept fiscal, aceste efecte trebuie să se reflecte corespunzător în cadrul procedurii insolvenței, în exercitarea drepturilor de către creditorul fiscal.

Doctrina juridică[27] a relevat cerința caracterului cert al creanței bugetare, pentru ca titularul acesteia să aibă vocația de a solicita și obține deschiderea procedurii: „(…) în cadrul procedurii insolvenței, creditorul bugetar titular al unei creanțe fiscale întemeiate pe un act fiscal – titlu executoriu suspendat în temeiul Legii contenciosului administrativ – nu are o creanță certă și exigibilă sub aspectul executării, care să poată fi plătită în procedura de executare colectivă a insolvenței” (s.n.).

Rezultă astfel că există dubii serioase cu privire la caracterul „cert” al creanței fiscale, considerată cel puțin „incertă” de către instanța de fond specializată, sau ale cărei efecte în aplicare sunt suspendate, pentru întregul circuit juridic, tocmai pentru că a avut loc o minimă verificare a „aparenței dreptului”.

În consecință, se poate concluziona în sensul că, dacă un titlu de creanță fiscală nu poate produce efecte juridice în procedura de drept comun, nu poate produce efecte nici în procedura insolvenței.

A fortiori, materia insolvenței nu poate produce un paradox: dacă creanțele fiscale față de care s‑a dispus suspendarea „nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală”, conform normei clare conținute de art. 278 alin. (3) C. pr. fisc., atunci titularul acestora nu poate exercita drepturi active nici în procedura insolvenței; în caz contrar, suspendarea pe cale administrativă (grațioasă) a actului ar produce, în insolvență, efecte mai energice decât cele ale unei instanțe de judecată.

Este corect astfel ca regimul provizoratului, aplicabil prin dispozițiile normei juridice nou‑introduse, să beneficieze și de eficiența prin care un astfel de „provizorat” este reglementat în temeiul materiei contenciosului fiscal, în cazul în care efectele titlului de creanță sunt suspendate, ca efect al unei hotărâri judecătorești pronunțate în această din urmă materie.

Insolvența funcționează, astfel, ca o oglindă juridică fidelă, reflectând consecvent starea de drept din litigiul de contencios fiscal.

Iar creanța fiscală nu este și nu poate fi o creanță admisă sub condiție suspensivă, întrucât existența unei hotărâri judecătorești, care nu verifică existența unei condiții în raportul obligațional, nu poate fi tratată drept o condiție suspensivă.

Deci, calificarea situației supuse analizei de față nu poate fi obținută prin utilizarea regimului juridic al condiției suspensive, care este un instrument de drept material (substanțial), ci prin valorizarea efectelor unei hotărâri judecătorești, ca instrument aferent materiei dreptului procesual.

 

L. Posibilitatea reparării efectelor negative pe care le poate produce exercitarea dreptului de vot de către creanțele admise provizoriu și care sunt, ulterior, infirmate

În momentul în care efectul deciziei votului negativ al credi­torului fiscal este însuși planul de reorganizare al debitorului, lucrurile se complică, iar elementul timp devine distructiv.

Procedura insolvenței are o dinamică proprie, care se opune unei simple întoarceri a executării în contextul desființării creanței votante, pentru că evoluția sau involuția economică a debitorului este o stare de fapt, iar nu de drept.

Există totuși reglementate dispoziții remediu, în cadrul art. 49 alin. (3) din Legea 85/2014:

În cazul în care, ulterior adoptării hotărârii adunării creditorilor, se constată, prin hotărâre definitivă, că votul a fost viciat prin introducerea sau eliminarea unei creanțe pentru care titularul acesteia solicitase înscrierea în tabelul de creanțe și dacă votul astfel viciat ar fi putut conduce la adoptarea unei alte hotărâri, adunarea creditorilor se reconvoacă cu aceeași ordine de zi. În cazul în care noua hotărâre a adunării creditorilor este diferită față de cea inițială, judecătorul‑sindic poate decide desființarea în tot ori în parte a actelor sau operațiunilor încheiate în temeiul hotărârii inițiale” (s.n.).

Însă astfel de dispoziții remediu nu mai pot fi eficient utilizate dacă, deși câștigat definitiv litigiul fiscal, la momentul refacerii votului, bazele de viabilitate ale unei restructurări sunt substanțial depășite, debitorul fiind „epuizat” din punctul de vedere al resurselor financiare, al credibilității în piață etc.

Tocmai de aceea, și în considerarea argumentului dinamicii insolvenței, aceasta este perspectiva cea mai clară față de necesitatea acordării, în anumite situații, cum sunt admiterea în primă instanță a acțiunii în anulare în fiscal sau suspendarea provizorie nedefinitivă, a unui remediu activ, și anume înscrierea provizorie, fără drept de vot, a creanței fiscale contestate.

Bineînțeles, în condițiile în care, la momentul admiterii definitive a acțiunii în procesul de contencios fiscal, planul de reorganizare respins prin votul creditorului fiscal se bucură încă de viabilitate, refacerea votului de plan în cadrul unei noi adunări de creditori are sens, însă astfel de situații vor fi izolate, din păcate.

În măsura în care au avut loc și plăți pentru datorii fiscale infirmate, sumele se pot restitui, cu plata de dobânzi de către autoritatea fiscală, similar celor plătibile de contribuabil; dacă s‑au produs și alte daune materiale și morale, instanța de contencios se va putea pronunța în sensul acordării acestora, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în măsura în care s‑a solicitat și acest lucru.

 

M. Soluția în privința concursului între prevederile Legii nr. 85/2014 și alte regle­mentări, fie și cea fiscală, este dată de Decizia nr. 28/2018 a Înaltei Curți, Com­pletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Analizând problema de drept cu care a fost învestită, Înalta Curte a avut în dezbatere, în esență, soluționarea conflictului între legea fiscală și cea a insolvenței.

Considerentele relevante în tranșarea acestei dispute sunt următoarele:

(65) Atât Legea insolvenței, cât și Codul fiscal conțin dispoziții cu caracter special, fiecare având însă propriul domeniu de reglementare, dar, în condițiile în care la procedura colectivă, egalitară și concursuală a insolvenței participă toți creditorii, inclusiv creditorii bugetari, aceștia trebuie să se supună prevederilor Legii insolvenței în procesul de realizare a creanței.

(66) În aceste condiții se poate aprecia că în cursul acestei proceduri speciale de insolvență nu mai pot fi aplicate, în ceea ce privește realizarea creanțelor, dispozițiile contrare dintr‑o altă lege, chiar dacă aceasta reglementează o procedură de stabilire a creanțelor fiscale, așa cum este Codul fiscal. Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea primeia, conform principiului specialia generalibus derogant. Codul fiscal reglementează procedura generală de stabilire a creanțelor fiscale și de recuperare a creanțelor fiscale împotriva debitorilor care nu se află în situații speciale, cum este procedura de insolvență, iar Legea nr. 85/2006 reglementează procedura specială de realizare a tuturor creanțelor, inclusiv a creanțelor fiscale față de un debitor în insolvență.

(67) Prin urmare, raportat la modalitatea de realizare a creanțelor față de un debitor aflat în procedura de insolvență, se aplică cu prioritate dispozițiile Legii insolvenței, organul fiscal neputând să își mai valorifice propria creanță, neînscrisă la masa pasivă în procedura colectivă, prin respingerea cererii de rambursare T.V.A. în procedura reglementată de art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”.

 

N. Concluzii

Introducerea dispozițiilor art. art. (81) al art. 102 din Legea nr. 85/2014 reprezintă o evoluție substanțială a legislației insolvenței în materia înscrierii creanțelor fiscale contestate, mai aproape de reperele clasice ale dreptului material și procesual, aceste creanțe fiind în prezent mai degrabă creanțe supuse transpunerii soluțiilor juridice pronunțate de instanța de contencios administrativ, depinzând, firesc, de acestea.

În egală măsură, acordarea unei suspendări a executării actului administrativ fiscal, fără a se avea în vedere efectul pecuniar, efect oricum anihiliat de suspendarea ope legis aferentă insolvenței, ci efectele nepatrimoniale ale dreptului de creanță (dreptul de vot), cu influențe decisive în procedură, reprezintă, de asemenea, cauza unei înscrieri provizorii, în temeiul art. 111 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, dar fără drept de vot.

În conturarea acestui nou regim juridic, pe care îl considerăm mult mai apropiat de specificul materiei contenciosului fiscal, și anume art. 14, art. 15 din Legea
nr. 554/2004 și, cu atât mai mult, art. 278 alin. (3) C. pr. fisc., s‑au avut în vedere considerentele (66)‑(69) ale Deciziei
nr. 28/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De lege ferenda, considerăm în continuare justă soluțio­narea tuturor contestațiilor la creanțe de către un singur judecător, și anume judecătorul‑sindic. Doar astfel credem că se poate asigura, într‑adevăr, un regim unitar, coerent și fluid, în soluționarea contestațiilor („opunerilor”) la creanțe, pentru formarea unei mase credale stabile și predictibile. În acest sens, un argument puternic rămâne Ghidul Legislativ UNCITRAL[28], care relaționează sistemul judiciar al verificării creanțelor de acordarea, concomitent, a suspendării legale („automatic stay”), pentru o eficientă formare a masei credale: „On a proper adjudication of the issues by the court, the insolvency representative would have the opportunity to defend the action, which might be dismissed or judgement be entered for a smaller amount. Since most insolvency laws include a mechanism to process claims – addressing submission, verification and admission – and to make distributions, proceedings with respect to those claims conducted outside the insolvency case are rendered superfluous (…)[29]” (par. 35)

În plus, pentru creșterea eficienței procedurilor de verificare judiciară a unui drept de creanță, într‑un domeniu specializat, cum este cel administrativ fiscal, considerăm că sunt necesare, pe de o parte, o mai mare stabilitate și previzibilitate legislativă a reglementărilor fiscale, care continuă să genereze, din păcate, interpretări neconforme[30], respectiv o procedură de colectare bugetară eficientă și dinamică, care să împlinească dezideratul inexistenței în tabelele creditorilor a creanțelor fiscale, sau chiar inconsistența, pe fond, a acestora, astfel încât să nu se afecteze șansa de reorganizare a debitorilor viabili.


[23] A se vedea, în acest sens, L. Gherghină, op. cit., p. 266 și urm.

[24] În acest sens, a se vedea ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dec. nr. 11 din 18 aprilie 2016.

[25] L. Gherghină, op. cit., p. 266.

[26] Publicată în Revista de drept public nr. 3/2006, p. 102 și urm.

[27] L. Gherghină, op. cit., p. 266.

[28] Legislative Guide on Insolvency Law, Part two: Treatment of assets on commencement of insolvency proceedings, disponibil la https://www.uncitral.org/pdf/english/texts/insolven/05‑80722_Ebook.pdf.

[29] Traducerea în limba română: „În situația unei analize adecvate de către instanța de judecată, practicianul în insolvență ar avea oportunitatea de a formula apărări, care ar putea conduce la respingerea acțiunii sau la admiterea acesteia, dar într‑o proporție mai redusă. Atât timp cât toate sistemele judiciare includ un mecanism de verificare a creanțelor – depunerea cererilor de creanță, verificarea și admiterea – și de efectuare a distribuțiilor, procedurile exercitate în afara instanțelor de insolvență ar fi considerate inutile (…)”.

[30] A se vedea, în acest sens, criticile și soluțiile conturate în jurisprudență, raportat la câteva probleme recent apărute, cum sunt: cheltuielile privind diurna, impunerea dreptului de autor.

Creanțe incerte, creanțe sub condiție sau afectate de termen în procedura insolvenței; înscrierea creanței fiscale was last modified: mai 31st, 2022 by Stan Tîrnoveanu

Vă recomandăm:

Despre autori:

Stan Tîrnoveanu

Stan Tîrnoveanu

Este Partener Senior în cadrul societății de avocați Zamfirescu Racoti & Partners și Partener coordonator în cadrul firmei de insolvență ZRP Insolvency.
A mai scris:
Andreea Deli Diaconescu

Andreea Deli Diaconescu

Este doctor în Drept, avocat și membru al Consiliului de Conducere al INPPI.
A mai scris: