Creanţa fiscală în procedura insolvenţei

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Lege, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii nu s‑a făcut conform art. 42, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanței până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut în ceea ce privește creanțele respective din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor. Sancțiunea decăderii se constată de către practicianul în insolvență care nu înscrie creditorul în tabel conform art. 114 alin. (2) din Lege. Această măsură este cuprinsă în raportul lunar depus în temeiul art. 59, care poate fi contestat.

În speță sunt incidente dispozițiile legale anterior mențio­nate. Creditoarea a depus după expirarea termenului stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei precizarea la declarația de creanță, măsura luată de admi­nistratorul judiciar T. prin adresa nr. 79168 din 12 ianuarie 2018 fiind corectă.

În consecință, s‑a admis apelul și s‑a respins contestația creditoarei la măsura administratorului judiciar de neînscriere a precizării de creanță în tabel.

Cu referire la termenul de 60 de zile, reținem că acesta vizează efectuarea inspecției fiscale, și nu repunea în termenul de depunere a declarației de creanță pentru sume anterior existente în evidența creditorului fiscal. Este un termen maxim de definitivare a raportului de inspecție fiscală.

În practica instanțelor de judecată natura termenului de 60 zile acordat în vederea efectuării și finalizării inspecției fiscale a fost interpretată diferit. Organele fiscale au considerat termenul ca fiind unul de recomandare. Majoritatea instanțelor de judecată au apreciat acest termen ca pe unul imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a depune declarație de creanță. Având în vedere și dispo­zițiile art. 351 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, considerăm că organul fiscal este obligat să se înscrie la masa pasivă în termenul prevăzut de art. 101 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014. Termenul de 60 de zile pentru definitivarea raportului de inspecție fiscală și de înregistrare a declarației de creanță suplimentară atunci când este cazul (rezultă un plus de sumă datorată ca urmare a inspecției față de datele din evidența organului fiscal) este, în opinia noastră, un termen de decădere^[13].

2.4. Verificarea declarației de creanță

După depunerea cererilor de admitere a crean­țelor, acestea sunt verificate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat.

Prin dispozițiile din forma inițială a Legii nr. 85/2014, legiuitorul a urmărit ca toate declarațiile de creanță să fie verificate în cadrul procedurii insolvenței, indiferent de creditor. Prima derogare a apărut prin art. 351 C. pr. fisc.^[14], care a prevăzut că „Soluționarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debi­torii în insolvență:

Prin derogare de la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte și după intrarea în insolvență se su­pun controlului instanțelor specializate de conten­cios administrativ fiscal”.

Prin decizia ÎCCJ nr. 11/2016^[15] s‑a admis sesi­zarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept și, în interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, s‑a stabilit că administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuția de a verifica pe fond creanțele bugetare consta­tate prin titluri executorii, contestate în termenul legal în fața instanței specializate.

Ce se subliniază prin această hotărâre este faptul că creanța fiscală se analizează pe fond de instanța de contencios administrativ fiscal^[16].

Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar este însă obligat să verifice sub aspect formal creanța bugetară ce se solicită a fi înscrisă în tabelul de creanțe. El poate să respingă, de exemplu, înscrierea dacă creanța este plătită total sau parțial sau dacă este prescrisă.

O problemă controversată în practică a fost înscrierea cre­anțelor în litigiu. Creanțele fiscale contestate pe calea conten­ciosului administrativ‑fiscal erau înscrise fie sub condiție suspensivă, fie ca creanțe pure și simple^[17].

Prin art. 102 alin. (8¹) introdus prin O.U.G. nr. 88/2018 se lămurește modul de înscriere în tabelul creditorilor a acestui tip de creanțe în situația în care au fost contestate pe calea conten­cio­sului administrativ‑fiscal. „Creanțele fiscale constatate printr‑un act administrativ fiscal contestat și a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecăto­rească definitivă vor fi admise la masa credală și înscrise sub condiție rezolutorie până la finalizarea contestației de către instanța de contencios admi­nistrativ”.

Ceea ce nu a stabilit legiuitorul este ce anume se întâmplă în situația în care s‑a închis procedura insolvenței debitorului până la soluționarea contestației la actele administrativ fiscale. Sumele cuprinse în aceste decizii s‑au achitat creditorului bugetar pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței. Cre­ditorii chiro­grafari nu primesc nimic și ulterior închiderii procedurii se cons­tată prin hotărârea instanței de contencios administrativ‑fiscal că debitorul nu datora aceste sume. Este echitabil ca acești bani să ajungă la asociați/acțio­narii debitorului și o parte dintre creditori să rămână neîndestulați? Situația trebuie regle­mentată.

Propunem de lege ferenda instituirea unui termen urgent de soluționare a acestor contestații raportat la celeritatea cu care trebuie să se desfășoare o procedură de insolvență. De asemenea, propunem stabilirea prin lege a unor reguli de distribuire către creditori a sumelor restituite după închiderea procedurii asemănătoare celor prevăzute la executarea hotărârii de atragere a răspunderii organelor de conducere.

După verificările efectuate, administratorul judiciar/lichi­datorul judiciar întocmește tabelul preliminar de creanțe în conformitate cu preve­derile art. 110 din Legea nr. 85/2014. Art. 111 permite formularea de contestații la tabelul de creanțe. Observăm că pe fond creanțele fiscale nu pot fi contestate de către ceilalți creditori ori de alte persoane interesate ca în situația celorlalte creanțe. Codul de procedură fiscală nu conferă legiti­mare procesuală activă acestora, iar în procedura insolvenței nu pot fi verificate decât sub aspect formal.

3. Planul de reorganizare

Prin reglementarea procedurii de reorganizare judiciară se urmărește atingerea scopului proce­durii de insolvență, acela de acordare a unei șanse de redresare eficientă și efectivă a afacerii pentru debitorii viabili. Propunerea unui plan de reorganizare poate veni din partea debitorului, administra­torului judiciar sau a unui creditor^[18]. Planul poate conține măsuri de restructurare și continuare a activității debitorului, lichidarea unor bunuri din averea acestuia sau o combinație a celor două variante expuse anterior.

Art. 133 din Legea nr. 85/2014 stabilește elementele pe care trebuie să le conțină obligatoriu planul de reorganizare în vederea supunerii lui la vot. El cuprinde programul de plată a creanțelor și măsuri necesare reorganizării activității debito­rului^[19]. Reorga­nizarea judiciară se aplică exclusiv debitorului persoană juri­dică^[20], în consecință și cerințele impuse de legiuitor pentru conținutul planului sunt adaptate acestei forme de organizare.

3.1. Testul creditorului privat

Atunci când în tabelul creditorilor sunt și creanțe bugetare, acești creditori sunt de regulă reticenți la susținerea unui plan de reorganizare, argumentând fie că se poate interpreta atitu­dinea lor ca acordarea unui ajutor de stat, fie că nu‑și asumă răspunderea pentru o astfel de decizie.

Legiuitorul a venit în sprijinul creditorilor bugetari prin reglementarea testului creditorului privat.

Conform art. 5 pct. 71 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018, testul creditorului privat reprezintă „analiza comparativă a gradului de îndestulare a creanței bugetare prin raportare la un creditor privat diligent, în cadrul unei proceduri de prevenire a insolvenței sau reorganizare, comparativ cu o procedură de faliment. Analiza are la bază un raport de evaluare întocmit de un evaluator sau un alt specialist și se raportează inclusiv la durata unei proceduri de faliment comparativ cu programul de plăți propus. Nu constituie ajutor de stat situația în care testul creditorului privat atestă faptul că distribuțiile pe care le‑ar primi credi­torul bugetar în cazul unei proceduri de prevenire a insol­venței sau reorganizare sunt superioare celor pe care le‑ar primi într‑o procedură de faliment”.

Textul actual nu mai impune ca raportul de evaluare să fie realizat de un evaluator autorizat membru ANEVAR, cum era în forma inițială a Legii, permițând efectuarea evaluării de către un evaluator sau un alt specialist. În acest sens, apreciem că și administratorul judiciar, atunci când are capacitatea și expertiza necesare unei lucrări de o asemenea anvergură, ar putea întocmi un astfel de raport, cu atât mai mult cu cât un astfel de test presupune o abordare interdisciplinară.

De asemenea, prin Ordonanța din 2018 s‑a eliminat preve­derea ca evaluatorul să fie desemnat de creditorul bugetar. Dispoziția menționată a condus, conform informațiilor de la ANAF, la inexistența unor teste ale creditorului privat în cei 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014.

Mențiunea că nu constituie ajutor de stat situația în care din acest test rezultă că sumele primite de creditorul bugetar într‑o procedură de prevenire a insolvenței ori de reorganizare sunt mai mari decât cele ce le‑ar primi în faliment sunt de natură să stimuleze creditorii bugetari să accepte și astfel de proceduri și să acorde o șansă debitorilor de bună‑credință cu potențial de redresare a activității.

3.2. Măsuri propuse prin plan

Planul de reorganizare trebuie să cuprindă obligatoriu pro­gramul de plată a creanțelor^[21], durata planului, sursele de finan­țare, modalitatea de achitare a creanțelor curente etc.

Art. 133 alin. (5) enumeră măsurile ce se pot lua prin planul de reorganizare:

A. păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activității sale, inclusiv dreptul de dispoziție asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activității sale de către administratorul judiciar desemnat în condițiile legii;

B. obținerea de resurse financiare pentru susținerea reali­zării planului și sursele de proveniență a acestora, finanțările aprobate prin plan urmând să beneficieze de prioritate la restituire;

C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului;

D. fuziunea sau divizarea debitorului, în condițiile legii, inclusiv cu respectarea obligațiilor de notificare a operațiu­nilor de concentrare, potrivit legislației în domeniul concurenței;

E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanțelor pe care aceștia le au față de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiția prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanței lor;

F. lichidarea parțială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului;

G. modificarea sau stingerea cauzelor de preferință, cu acordarea obligatorie în beneficiul creditorului titular a unei ga­ranții sau protecții echivalente, până la acoperirea creanței aces­tora, inclusiv dobânzile stabilite conform contractelor sau con­form planului de reorganizare, pe baza unui raport de evaluare;

H. prelungirea datei scadenței, precum și modificarea ratei dobânzii, a penalității sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligațiilor sale;

I. modificarea actului constitutiv al debitorului, în condițiile legii;

J. emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele prevăzute la lit. D și E;

K. prin excepție de la prevederile lit. J, planul de reorga­nizare nu poate prevedea conversia creanțelor bugetare în titluri de valoare (a fost modificat prin O.U.G. nr. 88/2018);

L. inserarea în actul constitutiv al debitorului – persoană juridică sau al persoanelor prevăzute la lit. D și E a unor prevederi:

a) de prohibire a emiterii de acțiuni fără drept de vot;

b) de determinare, în cazul diferitelor categorii de acțiuni ordinare, a unei distribuții corespunzătoare a votului între aceste categorii;

c) în cazul categoriilor de acțiuni preferențiale cu dividend prioritar față de alte categorii de acțiuni, de reglementare satisfă­cătoare a numirii administratorilor reprezentând cate­goriile de acțiuni respective în ipoteza neonorării obligației de plată a dividendelor.