Convocarea Conferinţei ordinare anuale a Camerei Consultanţilor Fiscali (HCCF nr. 6/2023)

13 mart. 2023
Vizualizari: 132

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar
Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali (HCCF) nr. 6/2023 privind convocarea Conferinței ordinare anuale a Camerei Consultanților Fiscali

(M. Of. nr. 201 din 10 martie 2023)

În temeiul:

– art. 20 și 22 din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin HCCF nr. 3/2022.

Se convoacă Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali.

 

În M. Of. nr. 201 din data de 10 martie 2023 s-a publicat Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali (HCCF) nr. 6/2023 privind convocarea Conferinței ordinare anuale a Camerei Consultanților Fiscali.

Redăm, în cele ce urmează, dispozițiile regăsite în respectivul act normativ.

Art. 1

Se convoacă Conferința ordinară anuală a Camerei Consultanților Fiscali, cu prezență fizică a membrilor cu drept de vot, pentru data de 27 aprilie 2023, denumită în continuare conferința.

Art. 2

La lucrările conferinței pot participa toți membrii Camerei Consultanților Fiscali care nu înregistrează obligații restante față de Camera Consultanților Fiscali la data-limită stabilită pentru înscriere la conferință potrivit prezentei hotărâri, respectiv:

a) au depus toate declarațiile de activitate cu termen de depunere până în anul 2022 inclusiv;

b) nu înregistrează obligații de plată neachitate cu termen de scadență până în anul 2022 inclusiv;

c) nu înregistrează restanțe la orele de pregătire profesională stabilite în obligația acestora, conform normelor legale emise de Camera Consultanților Fiscali, până în anul 2022 inclusiv.

Art. 3

Participarea la conferință a membrilor cu drept de vot se poate face pe baza înscrierii ca participant, până pe data de 20 aprilie 2023, pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali, utilizând formularul de înscriere pus la dispoziție de către Camera Consultanților Fiscali pe site-ul propriu.

 

Convocarea Conferinței ordinare anuale a Camerei Consultanților Fiscali (HCCF nr. 6/2023) was last modified: martie 13th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.