Controlul judiciar al executării mandatului european de arestare în cazul refuzului predării exprimat de persoana solicitată. Incidența motivului facultativ de refuz și necesitatea rejudecării cauzei pentru evaluarea posibilității recunoașterii hotărârii penale străine pe cale incidentală

• art. 625 nr. 4
• Legea nr. 302/2004: art. 109 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 110
• Legea nr. 302/2004: art. 84 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 85
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (1)
• NCP: art. 110
• NCP: art. 385 alin. (1)
• NCP: art. 61
• NCP: art. 62 bis
• NCP: art. 62 nr. 4
• NCP: art. 624
• NCP: art. 625 nr. 6
• NCPP: art. 275 alin. (3)

Prin sentința penală nr. 90/F din data de 8 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 7 martie 2023 de către autoritățile judiciare din Italia, față de persoana solicitată A. și predarea acesteia către autoritățile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 499 din 27 iunie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând hotărârea contestată în raport, cu motivele invocate, în conformitate cu prevederile art. 425^ din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind întemeiată, impunându-se admiterea căii ordinare de atac, desființarea în totalitate a sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare emis la data de 7 martie 2023 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar Torino, în vederea executării restului de pedeapsă de 2 ani și 24 de zile închisoare, astfel cum rezultă din ordonanța de cumul din data de 15 septembrie 2020 emisă de către Parchetul din Torino.

Ordonanța de cumul din data de 15 septembrie 2020 emisă de către Parchetul din Torino vizează următoarele sentințe:

– sentința penală nr. 1270/2016 Reg. Gen. nr. 1285/2016 pronunțată de Tribunalul Ordinar Torino, secția a V-a, din data de 03.03.2016, definitivă la data de 22.04.2016 prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 624 din C. pen., art. 625 nr. 4 și 8 din C. pen., art. 110 din C. pen. și art. 62 bis din C. pen.

– sentința penală nr. 4290/2016 Reg. Gen. nr. 1088/2016 pronunțată de Tribunalul Ordinar Torino, secția a V-a din data de 12.09.2016, definitivă la data de 28.10.2016 prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 624 din C. pen., art. 625 nr. 4-6 și 11 din C. pen., art. 110 din C. pen., art. 61 din C. pen. și art. 62 bis din C. pen.

În urma ordonanței nr. 114/2017 SIGE, Judecătorul de executare, în data de 26.04.2017, a recalculat pedeapsa totală a sentinței din data de 03.03.2016 pronunțată de Tribunalul din Torino și aceea din data de 12.09.2016 pronunțată de Tribunalul din Torino la 11 luni închisoare);

– sentința penală nr. 5619/2019 Reg. Gen. nr. 4169/2019 pronunțată de Tribunalul Ordinar Torino la data de 12.12.2019, definitivă la data de 28.12.2019 prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare, prev. de art. 385 alin. (1) și (3) din C. pen.

– sentința penală nr. 4409/2016 Reg. Gen. nr. 21966/2016 pronunțată de Tribunalul Ordinar Torino, la data de 16.09.2016, confirmată cu sentința nr. 5034/2018 de Curtea de Apel Torino la data de 19.07.2018, definitivă la data de 02.10.2018, prin care A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 624 din C. pen., art. 625 alin. (1) bis nr. 8 și nr. 1 din C. pen., art. 62 nr. 4 din C. pen. și art. 62 bis din C. pen.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate”.

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile legale, art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, rezultă că în această procedură, în competența instanței de judecată, este inclusă și verificarea situațiilor juridice care conduc la refuzul predării persoanei solicitate. În consecință, instanța verifică motivele de refuz la predare, în evaluarea acestora, ca și a celorlalte condiții prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În speță, prima instanță a examinat mandatul european de arestare emis de autoritățile italiene prin prisma dispozițiilor art. 84 și următoarele din Legea nr. 302/2004, reținând că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de dispozițiile legale, că persoana solicitată este cetățean român, nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității și, raportat la dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare, nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare.

Conform art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Autoritățile judiciare din Italia au emis pe seama persoanei solicitate A. un mandat european de arestare în vederea executării unui rest de pedeapsă de 2 ani și 24 de zile închisoare, conform ordonanței de cumul emisă de către Parchetul din Torino la data de 15 septembrie 2020.

Persoana solicitată A. este cetățean român și domiciliază în municipiul București, strada x nr. 56, apartament 7. Din înscrisurilor existente la dosarul cauzei reiese că persoana solicitată se află în prezent deținută în Penitenciarul București Rahova în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii cu nr. x din data de 03.12.2021 emis de Tribunalul București, secția I Penală fiind condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani în regim de detenție.

Înalta Curte constată că poziția procesuală exprimată de persoana solicitată, atât în fața instanței de fond (conform declarației din data de 30.04.2024, fila x), cât și în fața instanței de control judiciar la termenul de judecată din 27 iunie 2024, a fost în sensul că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Italia.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză este incident motivul de refuz facultativ prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare.

În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, anterior pronunțării unei hotărâri, prima instanță ar fi trebuit să trimită autorității judiciare emitente cererea de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare verificării condițiilor legale pentru recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare.

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței CJUE, C-579/15, Poplawski I, orice refuz de a executa un mandat european de arestare presupune un veritabil angajament din partea statului de executare că va executa pedeapsa. Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea de către autoritatea judiciară de executare a posibilității de a executa în mod real pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să pună în executare efectiv pedeapsa, îi revine autorității judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare și, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent.

Așa cum reiese din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privința autorităților naționale, inclusiv a instanțelor naționale, o obligație de interpretare conformă a dreptului național. La aplicarea dreptului intern, aceste instanțe sunt obligate, așadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Aceasta obligație de interpretare conformă a dreptului național este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanțelor naționale să asigure, în cadrul competențelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14. EU:C:2016:835, punctele 58 si 59).

Înalta Curte constată că, în mod greșit instanța de fond nu a analizat poziția procesuală exprimată de persoana solicitată, verificând doar formal incidența dispozițiilor art. 99 alin. (1) și (2) din actul normativ și concluzionând că nu sunt impedimente legale la predare.

În condițiile în care în cauză este incident motivul facultativ de refuz la predare prevăzut de 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, iar instanța de fond trebuia să analizeze dacă se impune recunoașterea hotărârii străine pe cale incidentală, Înalta Curtea constată că unicul remediul este acela al trimiterii cauzei spre rejudecare. Astfel, în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus și în legislația națională și prin raportare la motivele de contestație ale persoanei solicitate se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale.

Pe de altă parte, pronunțarea unei soluții de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestație, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare și a dreptului la dublul grad de jurisdicție, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil, acest drept fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Sub acest aspect, instanța de contencios european a statuat, în mod constant, că, deși Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicție, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligația să vegheze ca justițiabilii să se bucure în fața instanțelor de apel de garanțiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, și Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 90/F din data de 08 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată A., în cuantum de 1163 RON, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.