Contribuția revistei „Dreptul” la dezvoltarea doctrinei, jurisprudenței și a științei juridice românești

Discurs susținut cu ocazia aniversării Revistei „Dreptul”: 150 ani de la apariția primului număr

Doamnelor și domnilor, vă mulțumesc pentru gentilețea cu care ați răspuns la invitația noastră pentru a sărbători un veac și jumătate de la apariția primului număr al revistei „Dreptul”. Este mult, e puțin pentru cea mai veche publicație juridică din România modernă? Răspunsul cel mai potrivit la această întrebare îl vom găsi în discursul celui mai longeviv director al revistei, cel care a contribuit, ca nimeni altul, la dezvoltarea acesteia, și anume, Constantin Dissescu, discurs susținut cu prilejul desfășurării banchetului cincantenarului „Dreptului” în sala de marmură a hotelului „Bulevard” din București. Citez: „E mult; un așa timp reprezintă două generațiuni. Cum, de ce a putut trăi și sperăm că va mai trăi încă? Pentrucă scopul Dreptului a fost căutarea desinteresată a Adevărului și a Dreptăței… Domnilor viața pe care o trăim este ca pădurea întunecoasă (selva oscura) a lui Dante. Ici, colo, licăriri, lumini care se amestecă; idei, emoțiuni, senzații, tendințe, momente de conștiință și inconștient cari se luptă continuu, se distrug și se refac. Această viață ca să fie superioară trebuie să fie condusă de Adevăr și Dreptate. În altfel, ea nu este posibilă”, am încheiat citatul.

La sfârșitul anului 1871 a fost creată „Societatea juridică” – cea dintâi societate juridică românească. În același an, joi, 16 decembrie, avea să vadă lumina tiparului primul număr al revistei „Dreptul” (la acea dată ziarul „Dreptulu”) – cea mai veche publicație juridică existentă în România zilelor noastre.

„Societatea juridică” l-a avut pe Constantin Bosianu (1815-1882) în calitate de președinte, iar în funcția de vicepreședinte pe Constantin Eraclide (1819-1875). Cele două remarcabile personalități ale lumii juridice românești, înconjurate de un grup de tineri juriști, entuziaști, bine pregătiți profesional, reprezentând toate profesiile juridice, au stabilit drept scop fundamental pentru această societate dezvoltarea cunoștințelor juridice și economice în România, precum și publicarea unei reviste de specialitate.

Obiectivele principale ale publicației au fost creionate de Grigore G. Păucescu – redactor general al revistei – în primul număr al acesteia. După ce a subliniat faptul că apariția revistei a răspuns unei necesități reale în sfera juridică, Grigore G. Păucescu a precizat, cu referire la obiectivele „Dreptului”, următoarele: „Ziarul Dreptul, în prezența unei legislații ce nu e încă bine cunoscută, își propune a lămuri și vulgariza principiile cele mai mari de drept și principiile cele mai necesare de economie politică, așa de strâns legate de cele dintâi. El va discuta, de asemenea, din punctul de vedere al intereselor și al trebuințelor noastre naționale, lacunele ce prezintă legislația noastră, precum și diferitele proiecte ce se vor propune Corpurilor legiuitoare. Dar mai ales Dreptul se va aplica a da la lumină tezaurele de muncă și de cunoștință ce magistrații cei buni depun în sentințele lor și care până acum au rămas ascunse în arhivele tribunalelor.”

Este necesar a se remarca faptul că, încă din primii ani de existență, revista „Dreptul” a făcut diligențe constante pentru adaptarea la actualitatea juridică internă și internațională, la imperativele și ideile noi ale epocii, toate acestea fiind concretizate prin introducerea de rubrici noi, adecvate acestor cerințe.

În același timp, subliniem că între anii 1871-1940, așa cum arăta și Mircea I. Manolescu, revista „Dreptul” a creat o mișcare științifică juridică importantă în România, răspândind cunoștințele juridice, comentând marile coduri adoptate în vremea lui Cuza, publicând și comentând hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul acestor coduri. Paginile revistei au găzduit interesante dezbateri în contradictoriu, polemici care au contribuit la dezvoltarea gândirii juridice; în paginile publicației a existat un interes limpede pentru stabilirea, fixarea unei terminologii juridice adecvate, în concordanță cu spiritul limbii române și simultan pentru estomparea numărului mare de neologisme și a exceselor curentului latinist, care a avut ecouri și pe tărâm juridic; a fost eliminată concurența neloială dintre colaboratorii diverselor reviste juridice; a avut un rol de deschizător de drumuri în promovarea unor instituții juridice noi ca, de exemplu, ordonanța prezidențială, necunoscută anterior în procedura civilă românească, sau a unor organisme juridice precum Consiliul Legislativ. Totodată, în intervalul sus-amintit, revista a avut aproximativ 700 de colaboratori. Printre cei care au publicat cele mai multe studii și articole aici se află Alexandru Degré (în 304 numere), Grigore G. Păucescu (în 183 numere), Dimitrie Alexandresco (în 176 numere), Dimitrie C. Popescu (în 127 numere), Dimitrie G. Maxim (în 120 numere), V.M. Missir (în 104 numere), Constantin G. Dissescu (în 103 numere) ș.a. Tot așa, primele noastre cărți de drept modern au apărut în strânsă legătură cu această publicație. Cu referire la acest din urmă aspect, Constantin Hamangiu releva: „Strălucitul tratat asupra obligațiunilor, operă a fondatorului acestei reviste, neuitatul Grigore Păucescu, a văzut pentru prima oară lumina în coloanele „Dreptului”. Maestru Dissescu… aici și-a publicat cele mai frumoase și documentate studii și articole de drept. Profesorul Dimitrie Alexandresco, neobositul și inepuisabilul nostru jurisconsult și comentator al Codului Civil, aci și-a publicat numeroasele și importantele sale articole și adnotațiuni juridice. Cele 4 volume ale lui Degrea, marele nostru învățat, consilier al Înaltei Curți de Casație, tot în această revistă și-a văzut pentru prima oară lumina. Tot în „Dreptul” și-au scris luminoasele lor studii de comentare a Codului penal, valorosul profesor Tanoviceanu și distinsul procuror al Curții de Casație, Ștefan Stătescu” (Dreptul nr. 2,3,4 din 22 ianuarie 1922, p. 30).

Referindu-se la rolul lui Constantin Dissescu în viața revistei, în studiul „Evocare. Lămurire”, publicat în fruntea primului număr din ultima serie a revistei (1942-1944), Mircea I. Manolescu remarca: „În timpul celor aproape 32 de ani cît i-a fost conducător Dissescu, la revista „Dreptul” se făurește știința și se îndrumează jurisprudența, aici este marea școală de juriști și de scrieri juridice; (…) Toate marile probleme ale vieții juridice românești s-au dezbătut în „Dreptul”, toate numele consacrate sau care treptat se consacră (unele, prin revistă) se perindă, generații după generații, la revista „Dreptul” de sub direcția lui Dissescu”.

În intervenția sa de la „banchetul cincantenarului”, Constantin Hamangiu avea să spună: „În numele celei mai tinere publicațiuni de drept: „Pandectele române”, ’mi iau voie de a ridica acest pahar pentru cea mai bătrână și mai valoroasă revistă juridică: „Dreptul”, care împlinește astăzi o jumătate de secol de existență… Revista „Dreptul” se confundă cu înseși începuturile științei juridice la noi… a fost pentru generațiile de juriști cari s’au succedat în timp, izvorul nesecat de lumină și de adevăruri juridice. Serviciul imens ce ea a adus fixărei jurisprudenței și orientărei dreptului nostru, constituiesc cel mai frumos și mai bine meritat omagiu ce i se poate aduce… Revista „Dreptul” a fost timp de 50 de ani reprezentantul necontestat al jurisprudenței și științei noastre juridice.”

La rândul său, Vespasian V. Pella, vorbind în numele Facultății de Drept din Iași, printre altele, releva: „Trebuie însă să recunoaștem, că în afară de sacrificiile, de munca continuă și dezinteresată cât și de autoritatea științifică a fondatorilor și vechilor săi colaboratori, succesul „Dreptului” se datorează și faptului că a răspuns în chip strălucit speranțelor ce se puneau acum câteva decenii, în revistele de drept, cari aveau menirea de a contribui la formarea unei vieți juridice pur românești. „Dreptul” a apărut după câți-va ani de introducerea unei legislațiuni comună ambelor principate – coloanele sale au fost deschise începuturilor noastre de doctrină și jurisprudență –, așa încât astăzi, când sărbătorim cincizeci de ani dela apariția sa, sărbătorim în același timp și cincizeci de ani de când începe să se formeze o doctrină și jurisprudență românească, a căror viață se confundă cu viața „Dreptului”… Prin autoritatea și prestigiul pe care îl dă un trecut atât de strălucit, Dreptul este azi chemat a arăta directivele sănătoase ce trebuesc date mișcării noastre juridice și a-și spune cuvântul în toate chestiunile legate de anevoioasa și delicata problemă a unificării legislative”.

O serie nouă a publicației a fost cea din perioada 1942-1944, când revista a devenit proprietatea avocatului de mare anvergură, sociolog competent și om cu o cultură impresionantă Mircea I. Manolescu.

Revista și-a reînceput apariția printr-un număr festiv dedicat anului 70 de apariție. În seria nouă a publicației promovată de patronul său, dreptul este considerat un fenomen de cultură, iar revista un organ de prefacere și ridicare a acestei culturi.

În același timp, revista s-a remarcat prin rubrici noi ori înnoite ca, de pildă: studiul, cu forma lui miniaturală: nota; eseul cu forma lui miniaturală: breviarul; critică juridică ; vocabularul juridic; contribuții la rezolvarea unor probleme juridice; artele și profesiile juridice, cu numeroase subdiviziuni; jurisprudența; legislația; pledoarii; anchete și păreri; recenzii și prezentări de cărți etc.

Important de precizat că în paginile „Dreptului” erau acceptați autori care într-adevăr aveau de transmis idei pline de substanță cu un mesaj benefic pentru potențialii cititori. Astfel, dintre colaboratorii care și-au adus contribuția valoroasă la apariția revistei în acea perioadă extrem de dificilă din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, îi amintim cu titlu de exemplu: Al. Otetelișanu, Mircea Djuvara, Valentin Al. Georgescu, Traian Ionașcu, Hurmuz Aznavorian, Yolanda Eminescu, Petre Pandrea, H. Stahl, Dimitrie G. Lupu, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și avocați și magistrați care s-au evidențiat prin elaborarea unor semnificative materiale juridice științifice.

Numărul festiv al revistei a fost prezentat în fața celui mai înalt for academic românesc, în ședința din 17 decembrie 1943, de către profesorul D. Gusti, vicepreședinte al Academiei Române la acea dată, care după aceea a fost și președinte al acesteia. Renumitul academician și profesor a arătat că apariția în continuare a celei mai vechi reviste juridice românești înseamnă un moment cultural, atât prin condițiile superioare în care se prezintă, cât și prin ținuta sa nouă și științifică, subliniind, în același timp, rolul major jucat de avocatul Mircea I. Manolescu în înfăptuirea acestui măreț proiect publicistic. De asemenea, reapariția revistei „Dreptul” a stârnit reacții pozitive și la nivelul altor entități culturale (spre exemplu, Institutul de Științe Sociale al României, postul național de radio, cotidianul „Curentul”, ziarul „Timpul”, Revista „Fundațiile Regale” care a considerat că „Dreptul” este o adevărată revistă juridică față de celelalte publicații de specialitate care îmbracă de cele mai multe ori, prin respect și adeziune pasivă la tradiție, forma unor repertorii de jurisprudență etc.).

Din păcate primul număr din anul 1945 a fost oprit în șpalturi de cenzura vremii.

5.La sfârșitul anului 1945, revista a fost restructurată ca urmare a transformărilor impuse țării noastre, numele ei fiind schimbat în „Justiția nouă”. Din 1954 revista devine oficios al Asociației Juriștilor din Republica Populară Română, apărând în paralel cu „Legalitatea populară”, publicație a Ministerului Justiției, Procuraturii Generale a R.P.R. și a Tribunalului Suprem, acestea fuzionând în anul 1961 (Paul Gogeanu, Justiția nouă – 20 de ani de existență, Justiția nouă nr. 12/1965). Dintre rubricile publicației reținem: Articole, Discuții și comentarii, Sinteză teoretică a practicii judiciare, Decizii de îndrumare ale plenului Tribunalului Suprem, Practică judiciară rezumată și comentată, precum și un index al practicii judiciare, Însemnări, cronici, recenzii. Printre cei care au semnat în pagile revistei îi regăsim pe Ioan Ceterchi, Lucian Stângu, Sanda Ghimpu ș.a.

În perioada 1967-1990, publicația a avut denumirea „Revista română de drept” – revistă juridică generalistă în paginile căreia și-au găsit locul rubrici diverse de doctrină și jurisprudență precum: Studii; Discuții și comentarii; Sinteza teoretică a practicii judiciare; Practica judiciară rezumată și comentată, cu note (cu subdiviziunile: Drept civil, procesual civil, dreptul muncii și dreptul familiei; drept penal și procesual penal); Din soluțiile instanțelor judecătorești. Însemnări, cronici, recenzii; Practica arbitrală.

Un loc aparte în economia publicației l-a avut suplimentul anual „Tabla de materii” foarte apreciat de cititori.

Din anul 1990 și până în prezent, în paginile sale, Dreptul promovează doctrina juridică diversă, precum și practica judecătorească rezumată și comentată, cu note, după caz, critice, aprobative sau parțial aprobative, cu apariție lunară. Prin urmare, s-au publicat și se publică în continuare materiale deosebit de variate și complexe, ce acoperă practic toate domeniile dreptului, iar critica și-a făcut din nou loc în paginile revistei, Dreptul fiind o publicație științifică ce aparține unui domeniu prin excelență al controverselor și dezbaterilor libere.

Alte rubrici care au captat interesul cititorilor prin deschiderea lor față de sistemele juridice din alte țări, mai ales a celor din Europa, în general și a celor din statele membre ale Uniunii Europene, în special încă înainte de aderarea României la aceasta, au fost cele de Studii de drept, Jurisprudență comparată, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Din soluțiile organelor jurisdicționale ale comunităților europene, Din soluțiile Curții de Justiție a Uniunii Europene, Din soluțiile organelor jurisdicționale ale Uniunii Europene ș.a.

În acest context, la ultima ședință a colegiului de redacție al revistei s-a luat hotărârea ca în anul 2022 să se reia elaborarea și publicarea suplimentului „Tabla de materii”, aceasta și ca urmare a cererii cititorilor noștri.

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la apariția primului număr al revistei, președintele de atunci al Uniunii Juriștilor din România, Gavril Iosif Chiuzbaian, scria în articolul intitulat „Rigoare și creativitate” publicat în suplimentul Revista „Dreptul” la 130 de ani, următoarele fraze edificatoare pentru ce a însemnat „Dreptul” pentru cultura, știința dreptului, jurisprudența și viața juridică românească în ansamblul ei, dar, mai ales, pentru misiunea sa viitoare: „Omagiind astăzi pe cei care de-a lungul a 130 de ani au realizat această performanță de excepție, încercăm să înnodăm, peste timp, o legătură legitimă cu înaintașii care au slujit nobila idee de justiție, știința dreptului și cultura juridică românească. Este, totodată, și o fericită modalitate de a evidenția ilustre modele profesionale și morale, demne de urmat, de care societatea românească de azi are atâta nevoie… După renașterea ei, în ianuarie 1990, revista Dreptul…, și-a cucerit o identitate inconfundabilă, reflectând atât direcțiile moderne ale științelor juridice din România, cât și noile tendințe ale dreptului pe plan mondial. Stimulând creativitatea juriștilor din toate compartimentele societății românești, Dreptul și-a propus, cu sprijinul lor, și de cele mai multe ori a reușit să contribuie la accelerarea procesului de edificare a noului sistem de drept, a instituțiilor statului de drept… revista și-a deschis cu generozitate paginile, atât pentru comentarii asupra noilor acte normative adoptate, cât și pentru propuneri de lege ferenda… a stimulat dezbaterea unor probleme ale dreptului comparat ce permite dezvoltarea consecventă a legăturilor dintre dreptul românesc și dreptul din alte țări și, nu în ultimul rând, cu dreptul comunitar a cărui bună cunoștere este indispensabilă procesului de integrare europeană a României. Publicația manifestă o preocupare sporită și pentru disciplinele limitrofe științei dreptului, fără să neglijeze, totodată, abordările interdisciplinare într-o viziune modernă… Timp de 130 de ani, știința dreptului, jurisprudența, legislația, învățământul juridic sau profesiile juridice au fost strălucit slujite de activitatea revistei”.

La acest moment aniversar îmi revine nobila misiune de a transmite un sentiment profund de recunoștință pentru Vasile Pătulea și Șerban Beligrădeanu de numele și activitatea cărora se leagă apariția revistei timp de peste patru decenii. Personal mă simt privilegiat de faptul că am lucrat alături de Domniile Lor la revistă, asigurând astfel atât continuitatea apariției acesteia, cât și fondarea publicațiilor „Dreptul” în anul 2011 prin apariția revistei în limba engleză „Law Review” cu sprijinul Grupului editorial „Universul Juridic”. Așadar, astăzi marcăm și un al doilea moment aniversar, și anume împlinirea unui deceniu de la crearea publicațiilor „Dreptul”.

În sfârșit, ca o concluzie generală, pentru aria de preocupări teoretico-practice care vizează fenomenul juridic, experiența proiectului „Societății Juridice” și a componentei sale principale revista „Dreptul” este una esențială. Indiferent de contextul politic, economic și social în care au activat și de denumirile avute de-a lungul celor 150 de ani de existență, acestea au fost adevărate „constante” ale solidarității și competenței profesionale, reperul unic al creației și culturii juridice românești. Și în prezent sau mai ales acum în epoca postmodernă, când societatea, mai interconectată ca oricând este practic redusă la un „sat global” (înfăptuit deja la nivelul comunicațiilor și informațiilor) și este nevoită să își apere umanitatea, cu deosebire prin mijloacele Dreptului, în fața asaltului tot mai pregnant al principalilor actori ai mondializării, și anume întreprinderile transnaționale, Uniunea Juriștilor din România rămâne o necesitate a păstrării spiritului de breaslă și de promovare a intereselor comune ale profesiilor juridice, iar revista „Dreptul” își merită pe deplin locul în patrimoniul cultural național prin promovarea fermă a excelenței în domeniul publicisticii juridice din România.

La mulți ani celor de la „Dreptul” – colaboratori, redactori și editori.

ADDENDA: La bicentenarul „Dreptului”?

În anul 1921, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la apariția primului număr al revistei „Dreptul”, Dimitrie Alexandresco făcea o emoționantă și profetică declarație: „Dreptul își continuă și-și va continua încă mult timp opera sa binefăcătoare. Ne întrebăm însă care vor fi oare acei ce vor serba centenarul lui? căci Dreptul nu poate să moară. Probabil mulți din ei nici nu sunt încă născuți! Ne mângâieim doar cu atâta, că cei ce vor lua parte la acea splendidă serbare vor evoca poate umbrele noastre, având două cuvinte de amintire și pentru noi cei dispăruți, care vor face să tresară cenușa noastră în mormânt”.

Cu același prilej B. M. Missir – care alături de Mihail Pherekyde, prezent și el la eveniment, făcea parte din pleiada juriștilor de la 1871 cărora s-a datorat fondarea revistei Dreptul – remarca: „Destul e să constatăm că ziarul a continuat să trăiască, și trăiește și azi și sper că va trăi și în viitor, cum se zice de obicei, în veci! Menirea sa nu e terminată, ba, poate, devine din ce în ce mai importantă, mai delicată”.

La rândul nostru cei responsabili de apariția revistei, acum la sărbătorirea unui veac și jumătate de când a văzut lumina tiparului primul număr al „Dreptului”, nutrim speranța că această publicație va continua să trăiască prin personalitățile gândirii și artelor juridice de azi, grupate în jurul ei, dar mai ales a celor de mâine. „Dreptul” va fi ceea ce a fost și chiar mai mult de atât, adaptându-și și înnoindu-și mijloacele, dar în special mesajul la rigorile și condițiile unei lumi tot mai versatile – care include deopotrivă și viața juridică în permanentă transformare –, dominată de beneficiile, dar și de capcanele noilor tehnologii. Revista va continua misiunea sa de dezvoltare a gândirii juridice naționale și de formare a noilor generații de juriști.

Iar la aniversarea bicentenarului „Dreptul”, cei de atunci poate își vor aduce aminte și de noi printr-un gând bun dincolo de timp.