Contracte de mandat, de antrepriză generală și de cesiune. Obligațiile mandatarului. Obligația achitării taxelor de timbru. Recurs (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 885/2017

VCC: art. 1539; C. com.: art. 381; NCPC: art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 312 alin. (1); Legea nr. 147/1996: art. 20 alin. (3)

Împotriva deciziei au formulat cerere de recurs atât reclamanții A. și B., cât și pârâta Agenția Națională de Locuințe.

Ulterior înregistrării cererii de recurs, reclamanții au arătat că nu înțeleg să-și îndeplinească obligația achitării taxelor de timbru stabilite, fapt de care Înalta Curte a luat act prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2017.

Cât privește recursul pârâtei, aceasta aduce în sinteză următoarele critici ale deciziei pronunțate în apel:

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se susține că instanța nu a efectuat o analiză asupra întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, care reprezintă fundamental cererii reclamanților, nu a determinat raporturile juridice obligaționale și tipul de răspundere aplicabil pentru fiecare pârât cu calitate procesuală pasivă stabilită, decizia fiind lacunară din acest punct de vedere, cât și contradictorie atunci când pe de o parte reține că A.N.L. răspunde pentru neîndeplinirea obligațiilor din contractul de mandat, iar pe de altă parte arată că, în afara Convenției nr. 1909 niciunul din contractile menționate de reclamanți nu au legătură cu prezenta cauză.

Celelalte critici, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susțin că s-au ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor, că nu s-au avut în vedere contractile încheiate între părți, prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Din această perspectivă se arată că, în mod greșit s-au pus în sarcina A.N.L. obligații pretins asumate prin contractul de mandat care, deși incumbau celorlalți pârâți, aceștia au fost exonerați de răspundere pentru simplul fapt că nu aveau raporturi contractuale directe cu reclamanții.

Recurenta arată că s-a interpretat eronat contractul de mandat, în baza căruia mandatarul nu și-a asumat obligații cu privire la rețeaua de utilități, ci numai asupra edificării construcției, în relație cu constructorul, conform proiectului tehnic și autorizației de construire și că noțiunea de „urmărire” definește acțiuni de diligență, nu de rezultat, cum greșit s-a reținut. Susține că demersul său, prin implicarea sa activă și în realizarea utilităților este unul de mijloace și nu de rezultat.

Se învederează și faptul că împotriva unor părți semnatare ale Convenției nr. 1909 s-au pronunțat hotărâri judecătorești prin care au fost obligate la realizarea utilităților, astfel că, și din această perspectivă este greșită soluția de obligare exclusivă a A.N.L. la plata prejudiciului pretins de reclamanți.

Cu privire la deciziile de speță menționate în considerentele hotărârii pronunțate în apel, recurenta învederează că nu poate opera în privința lor puterea de lucru judecat, nefiind întrunite cumulativ condițiile pentru aceasta.

Prin întâmpinarea înregistrată la 9 februarie 2017 intimatul Municipiul București, prin Primarul General, a solicitat respingerea recursului reclamanților.

Recurenții-reclamanți au solicitat prin întâmpinarea înregistrată la 23 februarie 2017 aplicarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce privește existența răspunderii civile a A.N.L. față de beneficiarii locuințelor din cartierul Henri Coandă și respingerea recursului pârâtei, pe motiv că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de rezultat la care s-a angajat în virtutea contractului de mandat, ceea ce a condus la nepredarea la termen a locuinței reclamanților și producerea unui prejudiciu acestora.

Recurenta-pârâtă A.N.L. a solicitat prin întâmpinarea înregistrată la 24 februarie 2017 respingerea recursului reclamanților.

Analizând recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, prin prisma criticilor invocate se vor reține următoarele:

În prezentul litigiu, reclamanții A. și B. au solicitat să fie despăgubiți pentru prejudiciul ce le-a fost creat prin nefinalizarea la termen a locuinței și lipsirea în acest fel de folosință, utilizând ca reper chiria ce ar fi putut fi încasată pentru imobil.

Contextul general în care a fost promovată acțiunea a fost determinat de următoarele:

În anul 2002 a fost conceput și promovat Programul de locuințe Henri Coandă, la inițiativa Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, care prevedea construirea unui număr de 784 apartamente în regim de închiriere destinate tinerilor și a unui număr de 1624 unități locative ce urmau a fi achiziționate de beneficiari, prin credit ipotecar.

Pentru realizarea de utilități și dotări tehnico-edilitare în amplasamentul Henri Coandă și implicit la locuința reclamanților s-a încheiat la 6 mai 2004 între Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliului Local al Comunei Voluntari, SC H. SA, SC E. SA și SC I. SA Convenția nr. MM 1909, prin care au fost stabilite obligațiile specifice și necesare pentru realizarea ansamblului de locuințe pe o suprafață de 115,6889 ha pe teritoriul sectorului 1 al Municipiului București și al comunei Voluntari, jud. Ilfov.

Prin acest înscris, părțile semnatare și-au asumat mai multe obligații, expres enumerate la art. 2 lit. a)-h), individualizate pentru fiecare parte, obligându-se să participe împreună la realizarea ansamblului de locuințe.

Potrivit art. 2 pct. b din Convenție, A.N.L. urma să asigure realizarea obiectivelor din cadrul programului „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii” și respectiv să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate cu credit ipotecar.

În exercitarea drepturilor și obligațiilor sale contractuale și legale, potrivit Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, A.N.L. a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 7517 din 20 iulie 2004, cesionat ulterior către noul antreprenor – SC F. SRL, cu care reclamantul A. a încheiat contractul de construire autentificat sub nr. 860 din 30 iunie 2005 de B.N.P.J.

În exercitarea acelorași drepturi și obligații, A.N.L. a încheiat cu reclamantul Contractul de mandat nr. HC0280 din 11 mai 2004. Potrivit acestuia, scopul urmărit a fost acela de predare la cheie a unei locuințe tip S7 pe lotul 648, iar mandatarul s-a obligat față de mandant să-l reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general implicați în proiect, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire.

Ulterior, prin contracte de cesiune, încheiate succesiv cu SC G. SRL și SC G. SRL (în prezent radiată), drepturile și obligațiile decurgând din contractul de antrepriză generală au fost cedate, cu acordul expres al A.N.L. și cunoștința reclamanților.

Potrivit legii, Agenția Națională pentru Locuințe are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale. (art. 1-6 din Legea nr. 152/1998)

Pârâta A.N.L. avea la îndemână, potrivit legii, mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat, precum și obligația asigurării corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiții în construcția de locuințe.

Obligațiile asumate în temeiul Contractului de mandat sunt unele de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor la termen (art. 1), predarea „la cheie” având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită.

Conform art. 14 din Contractul de mandat, părțile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, în acord cu art. 15 din contract.

Prin urmare, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. și ale art. 381 C. com.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislația în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanții au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamanților în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este legală, iar criticile recurentei care vizează interpretarea greșită a contractului de mandat nu au caracter întemeiat.

În mod corect s-a reținut că în speță operează răspunderea civilă contractuală și că, din acest punct de vedere, singurele convenții în cadrul cărora reclamantul A. este parte sunt contractul de mandat încheiat cu A.N.L. și cel de construire încheiat cu SC F. SRL.

Nefinalizarea la termenul scadent al construcției „la cheie”, prin nerealizarea rețelei de utilități, deși avea toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum corect a fost stabilită în apel, urmare a analizării și constatării îndeplinirii tuturor condițiilor de răspundere civilă.

Prin urmare, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate și vor fi înlăturate potrivit celor mai sus reținute.

Cât privește mențiunea din decizie conform căreia din contractele enumerate de reclamanți, pentru evidențierea complexului contractual pe care l-au susținut, prezintă legătură cu speța doar Convenția nr. 1909, nu poate reprezenta decât o eroare care nu afectează logica în motivarea celorlalte considerente care susțin soluția pronunțată; întreaga hotărâre are ca punct de referință contractul de mandat, care constituie, de altfel, chiar temeiul obligării pârâtei A.N.L. la plata prejudiciului, prin dispozitivul deciziei, susținut pe deplin de construcția juridică prezentată în considerente, astfel că nici motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.

Totodată, se va reține că instanța de apel a realizat o judecată proprie în urma căreia a ajuns la concluzia că obligația asumată de mandatar este una de rezultat și nu de diligență, menționând doar și aspectul potrivit căruia „nu se poate omite împrejurarea potrivit cu care practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cercetarea unor cauze similare, a tranșat în mod irevocabil faptul că obligația asumată de A.N.L. în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat (…)”.

În consecință, față de cele mai sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 417/A din 8 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, iar în privința recursului declarat de reclamanți urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 147/1996 și se va dispune anularea ca netimbrat a acestuia.

Astfel, Înalta Curte a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 417/A/2016 din 8 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva aceleiași decizii.

Sursa informației: www.scj.ro.