Contract de credit. Clauze abuzive (Legea nr. 193/2000; NCPC)

21 iul. 2017
Vizualizari: 4066
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 76/2017

NCPC:  art. 2, art. 137, art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1); Legea nr. 193/2000: art. 6, art. 7, art. 13, art. 14; TFUE: art. 267

În temeiul art. 137 C. proc. civ. Înalta Curte urmează să ia în examinare excepția de inadmisibilitate invocată de intimata-pârâtă prin care a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, potrivit cărora hotărârea atacată este supusă numai apelului.

Înalta Curte, constată că, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit este un litigiu ce face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Prin urmare, pretențiile reclamantului-persoană fizică sunt întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 14 din acest act normativ care prevăd că asemenea acțiuni promovate de consumatori sunt supuse dispozițiilor Codului de procedură civilă.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 3 pct. 2 și art. 4 pct. 1 din același cod, astfel încât acțiunea în anularea clauzelor abuzive de față este supusă căii de atac a recursului, excepția urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul recursului, cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că obiect al analizei specifice căii de atac a recursului îl vor constitui criticile aduse hotărârii atacate care vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că recurentul-reclamant nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor indicate în cuprinsul contractului de credit pentru nevoi personale-garantat cu ipotecă pentru persoane fizice – înregistrat cu nr. C2204/2200/6963, respectiv: art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3, art. 5.4, art. 5.5, art. 5.7, art. 5.8, art. 6.2, art. 7.6, art. 7.7, art. 9.1, art. 9.5; art. 13.1, art. 13.2, art. 13.3, art. 13.4, art. 13.5, art. 13.6, art. 13.7, art. 13.8, art. 14.3, art. 14.7, art. 17.6, să se constate nulitatea absolută a acestora; obligarea pârâtei să încheie un act adițional la contractul de credit, prin eliminarea clauzelor declarate nule, obligarea pârâtei la rambursarea/compensarea sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor atacate.

Criticile recurentului-reclamant vizează respingerea cererii privind restituirea sumelor achitate în plus cu titlul de dobândă și înlăturarea obligației pârâtei de restituire către reclamant a sumei de 28.017,65 CHF.

Chestiunea dedusă judecății vizează strict soluția instanței prin care s-a înlăturat dispoziția privind restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de dobândă în contul clauzelor pe care le-a constatat ca fiind abuzive.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată critica nefondată, întrucât dreptul material aplicabil în materia protecției consumatorilor, respectiv Legea nr. 193/2000 și Directiva nr. 93/13/CEE prevede că sancțiunea care intervine în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate, astfel cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

Deși recurentul-reclamant se prevalează de dreptul său de a redobândi prestația executată în baza clauzelor declarate nule, în privința clauzei privitoare la dobândă, instanța nu are posibilitatea de adaptare a contractului, în cauză fiind vorba despre un contract cu clauze lovite de nulitate, nulitatea producând alte efecte decât impreviziunea.

Este de reținut că Legea nr. 193/2000 nu oferă instanței de judecată posibilitatea de a modifica dispoziții din contracte, ci numai de a constata că unele clauze sunt sau nu abuzive și să dispună înlăturarea lor. Consecința este că, fie se derulează contractul în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea clauzei mai poate continua, fie, dacă contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptățit să ceară rezilierea contractului.

Aceasta este și practica CJUE. Astfel, în Hotărârea Curții (Camera întâi) din data de 14.06.2012 în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 TFUE de Audiencia Provincial de Barcelona (Spania), prin decizia din 29.11.2010 primită de Curte la 29.12.2010 în procedura Banco Español de Credito SA împotriva Joaquin Calderón Camino, Curtea a hotărât ca atunci când constată existența unei clauze abuzive, instanțele au numai obligația de a exclude aplicarea unei astfel de clauze pentru ca aceasta să nu mai producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, contractul în care este inclusă clauza trebuie să continue să existe în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

Sub același aspect, instanța ia în calcul și posibilitatea conferită consumatorilor de art. 6 teza finală și de art. 7 din Legea nr. 193/2000, anume aceea de a cere rezilierea contractelor atunci când, după eliminarea clauzelor abuzive acestea nu mai pot continua, ceea ce aruncă o notă suplimentară de incertitudine asupra dobânzii încasată nedatorat.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Înalta Curte reține că a înlocui clauza privitoare la dobândă înseamnă, contrar opiniei recurentului-reclamant intervenția instanței în contractele încheiate de părți, intervenție nepermisă de dispozițiile legale menționate.

Pe cale de consecință, sumele solicitate ca urmare a aplicării unei anumite formule de calcul fără temei contractual nu pot fi acordate, hotărârea fiind legală din acest punct de vedere.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1072/A din 13 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.

Contract de credit. Clauze abuzive (Legea nr. 193/2000; NCPC) was last modified: iulie 20th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.