Contract de cooperare pentru realizarea împreună a acțiunilor de viabilizare a unui ansamblu de locuințe ANL. Contract de mandat. Nulitatea recursului (NCC, NCPC)

29 mai 2018
Vizualizari: 1000
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1227/2017

NCC:  art. 969, art. 973, art. 998-999; NCPC: art. 166, art. 302^1, art. 304 pct. 8 și 9, art. 312, art. 1039; Legea nr. 152/1998: art. 1; Legea nr. 318/2003: art. 38 alin. (1) lit. a), Legea nr. 13/2007: art. 37, art. 42 alin. (1) lit. a)

Cu titlu preliminar, se constată că recurenta-pârâtă a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar criticile sale pot fi subsumate acestor motive de nelegalitate, astfel că, Înalta Curte va examina hotărârea recurată din perspectiva acestor texte legale, fiind nefondate apărările reclamantului formulate prin întâmpinarea aflată la dosar, vizând nulitatea recursului declarat de pârâtă, conform art. 302^1 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, este în obligația instanței de apel să examineze în mod real voința părților semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, instanța de control judiciar a interpretat greșit contractul de mandat, fiind fondate criticile pârâtei sub acest aspect.

Este de necontestat că la data de 06 mai 2004, între Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, SC G. SA, SC H. SA și SC F. SA a fost încheiată SA Convenția nr. MM1909, prin care au fost stabilite obligațiile specifice și necesare pentru realizarea ansamblului de locuințe pe o suprafață de 115,6889 ha pe teritoriul sectorului 1 al Municipiului București și al comunei Voluntari, jud. Ilfov. Părțile convenției s-au angajat la îndeplinirea unor obligații, enumerate de art. 2 lit. a) – h), individualizate pentru fiecare parte.

Agenția Națională pentru Locuințe a încheiat cu SC G. SA – F.D.F.E.E. Muntenia Sud o convenție constatată printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți și înregistrată în evidențele ANL sub nr. 194 din 9 ianuarie 2004. Prin acest contract SC G. SA – F.D.F.E.E. Muntenia Sud s-a obligat să realizeze Proiectarea rețelelor cu alimentare energie electrică pentru ansamblul de locuințe ANL N., să promoveze investiția și să execute rețelele de alimentare cu energie electrică pentru ansamblul de locuințe ANL N..

Între ANL și H. SA s-a încheiat o convenție înregistrată în evidențele ANL sub nr. 15580 din 22 decembrie 2003, prin care H. s-a obligat să realizeze Proiectarea pentru rețelele cu gaze naturale pentru ansamblul de locuințe ANL N., până la data de 20 februarie 2004, să promoveze investiția și să execute rețelele de alimentare cu gaze naturale pentru ansamblul de locuințe ANL N., în timp ce ANL s-a obligat să asigure punerea la dispoziție a studiului de fezabilitate până la data de 15 ianuarie 2004 și a planului general pentru ansamblul de locuințe.

Municipiul București și Orașul Voluntari au încheiat la data de 6 martie 2008 un contract de cooperare, prin care s-a convenit realizarea împreună a acțiunilor de viabilizare a terenurilor, utilități drumuri și sistematizare verticală pentru ansamblul de locuințe N. construit prin ANL.

Prin HCGMB nr. 335 din 30 septembrie 2009 s-a stabilit ca o parte a investiției necesare pentru realizarea obiectivului „Realizarea rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare, precum și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe „N. sector 1” să se facă din alocații de la bugetul local, credite interne/externe și alte surse în condițiile asigurării fondurilor necesare realizării investiției și a respectării clauzei 20 din contractul de concesiune a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din Municipiul București, încheiat cu SC K. SA, privind nivelele de servicii și a clauzei 5.2 din partea a IV-a a Caietului de sarcini privind tariful.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 al Municipiului București nr. 255 din 16 decembrie2010 s-a aprobat transmiterea terenurilor aferente locuințelor care se construiesc prin credite ipotecare prin intermediul ANL din administrarea CLS1 în administrarea CGMB în vederea realizării rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare, precum și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe N..

În conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 și cele ale Legii nr. 190/1999, între apelantul A. și intimata ANL s-a încheiat contractul de mandat nr. HC0699 din 1 iunie 2004.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 și cele ale Legii nr. 190/1999 și în conformitate cu prevederile Contractului de antrepriză generală nr. 7518 din 20 iulie2004 și a contractului de cesiune a contractului de antrepriză generală, precum și în conformitate cu prevederile contractului de mandat, între apelantul-reclamantul A. și SC „E.” SRL s-a încheiat contractul de construire autentificat sub nr. 859 din 30 iunie 2005, modificat prin actele adiționale nr. 1 și nr. 2. În baza acestui contract E. SRL s-a obligat să construiască în beneficiul apelantului o locuință, la cheie, situată în amplasamentul N., pe terenul proprietatea privată a unităților administrativ-teritorial și administrat de CLS1, Municipiul București, Consiliul Local al Orașului Voluntari și Județul Ilfov, o locuință tip S2, pe lotul nr. 633, cu nr. cadastral 3159/33, înscris în cartea funciară nr. 3989, ce urma a fi alcătuită din 5 camere de locuit și dependințe contra sumei de 105.814 Euro (TVA inclus).

E. SRL a cedat o parte din drepturile și obligațiile asumate prin contractul de antrepriză generală nr. 7518 din 20 iulie 2004, printre care și cele legate de imobilul de care urma să beneficieze apelantul-reclamant, către I. SRL, reclamantului aducându-i-se la cunoștință acest fapt prin adresa înregistrată la ANL sub nr. 10926 din 28 august2006.

Este de reținut că prin convențiile încheiate de părți s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau, iar potrivit art. 973 C. civ., drepturile și obligațiile care rezultă dintr-un contract nu pot profita și nici nu pot dăuna altor persoane, respectiv nimeni nu poate fi obligat printr-un contract la care nu a fost parte.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Chiar dacă operațiunile juridice desfășurate de părți au un caracter complex, răspunderea ANL nu poate fi antrenată decât în baza contractului de mandat.

În speță, deși instanța de apel a reținut în mod corect că față de pârâta ANL nu se poate solicita angajarea răspunderii civile decât pe tărâm contractual, aceasta, în mod eronat, a pășit pe tărâmul răspunderii civile delictuale angajând răspunderea pârâtei pentru pentru prejudiciul produs prin lipsirea reclamantului de folosința imobilului din Cartierul N. dată fiind lipsa dotării imobilului proprietatea reclamantului cu utilitățile necesare folosirii acestuia ca locuință.

Or, nu se poate crea confuzie între răspunderea civilă delictuală și răspunderea civilă contractuală, întrucât răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, iar răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter derogator și, mai mult decât atât, cele două tipuri de răspundere civilă nu pot fi cumulate.

Este adevărat că ambele răspunderi sunt dominate de ideea fundamentală a reparării unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită a unei anumite persoane, elementele care condiționează cele două răspunderi fiind aceleași (existența unei fapte ilicite, existența vinovăției celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu), însă, ca o primă deosebire este de menționat că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale.

Astfel, răspunderea contractuală este strâns legată de ideea care stă la baza principiului de drept pacta sunt servanda, consfințit de prevederile art. 969 C. civ., iar din moment ce contractul are forța unei legi în raporturile dintre părți, fiecare dintre acestea trebuie să răspundă pentru nerespectarea acestei legi, respectiv de încălcarea normei private pe care o generează respectivul contract.

Prin urmare, răspunderea contractuală impune obligația debitorului de a repara prejudiciul creat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor izvorâte dintr-un contract valabil încheiat.

Este esențial că obligațiile pârâtei ANL față de reclamantul A. decurg din contractul de mandat și reprezintă obligații de diligență, iar nu de rezultat cum în mod greșit a reținut instanța de control judiciar.

Caracteristic pentru obligația de rezultat este faptul că obligația este strict precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, debitorul obligându-se ca, desfășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit, pe când, caracteristica obligației de diligență (de prudență) este aceea că obligația debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat determinat, ci în îndatorirea sa de a depune toate diligențele necesare pentru ca rezultat dorit să se realizeze.

Reclamantul A. se află în relații contractuale numai cu ANL, cu care a încheiat contractul de mandat nr. HC 0699 din 1 iunie 2004, contract în baza căruia reclamantul a împuternicit ANL să îl reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantului deschise la B.C.R. în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Prin urmare, contrar reținerilor instanței de apel, reclamantul nu se poate prevala de omisiunea dotării imobilului proprietatea sa cu utilitățile necesare folosirii acestuia ca locuință, întrucât aceasta, ca obligație de rezultat, nu face parte dintre obligațiile pe care ANL și le-a asumat față de reclamant prin contractul de mandat.

De altfel, în mod greșit, întreaga motivare a instanței de apel vizând obligația ANL ca fiind una de rezultat s-a fundamentat numai pe decizii de speță ale Înaltei Curți, pronunțate în acest sens, deși este știut că potrivit Constituției, Codului civil, Codului de procedură civilă, exemplele în materie din jurisprudența națională reținute în sprijinul soluției adoptate nu pot servi ca repere obligatorii pentru instanță, neavând calitatea unui izvor de drept în sistemul nostru juridic, instanța de judecată fiind obligată să se raporteze la particularitățile concrete ale speței.

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., reclamantul a solicitat repararea în echivalent bănesc a prejudiciului constând în lipsirea sa de folosința imobilului, prejudiciu pe care l-a evaluat la chiria medie practicată pe piața liberă pentru imobile similare.

Astfel cum s-a arătat, răspunderea ANL nu poate fi antrenată decât în baza contractului de mandat, care dă dreptul la daune interese în temeiul art. 14 numai în condițiile dovedirii prejudiciului, care trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încălcare unui drept sau a unui interes legitim.

Or, chiar și în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor de diligență asumate sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, prejudiciul a cărui reparare o solicită reclamantul – cel constând în lipsirea sa de folosința imobilului – nu este sigur în privința existenței, deoarece, în absența unor probe care să ateste posibilitatea reală și efectivă a reclamantului de a ceda contra cost folosința imobilului pe toată perioada în litigiu, nu se poate susține că reclamantul ar fi putut închiria imobilul, dacă acesta ar fi fost dotat cu toate utilitățile, la prețul practicat pe piața liberă.

Nu în ultimul rând, nu au fost administrate probe din care să reiasă că reclamantul a fost nevoit să închirieze un imobil pe perioada prelungirii duratei până la care urma a se finaliza și dota corespunzător locuința în litigiu.

Trebuie precizat că referirile vizând neîndeplinirea condițiilor cerute pentru repararea prejudiciului solicitat s-au făcut în scopul de a aduce lămuriri în plus, întrucât, câtă vreme pârâta ANL nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o contractual (realizarea efectivă a utilităților din Cartierul Henri Coandă), nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu, produs ca urmare a acestei neîndepliniri, iar neîntrunirea unuia dintre elementele care determină atragerea răspunderii civile (fapta ilicită a cărei existență să fi condus la angajarea răspunderii ANL) este suficientă pentru înlăturarea răspunderii civile.

În consecință, este evident că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (contractul de mandat), cu nesocotirea art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, judecătorii fiind și ei obligați să le aplice astfel cum au fost concepute și redactate de părțile convenției.

Rațiunile juridice și argumentele expuse determină ca susținerile formulate de pârâta ANL prin cererea de recurs, subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., să fie reținute ca fiind fondate, astfel că, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe București va fi admis, va fi modificată decizia atacată în sensul că va fi respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 10044 din 11 iulie2012 și împotriva încheierilor din 30 decembrie2011, 22 februarie 2012 și 4 mai 2012, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, și se va menține în tot sentința apelată.

Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările din întâmpinările aflate la dosar, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, cu reținerea celor anterior expuse și pentru considerentele ce urmează.

Se constată că reclamantul, în motivarea recursului său, formulează critici cu privire la faptul că instanța de apel nu a reținut răspunderea civilă a Municipiului București, Orașul Voluntari, Județul Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publice și Fondurilor Europene (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), D. SRL și E., precum și existența răspunderii solidare a Municipiului București și a Orașului Voluntari pentru lipsirea beneficiarilor de locuințele din Cartierul Henri Coandă, pronunțându-se astfel cu ignorarea dispozițiilor art. 166 C. proc. civ., respectiv a hotărârilor date în Dosarul nr. x1/303/2013.

Recurentul apreciază, totodată, că trebuia reținută răspunderea pârâților în solidar, față de reclamantul din prezenta cauză, întrucât Convenția MM și toate Convențiile de Cooperare încheiate de pârâți au natura stipulației pentru altul.

Deși recurentul a invocat, în drept, motivul de nelegalitate instituit de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât textul legal menționat vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată fără a argumenta în ce constată nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textului legal invocat, criticând, în realitate, aplicarea greșită a legii, decizia atacată urmând a fi analizată din perspectiva criticilor subsumate pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Aprecierea recurentului cu privire la modul „defectuos și înșelător al contractelor încheiate între pârâte pentru finalizarea cartierului” nu poate atrage nicio analiză, instanța fiind învestită cu analizarea actului juridic dedus judecății, iar nu a convențiilor la care reclamantul nu este parte.

Fără a relua istoricul actelor juridice încheiate între părți, anterior expus, instanța de apel a reținut cu justețe că, în speță, reclamantul invocă pe tărâm delictual nerespectarea de către pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA a unor obligații asumate de aceștia prin convenții la care reclamantul nu a fost parte.

Fiecare titular de investiție este răspunzător pentru de lucrările angajate, iar în cauză, contrar susținerilor recurentului, se exclude existența unei solidarități pasive care, trebuie prevăzută expres în convenția părților ori în lege, nefiind permis ca solidaritatea pasivă să fie prezumată în raport de prevederile art. 1039 C. proc. civ.

Împrejurarea că între contractele și convențiile încheiate există o strânsă legătură nu poate determina transferul obligațiilor uneia dintre părți în sarcina alteia, știut fiind că nimeni nu poate fi obligat printr-un contract la care nu a fost parte.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod legal că eventuala neîndeplinire de către pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA a obligațiilor asumate prin Convenția nr. 1909 din 6 mai 2006 sau prin celelalte convenții asociate (Contractul de colaborare nr. 10428-5081 din 6 martie 2008, încheiat între Municipiul București și Orașul Voluntari; Convenția nr. 194 din 9 ianuarie 2004, încheiată între A.N.L. și SC G. SA – F.D.F.E.E. Muntenia Sud; Convenția nr. 15580 din 22 decembrie 2003, încheiată între A.N.L. și H. SA) nu poate fi considerată o faptă ilicită în cadrul răspunderii civile delictuale, care să cauzeze reclamantului un prejudiciu susceptibil de reparare pe această cale.

În mod greșit recurentul-reclamant se prevalează de încălcarea art. 166 C. proc. civ., susținând nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că instanța de apel nu a aplicat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în Dosarul nr. x1/303/2013 cu privire la existența răspunderii civile a Municipiului București și a Orașului Voluntari față de beneficiarii locuințelor din cartierul N..

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat presupune că o constatare jurisdicțională (în sensul de soluție a raportului juridic litigios dedus judecății), făcută printr-o hotărâre judecătorească, este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

Or, hotărârile judecătorești la care face referire recurentul-reclamant, respectiv cele pronunțate în Dosarul nr. x1/303/2013, nu au statuat asupra drepturilor de dezdăunare a beneficiarilor, ci doar asupra exigibilității drepturilor acestora de a solicita executarea în natură a obligațiilor de a face, prin urmare, nu există identitate între problema dedusă judecății în dosarul menționat și cea dedusă judecății în prezenta cauză.

În mod eronat recurentul pretinde că instanța de apel nu a arătat motivul pentru care a considerat că actele juridice deduse judecății nu ar fi stipulații pentru altul.

Amplu argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că răspunderea ANL nu poate fi solicitată decât pe tărâm contractual, iar în cazul intimaților-pârâți Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA asemenea raporturi contractuale nu există, așa încât, în privința acestor intimați a procedat la analiza îndeplinirii condițiilor civile delictuale.

Astfel, s-a reținut corect că nicio dispoziție legală invocată de reclamant nu impune în sarcina intimaților- pârâți obligația de a realiza utilitățile pentru ansamblul de locuințe „N.”, că aceste obligații există în sarcina pârâților, însă nu în temeiul vreunei dispoziții legale, ci al convențiilor încheiate, la care apelantul nu este parte.

De altfel, nici reclamantul nu a făcut trimitere expresă la un text de lege care să impună intimaților obligația de a realiza rețele de utilități, ci a invocat o serie de obligații generice ce revin autorităților și furnizorilor de servicii, prin lege, însă acestea nu sunt suficiente pentru angajarea răspunderii pe tărâm delictual, aspect reținut în mod legal de instanța de apel.

Astfel, în ceea ce îl privește pe intimatul – pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene, art. 1 din Legea nr. 152/1998 reglementează înființarea ANL în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, iar prevederile legale care instituie obligații generale în sarcina intimatului nu pot justifica existența unei fapte ilicite și a legăturii de cauzalitate cu prejudiciul suferit de reclamant, pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În ceea ce îl privește pe intimatul-pârât Municipiul București prin Primar, instanța de apel a arătat, ca aspect necontestat de părțile litigante, faptul că terenul pe care a fost edificată parțial construcția proprietatea apelantului este situat în Voluntari, județul Ilfov.

În atare situație, nu se poate face abstracție în stabilirea pretinsei fapte ilicite dacă, raportat la competențele legale, circumscrise și teritorial, intimatul Municipiul București putea, fără încălcarea legii, să îndeplinească obligațiile invocate de reclamant.

Având în vedere actele depuse la dosar de către acest intimat, precum și competențele sale limitate în raport cu locul în care este situat imobilul reclamantului (județul Ilfov), s-a apreciat corect că nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul Municipiul București, acesta neavând abilitatea de a realiza execuția rețelei de canalizare, alimentare cu apă, comunicații și instalații de iluminat public, pe raza unei alte unități administrativ teritoriale.

Referitor la intimații pârâți Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean și Orașul Voluntari prin Primar, Convenția MM1909 nu poate constitui temei pentru răspunderea civilă delictuală a intimaților, iar dispozițiile Legii nr. 215/2001 reglementează, cu caracter general, atribuțiile consiliului local și ale consiliului județean, nefăcând referire la conduite concrete, care ar putea fi invocate pe tărâm delictual. În exercitarea acestor atribuții, respectivele instituții emit acte administrative ori intră în legături contractuale, doar astfel fiind determinat conținutul concret al obligațiilor asumate. Prin urmare, Legea nr. 215/2001 nu poate constitui în cauza de față, ea însăși, temei al răspunderii civile delictuale a pârâților.

Și în ceea ce o privește intimata-pârâtă B. SA s-a constatat cu justețe că reclamantul s-a raportat la Convențiile nr. 1909/2004 și nr. 194/2004, precum și la dispozițiile Legii nr. 13/2007 (art. 37).

Prevederile cuprinse în legile speciale (ex. art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 318/2003 sau art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007) au, și în cazul acestei intimate, caracter general, menționând activitățile care pot fi desfășurate de către operatorii de distribuție, fără a impune obligații concrete în sarcina acestora, iar obligația pârâtei B. SA de a realiza lucrările la ansamblul imobiliar „N.” s-a născut în temeiul convențiilor încheiate, iar nu al dispozițiilor legale.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, în speță nu se poate reține nici răspunderea contractuală și nici răspunderea civilă delictuală a intimatelor-pârâte, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene (fostul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului), Județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primar și B. SA, fiind nefondate criticile recurentului formulate sub aspectul neangajării răspunderii civile a pârâtelor.

Nu în ultimul rând, este de menționat că simpla nemulțumire a recurentului-reclamant cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor reclamantului sunt aspecte care nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentul-reclamant în raport cu argumentele evocate, Înalta Curte, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Contract de cooperare pentru realizarea împreună a acțiunilor de viabilizare a unui ansamblu de locuințe ANL. Contract de mandat. Nulitatea recursului (NCC, NCPC) was last modified: mai 30th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.