Contopirea pedepselor complementare. Expulzarea ca măsură de interzicere a rămânerii pe teritoriul României. Contestație la executare (VCP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 435/2017

VCP: art. 33, art. 34, art. 35 alin. (2), art. 112, art. 117; NCP: art. 5, art. 35 alin. (1), art. 39, art. 40, art. 66; NCPP: art. 275 alin. (2) și alin. (6), art. 598 alin. (1); Legea nr. 535/2004: art. 33 alin. (2) lit. a)

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen. „contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”.

Din cuprinsul motivelor invocate de condamnat, rezultă că acesta a formulat prezenta contestație, întrucât Curtea de Apel București a apreciat ca lege penală mai favorabilă VCP, cod care nu conținea art. 66, respectiv expulzarea din România, apreciind că i-au fost încălcate în mod abuziv drepturile în condițiile în care a fost condamnat în baza a două coduri, legea aplicându-se în mod global, nu pe instituții.

Verificând aspectele invocate se constată că, așa după cum Înalta Curte a constatat, în decizia contestată în prezenta cauză, noțiunea de lege penală mai favorabilă condamnatului, cu consecința aplicării art. 5 C. pen., în materia contopirii pedepselor, privește strict operațiunea în sine de urmat, respectiv cea prevăzută de legea nouă art. 39 și 40 din C. pen. sau veche, art. 33, 34 C. pen. anterior.

Condamnatul a beneficiat în mod evident de legea penală mai favorabilă, care în situația dată era cea veche, în condițiile în care nu i s-au aplicat dispozițiile mai nefavorabile din NCP, respectiv art. 39 C. pen., prevederi care presupuneau adăugarea la pedeapsa mai grea a unui spor de o treime, spor care trebuia aplicat în mod obligatoriu.

A se recunoaște în cadrul operațiunii de contopire, posibilitatea ca, persoanei condamnate să-i fie înlăturată o pedeapsă complementară, înseamnă a se interpreta în mod nepermis, extensiv, noțiunea de contopire a pedepselor.

Înalta Curte a constatat de altfel faptul că, în materia contopirii pedepselor complementare, legea veche stabilea că în situația în care s-au stabilit pedepse complementare de natură diferită acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii [art. 35 alin. (2) C. pen. anterior].

În această ordine de idei, s-a considerat că, nici într-o situație, atunci când vorbim de pedepse complementare de natură diferită, în cadrul operațiunii de contopire, instanța de judecată nu poate aduce atingere autorității de lucru judecat, prin eliminarea uneia din pedepsele complementare stabilite în mod definitiv, de către una dintre instanțele care au pronunțat hotărârile definitive supuse contopirii.

Or, în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. c) NCP, Înalta Curte a constatat că aceasta a fost aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 283/F din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 25/A din 26 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte în Dosarul nr. x/2/2011, pe lângă pedeapsa principală a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a trecerii frontierei a unei persoane care a participat sau a comis acte de terorism, în formă continuată, prev. de art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Interzicerea dreptului cetățeanului străin de a se afla pe teritoriul României nu mai este prevăzută ca o măsură de siguranță în NCP, astfel cum această măsură era cunoscută în VCP la art. 112 și 117, care stabileau felurile măsurilor de siguranță si expulzarea ca măsură de interzicere a rămânerii pe teritoriul României, ci s-a optat pentru introducerea acestei măsuri de siguranță în sfera pedepselor complementare.

În situația dată, Înalta Curte a constatat că există două pedepse complementare de natură diferită, care, în mod obligatoriu, trebuiau să fie menținute de către instanța sesizată, cu cererea de contopire formulată de persoana condamnată A.

Față de toate argumentele anterior expuse, se apreciază că nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și nici vreo împiedicare la executare, aspectele invocate în prezenta contestație fiind analizate pe larg în decizia atacată, opinia juridică exprimată fiind temeinic și judicios motivată, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie clară și neechivocă.

Așa fiind, pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul A., alias B. împotriva Deciziei nr. 796 din data de 26 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.