Contestaţie împotriva executării hotărârii penale. Respingerea recursului ca nefondat (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 808/2020

NCPP: art. 72, art. 73, art. 275 alin. (2), art. 399, art. 404 alin. (4), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 598 alin. (1); NCP: art. 575, art. 582, art. 585, art. 588; L. nr. 302/2004: art. 140^1 alin. (4), art. 144 alin. (2) 

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În acest cadru, instanța reține că potrivit legii, contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În speță, se constată că prin cererea formulată de contestatorul condamnat A. s-a solicitat, pe calea contestației la executare, deducerea, pe lângă perioada arestării preventive și perioada executată în Italia (între 25 aprilie 2011 și 2 aprilie 2019) și a perioadei de 180 zile de eliberare anticipată acordată de autoritățile italiene în urma cererilor formulate de contestator pentru acordarea unor zile de eliberare anticipată, de care a beneficiat în Italia.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanțe, constată că solicitarea condamnatului A. formulată pe calea prezentei contestații la executare este neîntemeiată întrucât prin sentința penală nr. 60 din 27.08.2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare, transferarea persoanei condamnate și executarea pedepsei totale privative de libertate de 15 ani și 4 luni închisoare (5595 zile închisoare), într-un penitenciar din România, contestată în cauză de către contestator, instanța a dispus deducerea perioadei de arestare preventivă, perioada executată și perioada de liberare anticipată acordată de autoritățile italiene până la predarea condamnatului, la dosarul cauzei neexistând înscrisuri doveditoare potrivit cărora autoritățile judiciare italiene ar fi acordat condamnatului transferat în România un asemenea beneficiu, în plus față de durata de 180 de zile liberare anticipată ce a fost dedusă prin hotărârea penală contestată anterior menționată.

Se constată că, în prezent, contestatorul A. se află în executarea pedepsei de 15 ani și 4 luni închisoare ce a făcut obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii străine de condamnare pronunțate împotriva sa de autoritățile judiciare din Italia, prin sentința penală nr. 60/2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2018, definitivă, fiind recunoscute atât sentința penală de condamnare, cât și certificatul privind starea executării pedepsei SIEP 158/2016 din 22 iunie 2018 emis de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Cagliari – Biroul de executări penale, privind pedeapsa principală, precum și ordonanța în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017 de Biroul de Supraveghere din Perugia, Italia.

Astfel, prin sentința penală de recunoaștere și transfer, nr. 60/2018 din dosarul Curții de Apel Iași nr. 331/45/2018, s-a reținut că din certificatele privind starea executării pedepsei emise de Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel din Cagliari din 22 iunie 2018 și din 5 iulie 2018, rezultă că persoana condamnată A. se află în executarea sentinței nr. 4/2016 emisă la 8 aprilie 2016 de Curtea de Apel din Cagliari, pentru reformarea sentinței din 13 decembrie 2012 a Judecătorului de Cercetări Preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar Tempio Pausania, pentru infracțiunea comisă în data de 25 aprilie 2011, în Olbia, prev. de art. 588 alin. (1) C. pen., art. 588 alin. (2) C. pen., condamnat la 6 luni închisoare, pentru infracțiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia, prev. de art. 575 C. pen., condamnat la 14 ani închisoare, pentru infracțiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia prev. de art. 4 din Legea nr. 110/1975, art. 61 nr. 2 C. pen. și pentru infracțiunea comisă la 25 aprilie 2011 în Olbia, prev. de art. 582 C. pen., art. 585 C. pen., condamnat la 6 luni închisoare, pentru care s-a emis ordinul pentru încarcerare pentru pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare și 4 luni de arest preventiv.

S-a mai reținut că acesta a început executarea pedepsei la 25 aprilie 2011 și termină executarea la 24 august 2016, precum și că prin ordinul de eliberare din închisoare, emis la 3 aprilie 2017, în baza Ordonanței Biroului de Supraveghere Perugia emis în data de 31 martie 2017, s-a acordat un număr de 180 zile eliberare anticipată pentru perioadele cuprinse între 25 aprilie 2011 – 25 octombrie 2011 și 25 octombrie 2014 – 25 aprilie 2016, iar terminarea executării pedepsei anticipată este la 25 februarie 2026.

Astfel, instanța a constatat că prin Ordonanța în materie de eliberare anticipată nr. 2017/272 din 31 martie 2017 emisă de Autoritatea de Supraveghere din Perugia, s-a acordat persoanei condamnate A. un număr de 180 de zile de eliberare anticipată pentru semestrele 25 aprilie 2011 – 25 octombrie 2011 și de la 25 octombrie 2014 la 25 aprilie 2016, în executarea pedepsei de 15 ani închisoare și 4 luni de arest la care a fost condamnat prin sentința din 8 aprilie 2016, irevocabilă la 23 mai 2016, a Curții cu Juri de Apel din Cagliari, Italia și a fost respinsă cererea referitoare la semestrele de la 25 octombrie 2011 la 25 octombrie 2014.

Totodată, s-a menționat că în ceea ce privește certificatul privind starea executării pedepsei și ordonanța în materia de eliberare anticipată emisă la 31 martie 2017, acestea vor fi recunoscute în temeiul art. 140^1 alin. (4) și art. 144 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fiind necesară soluționarea cauzei sub aspectul datelor privind situația executării pedepsei și a liberării anticipate acordate, măsuri dispuse conform legislației statului emitent.

În fine, prin sentința nr. 60/27.08.2018 a Curții de Apel Iași, conform art. 72, 73 și art. 399, 404 alin. (4) C. proc. pen., instanța a dedus din pedeapsă durata arestării preventive și a executării pedepsei de la 25 aprilie 2011 la zi, precum și durata de 180 de zile liberare anticipată.

Deși contestatorul condamnat A. a afirmat că în cursul anului 2018 acesta a formulat o cerere de eliberare anticipată soluționată de autoritățile italiene, fiindu-i acordat un număr de 180 de zile de eliberare anticipată, iar această perioadă este diferită de perioada deja dedusă din pedeapsa aplicată, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă în acest sens, actele și lucrările dosarului neconfirmând susținerile contestatorului.

Prin urmare, în speță, similar primei instanțe se constată că solicitarea contestatorului condamnat A. formulată pe calea prezentei contestații la executare este nefondată în condițiile în care, în cauză, prin hotărârea penală de recunoaștere a hotărârii penale străine și transferarea persoanei condamnate, au fost deduse din pedeapsă perioadele de arestare preventivă și perioada executată în Italia (de la 25 aprilie 2011 la zi – data pronunțării sentinței), precum și durata de 180 de zile eliberare anticipată, conform ordonanței în materie de eliberare din 31 martie 2017, astfel cum rezultă din certificatul privind starea executării nr. 158/2016 din 8 martie 2019 transmis la dosarul cauzei de autoritățile italiene și din care rezultă același număr de 180 zile de eliberare anticipată ce a fost dedus din pedeapsa aplicată.

Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală și temeinică hotărârea penală atacată, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 62/FCJI/2020 din data de 22 septembrie 2020 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.