Contestație administrativă. Insolvență. Restituirea ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza unui contract de finanțare. Recurs (VCC, NCPC, NCPP, Legea nr. 554/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 824/2017

VCC: art. 998 – 999, art. 1000 alin. (3), art. 1003; NCPC: art. 105 alin. (2), art. 304 pct. 5 și 9, art. 304^1, art. 312 alin. (1) teza a II-a; NCPP: art. 19 pct. 2, art. 25; Legea nr. 554/2004: art. 20

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, dar și din oficiu, în baza art. 304^1 C. proc. civ., cu luarea în considerare a cadrului normativ aplicabil în cauză și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă, beneficiară a unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului SAPARD, a contestat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 27.903 din 16 decembrie 2010, acte emise de APDRP. Prin aceste acte, în urma unui control efectuat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, la sesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (E.), recurentei i s-a impus obligația de restituire a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza Contractului de finanțare din data de 31 mai 2005, pentru proiectul intitulat „Înființare fabrică nouă procesare carne – SC «A.» SRL, jud. Ialomița”.

Cuantumul debitului datorat de recurentă, indicat la Capitolul 11 din procesul-verbal de constatare, este de 2.085.331,12 lei (din suma totală plătită de APDRP de 3.540.920,35 lei s-au scăzut debitele constituite prin Procesele-verbale nr. 8.332 din 25 mai 2006, în valoare de 38.441,69 lei, și nr. 2.159 din 05 februarie 2010, în valoare de 1.417.147,54 lei), din care:

– 1.563.998,34 lei către bugetul Uniunii Europene;

– 521.332,78 lei către bugetul public național, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere, calculate în caz de neplată a debitului principal.

Neregulile care au condus la stabilirea obligației de restituire integrală a finanțării nerambursabile, prezentate la Capitolul 6 din procesul-verbal de constatare, au vizat nerespectarea procedurii de atribuire a Contractului de achiziție din 30 iunie 2005 încheiat cu B., în valoare de 648.860 euro, precum și a Contractului de achiziție din 30 iunie 2005 încheiat cu C. SRL, în valoare de 144.800 euro. Mai precis, în urma analizării constatărilor controlului efectuat de E., intimata a reținut că ofertele depuse în dosarul de achiziție, emise în numele companiei italiene D. și folosite în sprijinul cererii de fonduri SAPARD de către recurentă sunt false.

Instanța de primă jurisdicție a confirmat soluția administrativă adoptată în actul de control și a apreciat că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile contractului de finanțare, în condițiile în care nu a avut un comportament diligent.

Înalta Curte apreciază că această concluzie este corectă, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. („când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.”).

Recurenta susține faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a cita administratorul judiciar al societății care intrase în procedura de insolvență din data de 23 martie 2011.

Acțiunea în contencios administrativ de față a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 04 ianuarie 2010.

Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data de 23 martie 2011, Tribunalul Ialomița – judecătorul sindic, în Dosarul nr. x/98/2011, a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC „A.” SRL și numirea administratorului judiciar provizoriu H.

La data de 27 iulie 2011, după ce planul de reorganizare propus de reprezentantul legal al SC „A.” SRL a fost votat de Adunarea creditorilor, a avut loc confirmarea de către judecătorul sindic, situație în care, de la data respectivă, societatea a intrat în reorganizare judiciară.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 30 ianuarie 2014, apărătorul recurentei precizează faptul că a luat cunoștință de existența celor trei litigii doar în luna martie 2012 și că, prin sentința nr. 2.079 din 28 iunie 2013, Tribunalul Ialomița – judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare a societății.

În mod indiscutabil, recurenta avea obligația să aducă la cunoștința instanței de fond modificarea situației sale juridice, prin reprezentanții săi. Or, din actele dosarului, rezultă faptul că recurenta nu și-a îndeplinit aceasta obligație, iar prin critica subsumată acestui motiv de recurs încearcă, în realitate, să invoce propria culpă pentru a obține casarea unei hotărâri judecătorești nefavorabile. În sprijinul acestei aprecieri, instanța de control judiciar are în vedere, în concret, faptul că societatea a fost asistată de avocat angajat în cauză (dl. I., cu împuternicirea avocațială din 10 iunie 2011) care, la termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2011, s-a prezentat la proces, și a invocat excepția prescripției dreptului pârâtei de a stabili obligația în sarcina reclamantei; cu toate acestea, apărătorul reclamatei nu a înștiințat instanța cu privire la deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce denotă atitudinea sa culpabilă.

În raport de argumentele anterior prezentate, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”).

Cu titlul prealabil, Înalta Curte reține faptul că pe rolul instanțelor de judecată au fost înregistrate 3 litigii având ca obiect acțiunile formulate de reclamanta SC „A.” SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru anularea proceselor-verbale emise pentru restituirea tuturor fondurilor nerambursabile acordate prin Programul SAPARD. În concret, este vorba despre:

– Dosarul nr. x/2/2011, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010 și Decizia de soluționare a contestației nr. 27.903 din 16 decembrie 2010, ambele emise de APDRP, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 2.085.331,12 lei, aferent Contractul de finanțare;

– Dosarul nr. x/2/2010, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 2.159 din 05 februarie 2010 și Decizia de soluționare a contestației nr. 5.179 din 22 martie 2010, ambele emise de APDRP, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 1.417.147,54 lei, aferent Contractul de finanțare;

– Dosarul nr. x/2/2010, având ca obiect Procesul-verbal de constatare nr. 8.332 din 25 mai 2006, prin care s-a constituit în sarcina beneficiarului un debit în sumă de 38.441,69 lei, achitat integral la data de 19 iunie 2006.

În dosarul penal nr. x/3/2013* a fost pronunțată Decizia penală nr. 1.070 din 27 iunie 2016 prin care Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de DNA, de inculpații F., J. și de partea responsabilă civilmente SC „A.” SRL împotriva sentinței penale nr. 2.479 din 14 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a I-a penală, a desființat, în parte, sentința, iar, pe latura civilă, în temeiul art. 19 pct. 2 C. proc. pen., rap la art. 25 C. proc. pen. și art. 998 – 999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ. (1864), a obligat, în solidar, pe inculpații J. și F., acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „A.” SRL, la plata către partea civilă APDRP a sumei de 1.417.147,54 lei, aferent Contractul de finanțare , sumă la care s-au adăugat majorări și penalități de întârziere.

În considerentele deciziei, s-au reținut următoarele: „partea civilă nu se poate considera păgubită cu întreaga valoare a finanțării (…); faptul că ulterior, fără a interveni aspecte noi, doar pe baza situației de fapt reținută în Procesul-verbal de constatare nr. 2.159 din 05 februarie 2010, s-a apreciat de către organele de control că se impune recuperarea întregii valori a proiectului, sens în care s-a încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010, nu justifică admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată și alăturată acțiunii penale, analiza legalității și temeiniciei proceselor-verbale de constatare nefăcând obiectul prezentei cauze”.

Rezultă, așadar, faptul că instanța penală nu s-a pronunțat asupra sumei de 2.085.331,12 lei, aferentă Contractul de finanțare , pentru recuperarea căreia a fost încheiat Procesul-verbal de constatare nr. 23.180 din 26 octombrie 2010, contestat în prezenta cauză.

Referitor la neregulile constatate

În esență, recurenta susține că aspectele semnalate de E. și confirmate de autoritatea intimată nu corespund realității și, mai mult decât atât, acestea nu îi pot fi imputate, în condițiile în care nu avea la dispoziție niciun instrument prin care să le prevină.

Înalta Curte nu poate împărtăși această susținere formulată de societatea recurentă.

Astfel, conform clauzelor din contractul de finanțare, beneficiarul proiectului urma să folosească suma aprobată din contribuția comunitară și din contribuția publică națională pentru achiziția unor utilaje specifice prelucrării preparatelor din carne și semipreparatelor din carne.

În cauza de față, după cum a reținut și prima instanță, au fost descoperite nereguli în legătură cu ofertele implicate în procedura de achiziție de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat la firmele ofertante, E. a reținut faptul că reprezentanții D. au declarat că firma recurentă nu apare în registrul său de clienți, că nu a primit nicio invitație de participare la procedura de achiziție din cadrul proiectului implementat de aceasta, că oferta existentă în dosarul de achiziție este falsă, deoarece semnătura de pe ea nu aparține reprezentantului ofertantului, nu are număr de înregistrare, iar niciunul dintre echipamentele ofertante nu a fost niciodată comercializat de către D. SRL

Așadar, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, consideră că selecția de oferte nu a fost desfășurată în mod corect, că nu au fost respectate condițiile impuse prin Programul SAPARD, referitoare la aplicarea Anexei IV la contractul de finanțare, intitulată „Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD”, care precizează „Costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări, care valorează mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 Euro sunt eligibile dacă beneficiarii privați au obținut oferte de la cel puțin 3 furnizori”.

Mai precis, recurenta nu a obținut 3 oferte conforme de la 3 furnizori, după cum impune dispoziția contractuală anterior citată.

Totodată, în art. 1 alin. (1) și (2) din Anexa 1 la contractul de finanțare aflat în discuție se prevăd următoarele:

„Nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări care depășesc echivalentul în lei a 10.000 euro pentru care Beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori, inclusiv pentru studiul de fezabilitate și planul de afaceri, originalele acestora fiind incluse în declarația de cheltuieli.

Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului. (…).

Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract”.

Așadar, beneficiarul este singurul răspunzător de modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții. În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.

Într-adevăr, este corectă apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia nu poate fi vorba despre o răspundere obiectivă a beneficiarului proiectului.

Însă, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că partea nu a respectat obligațiile contractuale asumate, pentru a putea evita abaterea de la legalitate.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să solicite celor trei ofertanți orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele prezentate de aceștia respectă cerințele Programului SAPARD, ceea ce nu s-a realizat.

În situația de față, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a avut o conduită nediligentă și s-a expus riscului de a pierde finanțarea nerambursabilă ce i-a fost conferită în cadrul Programului SAPARD. Este vorba despre aplicarea unei sancțiuni, urmare a încălcării paragrafului 1, Anexa IV la Contractul de finanțare.

Împrejurarea că Biroul regional al Agenției SAPARD a avizat favorabil dosarele de achiziții nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, deoarece, în mod evident, prin aceasta nu s-au considerat eligibile ofertele aflate în discuție, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV la Contractul de finanțare), la acel moment nefiind cunoscute constatările E. de către intimată.

Referitor la prejudiciu

Recurenta-reclamantă a arătat faptul că proiectul a fost integral implementat și este funcțional și, ca atare, bugetul UE nu a fost prejudiciat.

În privința prejudiciului, Înalta Curte apreciază că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările ulterioare. Mai exact, trebuie reținut faptul că a avut loc „un efect de prejudiciere asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.

Cu alte cuvinte, prejudiciul adus bugetului UE poate fi efectiv sau potențial, însă, în toate cazurile, el se materializează prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii. Prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă normele europene.

De altfel, concluzia anterior arătată se degajă și din practica judiciară constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (de pildă: hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26).

Ca atare, în cauza de față, existența prejudiciului nu poate fi contestată, în condițiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate unui proiect de modernizare au fost cheltuite în mod defectuos, prin eludarea dispozițiilor contractuale asumate.

Prin urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile normative anterior enunțate, nefiind fondat motivul de casare analizat.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, pentru considerentele prezentate la pct. II.1 din decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.