Contestația la executare întemeiată pe modificarea formală a incriminării abuzului în serviciu. Analiza caracterului de lege penală mai favorabilă și incidența excepției de neconstituționalitate în contextul limitelor admisibilității revizuirii

• art. 452 alin. (1)
• Legea nr. 200/2023: art. I pct. 3
• Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)-(3)
• NCP: art. 297 alin. (1)
• NCPP: art. 425^1
• NCPP: art. 453 alin. (1) lit. a)
• NCPP: art. 477 alin. (3)
• NCPP: art. 595
• NCPP: NCPP: art. 275 alin. (6)

Prin sentința penală nr. 126/26.03.2024, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.12.2023, sub nr. x/2023, condamnatul A. a formulat o „contestație la executare” în temeiul art. 595 pct. (1) și (11) din C. proc. pen., prin care a solicitat admiterea cererii de constatare a intervenirii unei legi penale noi sau a unei decizii a Curții Constituționale. A arătat că prin sentința penală nr. 227 din data de 04.05.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 definitivă prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curții de Apel Galați, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.A arătat că textul de lege care a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare este art. 1 pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen. precum și a altor acte normative prin care s-a statuat că articolul 297 alin. (1) se modifică, având următorul cuprins: Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgentă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.Modificarea legislativă intervenită după condamnarea inculpatului se referă la încălcarea unei norme primare, respectiv o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonată de urgență a Guvernului sau un alt act normativ care, la data adoptării avea putere de lege.Contestatorul a mai susținut că instanța de apel nu a analizat acest conținut al faptei ci s-a rezumat la a relua acuzațiile din rechizitoriu.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 487 din 25 iunie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că recursul formulat de recurentul A. este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea Curții Constituționale în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din actul normativ menționat, respectiv:

– excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

– excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

– excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.

Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în prezenta cauză, Curtea de Apel Constanța a considerat că declararea ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen. astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, nu-i procură condamnatului niciun folos procesual în prezenta cauză, având în vedere soluția de respingere a contestației, precum și faptul că hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425¹ din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac).

Se observă, așadar, că prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanța nu a procedat la o analiză a condiției legăturii excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei, considerând, în esență, că există un fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, respectiv că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii.

Or, prin decizia nr. 68 din 03 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., s-a stabilit că „în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen.”.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că „Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

(…)

Conform art. 452 din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Procedura prevăzută de art. 595 din C. proc. pen. este incidentă în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța urmând să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și ale art. 6 din C. pen.. Prevederea în lege a unei fapte ca infracțiune constituie o trăsătură esențială a infracțiunii și, în mod evident, ține de latura penală a cauzei, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. – intitulat Hotărârile supuse revizuirii care face referire la latura penală și latura civilă a hotărârilor judecătorești definitive -, rezultă că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunțate asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen., conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curții Constituționale.

Prin urmare, examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din C. proc. pen. are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări.

Un alt argument de text în sensul că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pot fi invocate și în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluționat fondul acțiunii penale, pronunțate în soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen., îl reprezintă dispozițiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen., în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) și f) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În mod distinct, dispozițiile art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 453 alin. (4) teza I și teza a II-a din C. proc. pen. rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziții constituționale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepția de neconstituționalitate admisă și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești are rolul de a media calea extraordinară de atac a revizuirii.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reliefează că stabilitatea hotărârii judecătorești nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituție.

Revizuirea în cadrul deciziilor Curții Constituționale rezidă în efectele obligatorii ale deciziilor instanței de contencios constituțional și în necesitatea valorificării în concret a modului în care a fost exercitat dreptul la apărare prin invocarea în cauză a excepției de neconstituționalitate a dispoziției legale pe care s-a întemeiat hotărârea pronunțată de instanță. Numai în acest mod accesul la justiție nu apare ca formal și iluzoriu, iar sesizarea Curții Constituționale are eficiență juridică”.

Așadar, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că, în cauză, nu a existat o analiză efectivă a îndeplinirii condiției existenței legăturii excepției de neconstituționalitate invocate cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel limitându-se la a reține, în mod greșit, de altfel, că recurentul A. nu ar putea beneficia de calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât hotărârile judecătorești definitive pronunțate în soluționarea contestației formulate conform art. 425^1 din C. proc. pen. nu pot fi retractate prin intermediul revizuirii (fiind pronunțate fără nicio cale de atac).

În aceste condiții, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, se impune desființarea hotărârii sub aspectul menționat și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât instanța de control judiciar nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând o primă analiză a admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată în cauză, direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanților de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în opinie majoritară, va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 257/P/C din data de 23 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, va desființa, în parte, hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.