Contestaţia împotriva executării hotărârii penale. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 582/2020

NCPP: art. 275 alin. (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b), art. 598; NCP: art. 6, art. 39

Potrivit art. 598 C. proc. pen.:

(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că prin cererea formulată de contestatorul A. în prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicită aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen. în ceea ce privește pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 704/2012 pronunțată la 16.10.2012 de către Tribunalul București, definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte constată că pentru a se analiza incidența acestei cauze de micșorare a pedepsei, trebuie avută în vedere Decizia 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-au stabilit următoarele:

„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din C. pen., cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din C. pen.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.

Or, în cauză, judecătorul fondului nu a analizat pedeapsa prin prisma acestei decizii, ci s-a limitat doar la a stabili că restul de pedeapsă rămas neexecutat nu este mai mare decât pedeapsa aplicată prin sentința penală pe care o execută condamnatul în prezent (sentința penală nr. 25/F din 12.02.2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 424/A din 11.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și a constatat că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 13 din 25 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, având în vedere că instanța fondului nu a examinat aplicabilitatea Deciziei nr. 1/2014 anterior menționată cu prezentarea etapelor prevăzute în această decizie, cât și lipsa unei motivări care să permită o analiză a hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată imposibilitatea exercitării controlului judiciar în calea de atac a contestației, motiv pentru care se impune admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Deși lipsa clarificării situației juridice a condamnatului atât prin examinarea comparativă a maximului de pedeapsă, cât și prin lipsa oricărei motivări cu privire la pedepsele aplicate nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția se impune pentru a garanta respectarea drepturilor procesuale ale contestatorului, în contextul în care această omisiune echivalează cu lipsa judecății în primă instanță, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în contestație privează partea de calea de atac. Pe de altă parte, deși contestația are efect devolutiv, această caracteristică nu presupune statuarea în primă și ultimă instanță asupra aspectelor deduse judecății, deoarece constituie, în principal, o cale de atac și presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăți efective în primă instanță.

În rejudecare, în vederea justei soluționări a cauzei, instanța de fond urmează să aibă în vedere necesitatea efectuării operațiunilor juridice menționate în Decizia 1/2014 urmând astfel să se efectueze o analiză comparativă a maximului de pedeapsă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 86/F din 11 august 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, va desființa sentința penală atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Pitești.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.