Contestarea deciziei prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă drept urmare a concedierii individuale. Recurs respins ca inadmisibil (NCPC, VCPC, C. muncii)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 271/2021

C. muncii: art. 65 alin. (1); NCPC: art. 248 alin. (1), art. 457 alin. (1), art. 493 alin. (2), art. 494 alin. (4), art. 509 alin. (1) pct. 5, art. 513 alin. (5), art. 634 alin. (1) pct. 4; VCPC: art. 304 alin. (1) pct. 4; Constituția României: art. 129

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 8 octombrie 2018, sub nr. x/2018, având ca obiect conflict individual de muncă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. S.A., a contestat decizia nr. 26/10.09.2018 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă ca urmare a concedierii individuale în temeiul art. 65 alin. (1) Codul muncii, solicitând: anularea dispoziției nr. 26/10.09.2018 ca fiind nelegală și netemeinică; constatarea nelegalității preavizului nr. 111/02.05.2018, întrucât nu s-a așteptat de către angajator ca reclamanta să efectueze și examenul paraclinic dispus de medicul de medicina muncii la data de 25 aprilie 2018, preavizul fiind astfel nelegal; reintegrarea în postul deținut anterior emiterii dispoziției de concediere contestate, respectiv postul de economist în cadrul C.; obligarea pârâtului să-i plătească drepturile salariale cuvenite, inclusiv sporuri, prime, tichete de masă și alte beneficii, de la data disponibilizării până la data reintegrării efective pe post și orice alte drepturile de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 598/2019 din 11 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. S.A.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.

Prin decizia civilă nr. 299/2020 din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 598/2019 din 11 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu pârâtul B. S.A., precum și cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Prin încheierea nr. 62/2020 din 16 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea petentei A., de lămurire a înțelesului sau întinderii dispozitivului deciziei civile nr. 299/2020 din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei de apel, A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 831/2020 din 16 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, instanța reținând în principal că nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar în secundar că celelalte susțineri ale revizuentei nu pot fi încadrate în cazurile de revizuire reglementate de art. 509 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 831/2020 din 16 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, reclamanta A. a formulat cerere de recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și, în consecință admiterea cererii de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 299/2020 din 11 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, cu repunerea părților în situația existentă înainte de emiterea deciziei de concediere nr. 26 din 12 septembrie 2018.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. din 1865, ce vizează depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv excesul de putere săvârșit de instanță și care constă în: contestarea puterii legale a – altor texte de lege citate de către recurenta și depuse prin intermediul prezentei cereri; criticarea legiuitorului prin neaplicarea temeiurilor legale ce decurg din Decizia nr. 420/2013 a Curții Constituționale României, nepunând în practică principiile de drept ce decurg din respingerea excepției de neconstituționalitate ridicate de către un alt angajator, la vremea respectivă, S.C. D. S.A., ocazie cu care s-a consfințit caracterul de nesubiectivitate pe care trebuie să îl aibă orice concediere individuală, efectuată în temeiurile legale ale art. 65 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii; instanța s-a pronunțat pe cale de dispoziții generale; iar soluționarea procesului s-a făcut fără a se proceda la cercetarea fondului; modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi ori atunci când sunt găsite întemeiate atât motive de modificare, cât și motive de casare.

În dovedirea și susținerea recursului, recurenta arată că solicită proba cu înscrisuri, pe aspectul aducerii de dovezi din partea unei terțe părți, în legătură cu probitatea profesională a persoanelor din compartimentul de Contabilitate de la societatea intimată S.C. B. S.A..

În acest context, reclamanta solicită instanței să aibă în vedere proba nr. 2, respectiv – apariția și intrarea în vigoare a Legii nr. 167/2020 privind hărțuirea morală a salariaților, publicată în Monitorul Oficial nr. 713/7.08.2020, întrucât recurenta face subiectul respectivei legi intrate în vigoare la data publicării in Monitorul Oficial, pentru completarea O.G. nr. 137/2000 privind combaterea tuturor formelor de discriminare, precum și pentru completarea art. 6 din Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

De asemenea, recurenta supune instanței de recurs, proba nr. 3, care este adusă tot de către legiuitor prin una dintre măsurile adoptate prin O.U.G. nr. 132/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 720 la data de 10 august 2020, prin introducerea așa numitului E., prin care angajatorii au posibilitatea organizării activității, inclusiv prin desfășurarea propriu-zisă a unui număr parțial de ore din programul lunar complet de lucru, restul de ore fiind plătite, într-un anumit procent din fondurile alocate către agenții economici de la stat.

Pentru aceste considerente, recurenta solicitată admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată în scris și depusă la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la 23 septembrie 2020, intimatul S.C. B. S.A. a solicitat pe cale de excepție constatarea nulității cererii de recurs, întrucât nu s-au indicat și dezvoltat motivele de casare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 19 octombrie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 19 noiembrie 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 26 noiembrie 2020, părțile depunând punct de vedere.

La termenul din 18 februarie 2021, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reținut următoarele:

Prealabil analizării cererii de recurs, în raport de aspectele criticate se constată că, deși reclamanta A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, acestea nu sunt incidente în cauză, ci prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din Noul C. proc. civ. raportat la data introducerii acțiunii, respectiv 8 octombrie 2018.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de revizuire a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., promovată de revizuenta A. împotriva unei decizii definitive prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 598/2019 din 11 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, ce a avut ca obiect un conflict individual de muncă, prin care s-a contestat o decizie în cadrul căreia s-a dispus încetarea contractului individual de muncă ca urmare a concedierii individuale, în temeiul art. 65 alin. (1) Codul muncii.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflicte de muncă și asigurări sociale…”.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul.

În speță, decizia civilă nr. 831/2020 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, fiind pronunțată într-un litigiu de muncă are caracter definitiv nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecință, având în vedere având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită” și decizia civilă nr. 831/2020 din 16 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 299/2020 are caracter definitiv de la pronunțare nefiind, în egală măsură, susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 831/2020 din 16 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. PETROȘANI.

Sursa informației: www.scj.ro.