Constituirea unui grup infracțional organizat, furt cu consecințe deosebit de grave, distrugere și tăinuire. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

10 apr. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 171

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1087/2018

L. nr. 302/2004: art. 84, art. 86 alin. (1), art. 96 alin. (2), art. 98 alin. (1) și (2); NCP: art. 177, art. 270 alin. (3); NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Campania Spring Black Friday pe UJmag.ro!

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Alin. (2) al acestui text statuează că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002”.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială – art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că pe rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identificarea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz ale predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 7 noiembrie 2017, de către autoritățile judiciare din Franța, față de persoana solicitată A., are forma și conținutul prevăzute la art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aspecte care nu fac obiectul criticii contestatoarei și aceasta nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

În ceea ce privește motivele pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză sau poate refuza executarea mandatului european de arestare, se constată că acestea sunt enumerate în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 și se rezumă la următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

d) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege, în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

e) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

f) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

g) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

h) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

i) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

j) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

k) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

l) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau;

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând criticile contestatoarei, referitoare la existența unor motive de refuz al predării, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile franceze, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în bandă organizată, deținerea (tăinuire) de bunuri provenind dintr-un furt de bandă organizată, C. pen. francez, corespunzând în legea română infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., furt cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 228 C. pen., cu aplicarea art. 183 C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. și distrugere prev. de art. 253 C. pen.

Cu privire la susținerea apărării în sensul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 270 alin. (3) C. pen., care prevăd că tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește, Înalta Curte constată, din actele dosarului, că persoana solicitată nu este membru de familie în sensul prevăzut de art. 177 C. pen., întrucât nu rezultă faptul că aceasta locuiește împreună cu coinculpatul, care se află în Franța la acest moment.

Referitor la solicitarea formulată în subsidiar, de amânare a predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a două dosare penale, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița și Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3, în care persoana solicitată este cercetată pentru alte infracțiuni, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 112 din Legea nr. 302/2004, întrucât din cazierul persoanei solicitate nu reiese că ar avea calitate în dosarele aflate pe rolul instanțelor din România și că s-ar solicita cercetarea acesteia în calitate de inculpată în dosarele respective, aspecte față de care se reține că nu există motive în vederea amânării predării persoanei solicitate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondată contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 223/F din data de 8 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Constituirea unui grup infracțional organizat, furt cu consecințe deosebit de grave, distrugere și tăinuire. Contestație la executare respinsă ca nefondată (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004) was last modified: aprilie 5th, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter