Consiliul UE. Măsuri pentru eliberarea imediată a unor fonduri pentru a rezista crizei cauzate de COVID-19

1 apr. 2020
Vizualizari: 283

Potrivit paginii oficiale (www.consilium.europa.eu), în data de 30 martie 2020, Consiliul UE a adoptat două acte legislative în vederea eliberării imediate de fonduri de la bugetul UE pentru a se face față crizei cauzate de Covid-19.

Astfel, inițiativa pentru investiții va oferi statelor membre acces la 37 de miliarde EUR din fondurile de coeziune pentru a consolida sistemele de sănătate, pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii, serviciile comunitare etc.

De asemenea,  aproximativ 8 miliarde EUR vor proveni din prefinanțarea necheltuită în 2019.  Statele membre vor avea posibilitatea ca, în loc să returneze fondurile neutilizate la bugetul UE, să le cheltuiască pentru a atenua impactul pandemiei, având, totodată, mai multă flexibilitate pentru a face transferuri între programele de coeziune, iar 29 de miliarde EUR vor fi plătite anticipat din alocările care ar fi trebuit plătite mai târziu în cursul acestui an.

Cheltuielile vor fi eligibile începând cu 1 februarie 2020.

Nu în ultimul rând, Consiliul a modificat domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate al UE pentru a include, pe lângă catastrofele naturale, și situațiile de urgență de sănătate publică

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Declarația comună a membrilor Consiliului European privind măsurile de combatere a epidemiei de COVID-19

Consiliul UE. Măsuri pentru eliberarea imediată a unor fonduri pentru a rezista crizei cauzate de COVID-19 was last modified: aprilie 1st, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: