Consiliul UE adoptă Regulamentul de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru azil

10 dec. 2021
Vizualizari: 310

Necesitatea unei îmbunătățiri a aplicării politicii în domeniul azilului în cadrul UE a dus la adoptarea de către Consiliul Uniunii Europene a Regulamentului de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru azil.

Acest regulament are drept obiectiv transformarea prezentului Birou European de Sprijin pentru Azil (EASO) într-o agenție axată pe îmbunătățirea funcționării sistemului european comun de azil, prin intermediul oferirii unei asistențe operaționale și tehnice sporite statelor membre și prin îndreptarea unei atenții semnificative evaluării cererilor de protecție internațională.

De asemenea, alte îmbunătățiri pe care acest Regulament le va aduce mandatului actual al EASO vor consta în detașarea de experți în statele membre care au solicitat sprijin operațional și respectiv, în creșterea sprijinului agenției în vederea colaborării dintre statele membre și țările terțe, contribuindu-se astfel și la solidaritatea între statele membre și la dimensiunea externă globală a UE.

În vederea consultării unor informații suplimentare referitoare la Regulamentul privind Agenția UE pentru Azil și la Reforma normelor UE în materie de azil (informații generale), vă rugăm să accesați link-urile aferente.

Pentru mai multe detalii referitoare la această temă, vă invităm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: pixabay)

 

VEZI ȘI CONSILIUL UE. DESEMNAREA ANULUI 2022 DREPT ANUL EUROPEAN AL TINERETULUI

Consiliul UE adoptă Regulamentul de instituire a Agenției Uniunii Europene pentru azil was last modified: decembrie 10th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: