Consiliul Legislativ. Avize emise – 8 iunie 2022






You need to be a registered member to rate this post.
Consiliul Legislativ a publicat un comunicat cuprinzând lista avizelor emise în data de 8 iunie 2022, în legătură cu propunerile legislative examinate.
Astfel, Consiliul a emis următoarele avize:
− Avizul nr. 650, favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Hotărâre privind aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații Societății „OMV Petrom” S.A. București și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia;
− Avizul nr. 648, favorabil cu observații și propuneri, referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice vacante și temporar vacante care au atribuții în implementarea Planului național de redresare și reziliență.
(Copyright foto: freepik)
📞 Vezi și Consiliul Legislativ. Avize emise – 7 iunie 2022
Jurisprudență
- Cerere privind recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamații din punct de vedere salarial, uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie și repararea prejudiciului produs
- Complicitate la infracţiunea de corupere a alegătorilor în legătură cu un referendum. Solicitare privind reţinerea unei alte situaţii de fapt
- Solicitarea anulării recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal. Nulitatea cererii de recurs
- Solicitare privind admiterea cererii de acces în profesia de avocat fără examen. Recurs respins ca nefondat
- Existenţa autorităţii de lucru judecat. Existenţa a două elemente identice între cauza judecată şi cauza care urmează a fi soluţionată. Identitatea de persoane şi identitatea de obiect
- Cerere de valoare redusă prin care se solicită obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând daune materiale şi plata dobânzii penalizatoare începând cu data formulării cererii de chemare în judecată şi până la stingerea debitului
Revista de seară
- Cele mai importante știri ale zilei văzute de Claudiu Pamuc
- Bogdan Olteanu a fost eliberat din penitenciar
- Restricţii pentru turiştii ruşi în Danemarca
- Recep Tayyip Erdogan şi Antonio Guterres se întâlnesc, în Ucraina, cu Volodimir Zelenski
- Aur pentru sportivii români
- România ajută Franţa în stingerea incendiilor de vegetaţie
Opinii
Actualitate legislativă
- Rubrică realizată de Redacția ProLege
- MIPE. Proiect: Ghidul solicitantului „Eficiența energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020”
- MMSS. Proiect: Ordin privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2022
- ANAF. Proiect: Ordin pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate
- Consiliul Legislativ. Avize emise – 18 august 2022
- Anexa la OMAI nr. 106/2018 pentru desemnarea personalului MAI competent să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale – modificări (OMAI nr. 106 /2022)
Jurisprudență CEDO
- Hotărârea CEDO din 25 ianuarie 2022 în cauza D. împotriva României (Cererea nr. 54.780/15)
- Standardul european de avut în vedere în cauzele privind stabilirea drepturilor parentale ale persoanelor cu afecțiuni psihice
- Hotărârea CEDO din 16 noiembrie 2021 în cauza T. împotriva României (Cererea nr. 19.146/18)
- Ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Implicații practice
- Sinteză de legislație europeană și de jurisprudență CEDO în materia executării silite
Conferințe
- Universul Juridic
- UNBR. Conferința „Aspecte practice generate de aplicarea codurilor fundamentale”
- [UPDATE: Cum a fost] Invitație la Conferința anuală de Achiziții publice a Facultății de Drept din cadrul Universității din București
- [UPDATE: Cum a fost] Conferința anuală a Profesiilor Juridice – avocați-notari
- [UPDATE: Cum a fost] Cea de-a treia ediție a Conferinței Naționale de Contencios Administrativ
Noutati editoriale
- Noutati editoriale ujmag
- Revista Dreptul nr 7/2022
- 23 August. Adevarata istorie
- Pandectele Romane 2/2022
- Bazele contabilitatii. Caiet de aplicatii. Editia a II-a, revizuita
- Drept penal. Partea speciala I. Editia 7 - 2022
- Admiterea in magistratura si in avocatura. Culegere de subiecte cu explicatii ale variantelor de raspuns. Volumul II - 2022
- Achiziții publice
- Arbitraj şi Mediere
- Drept Administrativ şi Constituţional
- Drept Civil şi Procesual Civil
- Executare silită
- Dreptul Familiei
- Drept Financiar, Fiscal şi Bancar
- Drept Internaţional
- Drept Penal şi Procesual Penal
- Proprietate Intelectuală
- Dreptul Muncii şi Dialogului Social
- Societăţi, Afaceri şi Insolvenţă
Despre autor:

Redacția ProLege
Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.Despre concurență sine ira et studio
- Seria Profesioniștii Legal Point
- Practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar
- Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de consilier – 17 decembrie 2021
- Consiliul Concurenței. Recomandare privind elaborarea unei reglementări unitare privind domeniul deșeurilor medicale
- Consiliul Concurenței. Derularea unei investigaţii pe piața comercializării și execuției mijloacelor de semnalizare rutieră
- Consiliul Concurenței. Bilanțul activității – 2020
Ora Arbitrajului
- Seria Profesioniștii Legal Point
- „Cele două noi cursuri I.N.P.P.A. de specializare în arbitraj comercial deschid participanților oportunități nebănuite”
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 20 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 19 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Alexandru Stănescu, Partener SLV Legal
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 18 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – dr. Bazil Oglindă: Arbitrajul în timpul stării de urgență
- Emisiunea „Ora arbitrajului” 17 cu av. dr. Cosmin Vasile. Seria Profesioniștii Legal Point – Markus Burgstaller: The future of investment arbitration in post Achmea era
Legal Point
- Un proiect marca „Universul Juridic”
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
- „Ce bine că ești…”. Interviu cu Nicu Alifantis, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru
Agenda Juridică
- Conferința internațională „Perspective ale dreptului afacerilor în mileniul al treilea”, ediția a XII-a – 18 noiembrie 2022
- GALA PROPRIETĂȚII INDUSTRIALE, ediția a IV-a
- Conferința [inter]națională de Drept civil. Familia. Ediția a V-a
- Fii Avocat în Școala Ta! FAST – ediția a ll-a
- Conferința națională de Drept Penal al Afacerilor, ediția a XIII-a
Gânduri (ne)juridice DIN LUMEA JURIDICA
- Vocația construcției (II)
- Despre prietenia sinceră
- La Universitatea Titu Maiorescu se face carte
- O lecție despre libertate
- O lecție de generozitate
Gânduri nejuridice
- Cine sunt (azi)? (II)
- Lipsiți de substanță
- Ce aveți, domnilor, cu „Școala de la Frankfurt”?
- Sexul prin perete
- Homo Cliens și Homo Iratus
Content parteneri
- „Ucenicul îngerilor”. Interviu cu Andrei Pleșu, scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei
- „Jobul meu: România”. Interviu cu Andrei Păunescu, muzician, scriitor, jurnalist, cadru didactic
- „Drumul”. Interviu cu prof. univ. dr. Cristina Rotaru-Radu, judecător și directorul Institutului Național al Magistraturii
- „Dania lui Ursulescu”. Interviu cu Octavian Ursulescu, jurnalist și prezentator de televiziune
- „Ce bine că ești…”. Interviu cu Nicu Alifantis, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru
Coduri principale
Vezi totUltimele comentarii
- [email protected] la ACCES VIDEO: Conferinţa Naţională de Drept Penal „Vespasian Pella”, ediția I
- [email protected] la ACCES VIDEO: Efectul de noise și baiasurile reflectate în variabilitatea hotărârilor în cazuri similare
- [email protected] la ACCES VIDEO: Efectul de noise și baiasurile reflectate în variabilitatea hotărârilor în cazuri similare
- [email protected] la ACCES VIDEO: Forumul de Dreptul Muncii – ediția I
- [email protected] la ACCES VIDEO: Forumul de Dreptul Muncii – ediția I