Consiliul de Mediere. Măsuri de profesionalizare și recredibilizare a profesiei de mediator

7 iul. 2017
Vizualizari: 1000

Consiliul de Mediere a publicat într-un comunicat emis în data de 6 iulie 2017 măsurile de profesionalizare și recredibilizare a profesiei de mediator:

1. Profesia de mediator în statele europene:

Din analiza situației profesiei de mediator din statele Uniunii Europene, se constată faptul că aceasta este bine reglementată în marea majoritate a statelor comunitare, România având carențe de ordin legislativ încă mari.

2. Profesia de mediator în România:

Este reglementată prin Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, republicată, care a suferit modificări semnificative prin decizii ale Curții Constituționale a României, modificări care au dus la golirea de substanță a legii. De asemenea, profesia de mediator este lezată și printr-o inducere voită de confuzie legislativă, termenul de mediere fiind utilizat și în alte domenii nespecifice metodelor alternative de soluționare a conflictelor (ex: Legea 76/2002 ANOFM, în care termenul de mediere se folosește în sens de intermediere; procedurile de mediere școlară și sanitară care au sensul de consiliere).

3. Organizarea profesiei de mediator:

Se disting două etape:

a) etapa 2007-2015: în care profesia nu a avut un statut, iar organizarea pe orizontală se baza pe entități de tip ONG, constituite în baza Ordonanței 26/2000;

b) etapa 2015-prezent: în care s-a adoptat și publicat în Monitorul Oficial al României Statutul Profesiei de Mediator, s-a organizat pe orizontală profesia prin înființarea Corpurilor Profesionale ale Mediatorilor din Județe, s-a ridicat standardul de formare prin înființarea Institutului de Formare Continuă a Mediatorilor și a crescut disciplina în profesie prin stabilirea de comisii de disciplină la nivel județean.

4. Consiliul de Mediere – organism central:

Se disting două etape:

a) 2007-2015: în care Consiliul de Mediere a pus accent pe creșterea numerică a mediatorilor;

b) 2015-prezent: în care Consiliul de Mediere a pus accent pe calitatea pregătirii mediatorilor, ambele etape fiind necesare și firești în dezvoltarea profesiei.

5. Măsuri întreprinse, de către Consiliul de Mediere, la nivel intern:

Organizare internă:

a) restructurare de personal;

b) monitorizarea costurilor;

c) creșterea gradului de încasare a taxelor profesionale;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

d) stabilirea unui flux coerent al documentelor interne;

e) separarea atribuțiilor personalului administrativ și înțelegerea acestora de către salariați;

f) creșterea responsabilității personalului angajat;

6) Obiective:

Profesionalizarea și recredibilizarea profesiei de mediator, ca formă alternativă de soluționare a disputelor.

7) Concluzii:

Toate aceste măsuri au dus la o îmbunătățire parțială a situației profesiei de mediator, ele fiind menite să asigure sustenabilitatea profesiei pe termen scurt și mediu. Pentru ca aceasta să capete caracter definitiv este necesară completarea legislației în domeniu prin adoptarea PL-x 483/24.10.2016, proiect legislativ adoptat de către Senatul României, actualmente aflat în dezbaterea Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților – cameră decizională.

Sursa informației

Consiliul de Mediere. Măsuri de profesionalizare și recredibilizare a profesiei de mediator was last modified: iulie 7th, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: