Consiliul Concurenței. Majorarea ajutorului de stat pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București
Consiliul Concurenței anunță aprobarea majorării cu 16 milioane de euro a ajutorului de stat pentru finanțarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București”, investiție de importanță strategică pentru eficientizarea rețelei din capitală.
În 2021, Comisia a autorizat un ajutor de 254 milioane euro din fonduri structurale europene pentru modernizarea sistemului de termoficare din zona urbană București. Această sumă a fost majorată ajungând la un total de 270 milioane euro, finanțarea suplimentară fiind asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027.
Totodată, Comisia a extins perioada de acordare a ajutorului de stat până la data de 31 decembrie 2027.
Aceste modificări au fost generate de prelungirea procedurilor de achiziție publică, precum și de costurile mai mari cu lucrările și serviciile necesare pentru execuția proiectului, rezultate în urma derulării achizițiilor publice, față de cele estimate inițial (în special, ca efect al creșterii prețurilor materialelor de construcții).
Sistemul de termoficare din București este cel mai mare din Uniunea Europeană, deservind aproximativ 1,2 milioane de locuitori. Rețeaua cuprinde circa 940 km de conducte pentru transportul agentului termic și aproximativ 2.800 km de conducte pentru distribuție.
Reabilitarea sistemului presupune înlocuirea unor secțiuni critice ale principalelor conducte de transport al apei calde, echivalent cu aproximativ 10% din lungimea totală a rețelei.
Până la sfârșitul anului 2030, poate fi accesată schema ce vizează sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare. Bugetul total al schemei este de 200 milioane euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.
Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați comunicatul de presă.
Vezi și Consiliul Concurenței. Investigații pe piața lucrărilor de construcții de locuințe