Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea funcției vacante de consilier pentru afaceri europene

4 mart. 2020
Vizualizari: 412

Consiliul Concurenței (www.consiliulconcurentei.ro) organizează, în data de 26 martie 2020 (proba scrisă), concurs de recrutare pe perioadă nedeterminată, pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacante de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcției Relații Externe și Comunicare.

 

Conform anunțului publicat, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– să aibă cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

– să cunoască limba română, scris și vorbit;

– să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

–  să aibă capacitate deplină de exercițiu;

– să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

– să îndeplinească cerințele de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

– să nu fie condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

Conform anunțului publicat, dosarul trebuie să conțină:

– cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;

– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituția publică, copie permis de conducere;

– copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, necesare îndeplinirii condițiilor specifice de ocupare a postului;

– cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

– curriculum vitae.

 

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

Pentru a consulta întregul anunț, vă rugăm să urmați sursa informației.

Sursa informației

Consiliul Concurenței. Concurs pentru ocuparea funcției vacante de consilier pentru afaceri europene was last modified: martie 4th, 2020 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: