Considerații juridico-procedurale privind acțiunea în anulare și suspendare a actului administrativ fiscal. Analiză jurisprudențială și implicații practice

• H.G. nr. 101/2012: art. 28 alin. 4
• NCPC: art. 425 lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497
• O.G. nr. 26/2013: art. 13 alin. 1 lit. d)
• O.G. nr. 26/2013: art. 9 alin. 3
• O.G. nr. 36/2013: art. 13 alin. 5
• O.U.G. nr. 94/2011: art. 21 alin. 5

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, anularea Dispoziției obligatorii nr. 89041/10.12.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și suspendarea executării acestei dispoziții obligatorii, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea de ședință din 28.04.2015, pronunțată în dosarul civil nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. Această soluție a rămas definitivă la data de 30 martie 2017, ca urmare a renunțării la judecarea căii de atac a recursului.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1242 din 4 martie 2024)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Împotriva încheierii din data de 4 martie 2021 și a sentinței civile nr. 198 din 2 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă nemotivarea soluțiilor date excepțiilor invocate, respinse prin încheierea din data de 4.03.2021 și nemotivarea, respectiv motivarea contradictorie în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii și a cererii de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei.

În ceea ce privește încheierea din 4.03.2021 se arată că instanța de fond nu a motivat prin argumente proprii respingerea în integralitate a excepțiilor invocate, singurul argument fiind dezlegarea dată prin decizia de casare a ÎCCJ nr. 5518/13. XI.2019.

În raport de soluția dispusă în rejudecare pe fond recurentul-pârât invocă nerespectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. în sensul că prima instanță nu a motivat respingerea apărărilor formulate de recurent în ceea ce privește excepția nulității cererii precizatoare și în concret soluția de admitere în parte a acțiunii precizate.

Se arată că instanța de fond nu prezintă raționamentul logico -juridic propriu avut în vedere la soluționarea excepțiilor invocate, motivarea instanței de fond neîndeplinind exigența motivării, în sensul că aceasta nu reflectă o prezentare coerenta și efectivă a examenului critic al instanței de natura a arătat rezultatul deliberării și nici concordanța argumentelor acesteia în raport de aspectele deduse în judecată de către parte, în speță de către Ministerul Finanțelor.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de recurentul-pârât interpretarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță, în ceea ce privește soluția dispusă pe fond, de anulare a actelor contestate cu privire la măsura nr. 1 de recuperare a sumei de 2.631.130 RON respectiv a dispozițiilor O.G. nr. 26/2013 și a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește însușirea de către instanță a concluziilor raportului de expertiză privind lipsa prejudiciului, ca temei al soluției de admitere a acțiunii și a cererii de intervenție.

Se invocă faptul că prima instanță nu a ținut cont de legătura de cauzalitate între faptele ce constituie contravenție săvârșită de reclamantă în perioada supusă controlului respectiv încălcarea normelor prevăzute de art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 36/2013 și aplicarea amenzii contravenționale conform art. 13 alin. 1 lit. d) și e) din O.G. nr. 26/2013.

Aceasta în condițiile în care reclamanta nu a contestat prin formularea unei plângeri contravenționale cele contestate în legătură cu obiectivele verificate cuprinse în raportul de inspecție economico-financiară, aspecte ce reprezintă o pagubă în sensul art. 21 alin. 5 din O.U.G. nr. 94/2011.

Se solicită admiterea recursului casarea hotărârilor recurate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii precizate în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca nefondată cu consecința menținerii ca legal emise a actelor contestate.

La dosar reclamanta-intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea analizând recursul declarat îl apreciază ca fondat, în parte încheierea și sentința atacată fiind date cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite, în opinia Curții, condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 6 C. proc. civ. sunt apreciate de Curte ca nefondate, în cauză neputându-se reține încălcarea unor norme de procedură sau nemotivarea de natură a impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prima instanță pe soluția dispusă asupra excepțiilor invocate, respinse prin încheierea din data de 4.03.2021 și pe soluția de admitere în parte a acțiunii precizată s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Prima instanță a motivat în fapt și în drept respingerea excepțiilor invocate de către recurentul-pârât, cu respectarea dispozițiilor art. 504 alin. 1 și (3) C. proc. civ. în raport de decizia de casare neputându-se reține lipsa argumentelor proprii și însușirea susținerilor reclamantei-intimate pe soluțiile dispuse de prima instanță în rejudecare.

În ceea ce privește soluția de admitere în parte a acțiunii și a cererii de intervenție accesorii, Curtea constată că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO urmând a fi verificate legalitatea hotărârilor în cadrul analizei cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., atât încheierea recurată cât și sentința care privesc soluția dispusă pe fond, ca urmare a respingerii excepțiilor, care viza cadrul procesual și acțiunea precizată fiind date cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (3) și art. 13 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 26/2013.

Aplicarea greșită privește însușirea concluziei raportului de expertiză bazată pe incidența situației reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013 (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) în sensul că în cauză nelegalitatea măsurii nr. 1 de recuperare a sumei de 2,631.130 RON este dată de faptul că în cauză nu rezultă că reclamanta ar fi produs prejudiciul indicat în dispoziția obligatorie din 10.12.2014.

Iar această constatare a expertului a fost însușită de prima instanță ca premisă a constatării nelegalității parțiale a actelor contestate cu privire la măsura nr. 1 de recuperare a sumei reprezentând prejudiciu.

Curtea apreciază nelegalitatea stabilirii situației premisă bazată pe o concluzie eronată a raportului de expertiză, hotărârea de admiterea fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 13 alin. 1 lit. d) și e) și a) art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013 sub aspectul nereținerii legăturii de cauzalitate între pagubele produse prin aplicarea unor amenzii contravenționale și constatările reținute în raportul de inspecție economico-financiară în legătură cu perioada și obiectivele verificate.

Așa cum reiese din Raportul de inspecție economico – financiară, amenzile contravenționale au fost dispuse ca urmare a constatării unor contravenții săvârșite în perioada supusă inspecției economico-financiară.

Pe cale de consecință, întrucât faptele ce constituie contravenție au fost săvârșite în perioada verificată de organul de inspecție, apare probată legătura de cauzalitate între încălcarea normelor reprezentate de art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 și aplicarea sancțiunii contravenționale, în speță amenda contravențională, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. d) și e) din actul normativ anterior menționat.

Raportul de expertiză, însușit greșit de prima instanță reține o presupusă contradicție între motivul de fapt și temeiul legal al aplicării sancțiunii în sensul că Măsura nr. 1 a fost dispusă pentru nerespectarea în execuția bugetului a corelației de până la 60% dintre nivelul câștigului mediu salarial lunar influențat de bonificațiile și bonusurile în RON și/sau în natură și nivelul productivității muncii calculate în unități valorice atât în prețuri curente, cât și în prețuri comparabile.

Se susține în raport, în sensul că art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 26/2013 se referă la corelația dintre creșterea câștigului mediu brut pe salariat cu indicele de creștere a productivității muncii în unități valorice și fizice și în consecință se concluzionează în sensul lipsei unui prejudiciu.

Înalta Curte apreciază că o asemenea concluzie însușită de prima instanță pentru a justifica reținerea lipsei unui prejudiciu pentru aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013, intră în contradicție cu constatarea faptului că procesul-verbal de contravenție, ce constată săvârșirea de către reclamantă a contravenției cu același conținut al Măsurii nr. 1, a devenit definitiv și se bucură de prezumția de valabilitate ce nu poate fi înlăturată prin stabilirea în acest cadru procesual a unei alte situații de fapt și de drept.

Curtea apreciază ca nelegală această modalitate de aplicare a legii de către prima instanță prin faptul că se repun în discuție elemente constitutive ale unei contravenții definitiv stabilite prin neconstatarea de reclamantă a procesului-verbal de contravenție.

Așa cum reiese din Raportul de inspecție economico – financiară, amenzile contravenționale au fost dispuse ca urmare a constatării unor contravenții săvârșite în perioada supusă inspecției economico-financiară, procesul-verbal de contravenție nefiind anulat.

Faptele ce constituie contravenție au fost săvârșite în perioada verificată de organul de inspecție, rezultând legătura de cauzalitate între încălcarea normelor reprezentate de art. 13 alin. (5) din O.G. nr. 26/2013 și aplicarea sancțiunii contravenționale.

În mod nelegal prima instanță nu a luat în considerare existența acestui raport de cauzalitate în sensul că aplicarea amenzilor contravenționale a fost generată de nerespectarea dispozițiilor aplicabile în materie de stabilire a bugetului de venituri și cheltuieli de către intimata-reclamantă, în cauză instanța de fond interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 13 alin. 5 din O.G. nr. 26/2013.

Aplicarea unor amenzi contravenționale ca urmare a constatării săvârșirii unor contravenții ce au legătură directă cu obiectivele acțiunii de inspecție economico-financiară, este o măsură cauzată de constatările în legătură cu obiectivele verificate din Raportul de inspecție economico-financiară și reprezintă o pagubă în sensul reglementat de dispozițiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției inspecției economico-financiare și art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 101/2012.

Argumentele de nelegalitate, care vizează pe fond soluția de admitere a acțiunii, sunt comune și pentru soluția de admitere a recursului și de respingere în urma rejudecării în tot a cererii de intervenție accesorie în interesul reclamantei-intimate, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de recurentul-pârât împotriva încheierii din data de 4.03.2021 și împotriva sentinței civile nr. 198/2.06.2021.

Va casa în parte sentința atacată și rejudecând:

Va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., ca nefondată menținând ca legal emise actele contestate.

Va respinge în tot cererea de intervenție accesorie formulată în interesul reclamantei.

Va menține în rest Încheierea și sentința recurată.

Sursa informației: www.scj.ro.