Consideraţii generale privind excluderea probelor administrate în mod nelegal în cursul procesului penal

25 feb. 2021
Articol UJ Premium
Vizualizari: 2909
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

CAPITOLUL III. Probleme generate de excluderea fizică a probelor

 Secțiunea 1. Contextul. În lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 22/2018, se impune eliminarea fizică a mijloacelor de probă de la dosarul cauzei, la baza acestei hotărâri fiind rațiuni de nivel cognitiv, care l-ar face pe judecătorul cauzei să nu își fundamenteze soluția doar pe probele administrate în mod legal.

Fără a comenta temeinicia acestei soluții care pare a genera mai multe probleme decât a rezolva din ele, este de menționat că în dreptul comparat mecanismul excluderii fizice a mijloacelor de probă este cunoscut în mai multe state[39].

Această decizie nu putea rămâne necomentată în literatura de specialitate, apreciindu-se că „motivarea Curții Constituționale este axată pe garantarea efectivă a prezumpției de nevinovăție a inculpatului și a dreptului la un proces echitabil al acestuia și pe efectele pe care le produc pe plan cognitiv asupra judecătorului probele nelegale sau neloiale aflate în materialitatea lor în dosarul cauzei (efect cognitiv contradictoriu, de natură a afecta procesul formării convingerii dincolo de orice îndoială rezonabilă; influențarea percepțiilor judecătorilor, investiți cu soluționarea acelor cauze, asupra vinovăției/nevinovăției inculpaților; proces psihologic caracterizat prin contradicția informațiilor cunoscute de judecător cu cele pe care el este obligat să le aibă în vedere la soluționarea raportului juridic penal de conflict ce face obiectul cauzei; reîmprospătarea memoriei instanței cu informații care pot fi de natură a îi spori convingerile referitoare la vinovăția/nevinovăția inculpatului, dar pe care nu le poate folosi, în mod legal, în soluționarea cauzei; observarea repetată de către instanța de judecată a probelor nelegale sau neloiale sporește și chiar materializează riscul înlocuirii acestora, în cadrul raționamentului judiciar, cu simpla convingere formată, prin mecanisme pur cognitive, tocmai pe baza respectivelor probe) produce efecte în material probelor nelegal sau neloial administrare”[40].

Același autor ridică o problemă interesantă în legătură cu excluderea materială a probelor, respectiv situația în care conținutul acestora este cuprins în rechizitoriu.

Se arată că „dacă în rechizitoriul cu care a fost învestită instanța faptele sau împrejurările de fapt care rezultă din mijloacele de probă nelegal sau neloial administrate sunt prezentate de procuror astfel cum sunt consemnate în mijloacele de probă excluse (de pildă, copierea în cuprinsul rechizitoriului a conținutului proceselor-verbale de redare a măsurilor de supraveghere tehnică care au fost excluse sau redare a declarației unui martor sau coinculpat cu privire la care s-a constatat că a fost administrată nelegal), consider că efectul cognitiv învederat de instanța de contencios constituțional se menține, chiar dacă a operat o excludere materială a acestor mijloace de probă”[41].

Rezolvarea acestui relativ impas pare a fi constatarea neregularității rechizitoriului din punctul de vedere al condițiilor de formă, extrinseci acestuia.

„Pe de o parte trebuie avut în vedere faptul că, indiferent dacă nulitatea este absolută sau relativă, constatarea acesteia determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulității, astfel se poate constata că procurorul a făcut referire în actul de sesizare probe nelegal administrate care, prin menționarea lor în cuprinsul actului de sesizare, poate afecta prezumpția de nevinovăție a acuzatului; pe de altă parte, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 328 alin. (1) C. pr. pen., una din condițiile de formă ale rechizitoriului este aceea de a conține referire la probele administrate în mod legal, or referirile la probele nelegale din cuprinsul actului de sesizare afectează legalitatea extrinsecă a acestuia”[42].

Deși argumentarea este una pertinentă și soluția pare cea care își va găsi cel mai ușor aplicabilitatea, consider că se poate formula cel puțin o obiecțiune acesteia. Astfel, apreciez că este oarecum excesiv să i se ceară procurorului ca la întocmirea rechizitoriului să se pună în locul judecătorului de cameră preliminară și să anticipeze ce probe vor fi excluse pentru a nu face referire la acestea.

Astfel, este evident că nici nu ar trebui să se ridice problema ca procurorul să administreze și să mai facă și trimitere în cuprinsul rechizitoriului la probele a căror excludere operează automat, dar dacă se aplică sancțiunea nulității (de cele mai multe ori relativă) unor acte de urmărire penală și se dispune excluderea ca măsură subsecventă, consider că procurorul de caz nu are cum să anticipeze această soluție și prin urmare dosarul îi va fi restituit pentru a reface rechizitoriul.

Secțiunea 2. Problemele și posibilele rezolvări. Deși, la prima vedere, mecanismul excluderii materiale a mijloacelor de probă de la dosarul cauzei tinde la protecția drepturilor inculpatului, acesta își arată, destul de repede, limitele aplicabilității.

O primă ipoteză este cazul în care au fost excluse material declarațiile (martorilor, suspecților sau inculpaților) care cuprindeau informații complexe, aspecte atât nefavorabile inculpatului (motiv pentru care au fost excluse, cel mai probabil în temeiul operării nulității relative), cât și favorabile acestuia.

O altă ipoteză posibilă este ca, în cauzele cu mai mulți inculpați, aspectele ce reies din cuprinsul unor declarații excluse să fie favorabile unora dintre aceștia în aceeași măsură în care sunt defavorabile altora, motiv pentru care au fost și excluse.

Rezolvarea acestor probleme nu se poare face, după părerea mea, fără a apela, într-o oarecare măsură, la un compromis, indiferent de soluția pe care o admitem ca fiabilă.

Pe de o parte, odată excluse mijloacele de probă și implicit probele, ca elemente de fapt, conținutul acestora nu mai poate fi suspus analizei organelor judiciare, în caz contrar fiind înfrânt efectul nulității și al excluderii subsecvente.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Pe de altă parte, soluția diametral opusă pare a fi analizarea probelor, chiar dacă mijlocul de probă a fost exclus material de la dosarul cauzei, prin studierea conținutului acestuia de către organul judiciar, soluție pe care o apreciez oportună, dar doar cu condiția ca accentul să fie pus pe aspectele favorabile inculpatului.

Astfel, dacă inculpatul cere organului judiciar să își întemeieze soluția (și) pe aspectele favorabile cuprinse în anumite mijloace de probă excluse material de la dosarul cauzei, apreciez că ar fi o încălcare a dreptului acestuia la apărare să i refuze o asemenea solicitare. În același timp, suspectul sau inculpatul „își asumă riscul” ca organului judiciar să îi revină în memorie și aspectele nefavorabile acestuia, chiar dacă nu își va putea întemeia decizia în cauză pe respectivele fapte sau împrejurări.

Consider că într-un asemenea caz inculpatul are o anumită doză de disponibilitate asupra utilizării mijloacelor de probă excluse, fiind alegerea sa dacă să apeleze sau nu la conținutul acestora.

Analizând rațiunea măsurii excluderii mijloacelor de probă obținute nelegal, respectiv apărarea drepturilor inculpatului, pare de înțeles această soluție, fiind la libera apreciere a subiectului procesual dacă să apeleze sau nu la faptele sau elementele de fapt care nu pot fi folosite împotriva sa, însă cu reculul dispariției protecției – din punct de vedere cognitiv – oferită prin mecanismul excluderii materiale.

În acest sens, organul judiciar își va motiva soluția analizând probele rezultând din mijloacele de probă care au fost legal și loial administrate și, la cerere, analizând probele favorabile inculpatului rezultând din mijloacele de probă care au fost excluse.

Problema este și mai actuală și consecințele ei sunt și mai evidente în cazul în care discutăm despre o speță în care avem mai mulți inculpați și au fost excluse unele mijloace de probă la solicitarea unora dintre aceștia[43].

Concret, este posibil ca probele excluse să fie pe de o parte defavorabile unor inculpați – motiv pentru care au fost excluse la cererea acestora – și favorabile altora.

Într-o asemenea situație, asemenea celei precedente, sunt posibile mai multe soluții.

Pe de o parte, odată excluse mijloacele de probă și implicit probele, ca elemente de fapt, conținutul acestora nu mai poate fi suspus analizei organelor judiciare, în caz contrar fiind înfrânt efectul nulității și al excluderii subsecvente.

Pe de altă parte, soluția diametral opusă pare a fi analizarea probelor favorabile inculpaților chiar dacă mijlocul de probă a fost exclus material de la dosarul cauzei, prin studierea conținutului acestuia de către organul judiciar.

Astfel, se asigură garantarea dreptului la apărare și eficiența principiului aflării adevărului, fiind profundă inechitabilă soluția în baza căreia o persoană ar fi trimisă în judecată sau condamnată deși la dosarul cauzei existau probe certe de nevinovăție a acesteia, probe care însă au fost excluse (fizic) la cererea unui alt subiect procesual interesat în acest sens.

Totuși, această soluție este criticabilă, aici apărând și compromisul, deoarece poate aduce atingere protecției oferită suspecților sau inculpaților care au solicitat și obținut excluderea mijloacelor de probă prin faptul că organul judiciar intră din nou în contact direct cu materialul probator ce nu se mai află la dosarul cauzei.

Deși prezintă acest minus, apreciez că aceasta este soluția care ar trebui să se impună, în caz contrar inculpatul față de care există probe de nevinovăție fiind predispus riscului de a se dispune față de el o soluție nefavorabilă[44].

O discuție ar putea fi purtată referitor la oportunitatea readministrării mijlocului de probă, bineînțeles, dacă acest lucru este posibil.

Astfel, dacă proba a reieșit din declarațiile (excluse ale) unui martor, apreciez că cea mai fiabilă soluție ar consta în audierea din nou a acestuia, dar numai privitor la pretinsele fapte ale inculpatului față de care prima probă testimonială era una favorabilă; în acest fel se garantează, pe de o parte, stricta legalitate a procesului penal, aflarea adevărului pe bază de probe certe și respectarea dreptului la apărare, iar pe de altă parte, protecția rezultată în urma excluderii mijloacelor de probă ca urmare a nelegalității actelor în bază cărora au fost administrate.

Chiar și așa, cum situațiile de fapt pot fi unele deosebit de complexe, când declarațiile martorilor, deși teoretic divizibile, nu pot fi administrate în așa fel încât să nu fie încălcate drepturile altor suspecți sau inculpați, revine organului judiciar sarcina de a analiza în fiecare caz în parte dacă readministrarea probei este cea mai eficientă măsură care poate fi dispusă în cauză.

În ceea ce privește situația în care respectiva declarație este a unui coinculpat, mecanismul ar trebui să fie același cu cel descris mai sus, dar cum este puțin probabil ca declarațiile coinculpaților să sufere modificări, acest demers pare a fi unul iluzoriu, fără un rezultat palpabil, tinzând doar la prelungirea procesului penal, caz în care sigura soluție care să confere protecția suficientă celui față de care probele sunt favorabile fiind valorificarea elementelor din mijloacele de probă excluse.

Mutandis mutandi, argumentele prezentate mai sus își pot găsi aplicabilitatea și în cazul excluderii altor mijloace de probă, cum ar fi procese-verbale de transcriere a interceptărilor tehnice efectuate cu încălcarea normelor procedurale, fotografiile (în cazul în care sunt mai multe anexate la dosar și au fost excluse toate) etc.


[40] M. Udroiu, op. cit., 2018, pp. 976-977.

[41] Idem, p. 977.

[42] Ibidem.

[43] Această ipoteză poate apărea, cel mai adesea, în cazul reunirii unor cauze, în baza art. 43 C. proc. pen.

[44] Un alt argument, mai mult teoretic însă, ce vine în susținerea acestei soluții este dat de caracterul divizibil al declarațiilor, un magistrat fiind în măsură să facă o disociere clară între faptele pretins săvârșire de o anumită persoană (aspecte defavorabile acesteia) și cele care în mod neîndoielnic nu au fost comise de o anumită persoană (aspecte favorabile acesteia), urmând să dispună o soluție avându-le în vedere doar pe cele din urmă.

Considerații generale privind excluderea probelor administrate în mod nelegal în cursul procesului penal was last modified: februarie 24th, 2021 by Dragoș Vlad Șofranca

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice