Considerații cu privire la gestiunea colectivă organizată prin intermediul societăților de gestiune colectivă. Perspectiva jurisprudențială română

De Adrian Circa

8 nov. 2024

Vizualizari: 311

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

1. Repere

În general, utilizarea bunurilor intelectuale se realizează, în cadrul diferitelor regimuri ale proprietății intelectuale, în baza acordurilor încheiate cu titularii de drepturi. Exploatarea acestora este sprijinită prin mecanisme contractuale prin care legislația specifică impune anumite condiții care pot fi negociate de către cei interesați. Prin excepție, în anumite situații, titularii sunt obligați să permită utilizarea acestora și să se supună unor moduri specifice de gestionare a acestora. Dreptul de autor, drepturile conexe sau dreptul brevetelor conțin astfel de restrângeri. Spre deosebire, în dreptul mărcilor sau dreptul desenelor și modelelor nu găsim astfel de intervenții din partea legislatorului care să restrângă libertatea de exploatarea a bunurilor intelectuale. Se conciliază astfel dreptul de proprietate intelectuală cu libertatea comerțului și a industriei.

Piața bunurilor intelectuale fondată pe dreptul de autor și pe drepturile conexe cuprinde o varietate de produse și servicii. Contribuția economică a acestei industrii reprezintă unul din factorii de progres ai societății. Frontierele au dispărut în schimbul de bunuri și servicii și care acum sunt disponibile și comercializate la nivel comunitar. Piața unică europeană este mediul deja apropriat. Cadrul operațional pentru gestionarea dreptului de autor și a drepturilor conexe este asigurat atât la nivel național^[1], cât și european^[2], având un obiectiv precis și anume acela de a asigura dezvoltarea potențialului reprezentat de proprietatea intelectuală, mai exact creativitatea.

Gestiunea colectivă^[3] a dreptului de autor sau a drepturilor conexe facilitează exploatarea bunurilor prin intermediul organismelor de gestiune colectivă și prin care utilizatorii obțin licențe legale fără a avea nevoie de consimțământul titularilor. Gestiunea colectivă asigură un acces simplificat la piața bunurilor intelectuale pentru toți participanții. Prin participanți avem în vedere pe titularii de drepturi, pe utilizatori și pe cei cărora le sunt adresate aceste bunuri, adică pe consumatori (în unele situații, aceștia mai degrabă nu îi interesează ori nu solicită astfel de servicii).

Atunci când o melodie este difuzată într-o cafenea se efectuează un act de comunicare publică a acesteia. De principiu, administratorul cafenelei, utilizatorul, are nevoie să obțină mai multe licențe, atât din partea titularilor dreptului de autor (compozitorul, textierul și aranjorul, mare parte dintre ei membri ai UCMR-ADA), cât și din partea titularilor de drepturi conexe (artiștii interpreți, adică cântăreții și muzicienii grupați în mare parte în CREDIDAM și producătorii de înregistrări sonore, cum ar fi casele de discuri, membri ai UPFR)^[4]. În ceea ce îi privește pe titularii dreptului de autor, situația este mai simplă. Autorii dețin un drept exclusiv. Ei pot stabili remunerațiile pentru utilizarea operelor lor. Organismele de gestiune colectivă nu pot elibera licențe decât pentru operele pentru care autorii le-au încredințat gestiunea, adică repertoriul. În ceea ce îi privește pe artiști și producători, situația este mai complexă. Acești titulari sunt remunerați prin intermediul unui mecanism denumit remunerație echitabilă reglementat de reguli diferite și care necesită un răspuns mai nuanțat. Remunerație echitabilă este descrisă ca reprezentând o licență legală^[5], obligatorie, ce semnifică faptul că titularii nu vor putea refuza ca prestația sau fonograma să fie comunicată către public, în schimb vor putea încasa remunerația (echitabilă).

Analiza practicii judiciare române în această problemă scoate în evidență faptul că utilizatorii se găsesc în fața unui labirint legislativ, în care se rătăcesc de cele mai multe ori, că există un număr constant de dosare în care părțile le încredințează judecătorilor sarcina de a tranșa litigiul, iar motivele care stau la baza proceselor sunt, din păcate, repetitive. Din perspectiva utilizatorului, care în cele mai multe cazuri nu este unul avizat, domeniul se prezintă ca un labirint de drepturi, dar și de intermediari^[6].

Dreptul european prin jurisprudența creată propune soluții pentru ieșirea din acest labirint, cu mențiunea că soluțiile respective au în vedere acele norme naționale care au fost transpuse în legislația internă prin intermediul directivelor. Dar, în cadrul acestui domeniu vast sunt aspecte care au rămas în sarcina legislatorului român. Este de urmărit în ce măsură interpretările CJUE sunt receptate în astfel de cauze.

Gândul de la care am plecat este de a cerceta interacțiunile dintre utilizatori și societățile de gestiune colectivă, știut fiind faptul că rolul acestora din urmă este fundamental în facilitarea accesului la piața bunurilor intelectuale, având obligații prin lege față de autori și utilizatori.

2. Noțiuni

Prin prisma temei abordate, noțiunile care interferează și care stabilesc și soluțiile la cele mai multe dintre problemele vizate sunt: operă muzicală, fonogramă, comunicare publică, gestiune colectivă și remunerația unică echitabilă.

Gestiunea colectivă asigură legătura între titulari și utilizatori, facilitând accesul utilizatorilor și remunerarea titularilor. Gestiunea colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe este sistemul prin care o societate de gestiune colectivă administrează de comun acord, în baza unui mandat, drepturile și monitorizează, colectează și distribuie plățile licențelor, în numele titularilor. Conform legii nr. 8 din 1996, gestiunea colectivă poate fi obligatorie, extinsă sau facultativă. Atunci când titularii își încredințează mandatul unui organism de gestiune colectivă chiar și când este facultativă, ea devine obligatorie.

În lipsa acestui mecanism, utilizatorii ar fi confruntați cu o serie de creditori, am spune nelimitați. Organismele de gestiune colectivă^[7] sunt, în fapt, niște intermediari. Utilizatorii își vor putea regla obligațiile cu un interlocutor (ideal) sau cu un număr limitat de intermediari. OGC au obligația de colectare a sumelor datorate de utilizatori, iar identificarea utilizatorilor se realizează prin inspectorii din teritoriu salariați ai acestora.

Gestiunea colectivă își dovedește utilitatea acolo unde gestiunea individuală este aproape imposibilă sau devine excesiv de împovărătoare pentru titulari. În realitate se prezintă ca o formă de protecție pentru utilizatori.

Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. Cu alte cuvinte, se pot comunica public opere muzicale, opere audiovizuale, fonograme, videograme, etc. Atunci când într-o operă audiovizuală este încorporată o fonogramă, nu va exista obligația de a obține o licență pentru comunicarea publică în scop comercial a fonogramei^[8]. Reamintim și faptul că dreptul de comunicare publică nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului.

Din cercetarea prevederilor legale constatăm că în cazul comunicării publice realizată în mod direct, această utilizare nu a fost uniformizată prin normele dreptului european, fiind supusă regimului juridic tradițional intern, în timp ce comunicarea publică indirectă a format obiectul uniformizării prin efectul directivelor dreptului Uniunii Europene^[9]. Comunicare publică indirectă este condiționată de existența unui act de comunicare destinat publicului, asumat de către utilizator și care se adresează unui public nou, nedeterminat, cu un prag de minimis, în scop lucrativ.

Autorii dețin dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice^[10] utilizarea operei muzicale și de a fixa remunerația, cu excepția privitoare la radiodifuzarea acesteia. Ori de câte ori vor încredința exploatarea repertoriului unui organism de gestiune colectivă tarifele vor fi standardizate. Chiar dacă legiuitorul în prezent realizează o distincție între gestiunea colectivă obligatorie și gestiune colectivă extinsă, ele în realitate se supun aceluiași regim juridic. Cu observația că titularii dreptului de autor au opțiunea, în virtutea dreptului exclusiv, de a renunța la gestiunea colectivă extinsă^[11].

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În cazul drepturilor conexe, comunicarea publică, în scop comercial, dă naștere dreptului la remunerație, care este unică și echitabilă. Muzicienii sau casele de discuri nu se pot opune ca prestația sau fonograma lor să fie comunicată publicului, dar în schimb au dreptul la o remunerație sub rezerva ca aceasta să fi fost adusă anterior la cunoștința publicului^[12]. În acest caz, dreptul la remunerație nu poate fi exercitat de o manieră individuală de către titulari. Acest drept se exercită în mod obligatoriu într-o manieră colectivă prin societățile de gestiune colectivă^[13]. Un titular de drepturi conexe nu are baza legală pentru a se prezenta la un debitor și de a solicita remunerația echitabilă. Atunci când un debitor plătește în mod direct titularului, acesta riscă mai târziu să mai plătească încă o dată unui organism de gestiune colectivă.

În ceea ce îi privește pe utilizatori, aceștia sunt cei care, în cadrul activității lor comerciale, dețin ori folosesc cu orice titlu spații închise sau deschise, în care realizează acte de comunicare publică, anume cei care administrează hoteluri, restaurante, spații comerciale, posturi de radio și televiziune, cluburi, spații de fitness, apartamente în regim hotelier, etc.

Mecanismul juridic al remunerației echitabile se fundamentează pe faptul că autorizația este dată de lege și nu în baza unui drept exclusiv, iar remunerația poate fi obținută doar printr-o gestiune colectivă obligatorie. Atunci când vorbim de gestiune colectivă, remunerația se încasează exclusiv prin intermediul organismelor de gestiune colectivă. Prin excepție, pentru anumite categorii de drepturi în care gestiunea colectivă este extinsă, titularii își pot retrage mandatul și astfel gestiunea se transformă într-una individuală^[14]. Remunerația va fi liberatorie doar prin intermediul organismului de gestiune colectivă. Tarifele sunt stabilite de lege, adică prin metodologii. Modul de fixare a tarifelor este rezultatul unui compromis având în vedere că acestea sunt negociate între principalii operatori care activează pe piața bunurilor intelectuale^[15].

Utilizatorii vor plăti o singură dată remunerația echitabilă, iar remunerația plătită se va repartiza între artiști și producători, ce semnifică faptul că aceasta este unică. De asemenea, creanța se plătește o singură dată, integral, pentru toți titularii, chiar dacă sunt sau nu membri ai organismului de gestiune colectivă. Remunerația este și forfetară în considerarea faptului că este considerată a fi o remunerație corespunzătoare pentru o utilizare medie. Spre exemplu, remunerația echitabilă pentru o cafenea de 100 mp. presupune o remunerație pentru o utilizare medie a unui repertoriu difuzat în cafenea. Acest tarif nu este redus chiar dacă aceasta nu este deschisă decât o zi sau două sau chiar dacă repertoriul este protejat doar în procent de 10 % (în ipoteza în care ceilalți titularii fie au renunțat sau nu dețin astfel de drepturi^[16]).

Licența se obține înainte de realizarea evenimentului, iar, ulterior, utilizatorul trebuie să comunice veniturile obținute de acesta ca urmare a folosirii fonogramei, raportul financiar, playlistul sau informațiile necesare repartizării drepturilor colectate.

* Acest studiu a fost publicat în Revista Acta Universitatis „Lucian Blaga”, Seria Iurisprudentia, nr. 2/2023, pp. 19-34, disponibil la adresa web: https://actaiurisprudentia.ro/?cmp_bypass=960a7e95871e0bd61d13d5a3de244c6a#

^[1] Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturi conexe și Metodologiile privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor și titularilor de drepturi conexe, la care face trimitere legea nr. 8/1996 prin art. 162 și urm.

^[2] Cadrul juridic european al dreptului de autor și a drepturilor conexe s-a dezvoltat ca urmare a adoptării a numeroase directive de drept material, dintre care amintim: Directiva (CE) nr. 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, Directiva nr. 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizarea online pe piața internă sau Directiva (UE) nr. 2019/790 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală.

^[3] Cu privire la tema analizată, a se vedea: Vl. Diaconiță, Dreptul proprietății intelectuale. Curs universitar, editura Hamangiu, București, 2023, pp. 382 și urm.; A.M. Marinescu, Prezentare generală privind gestiunea colectivă în România, în Revista Română de Dreptul proprietății intelectuale (RRDPI), nr. 1/2016, pp. 98 – 132; Ana-Maria Marinescu, Cele mai recente modificări aduse legii dreptului de autor și drepturilor conexe: norme europene vs. particularități naționale, în RRDPI, nr. 4/2022, pp. 64 – 96; M.-L. Creața, A.M. Marinescu, Noțiunea de remunerație din perspectiva legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, în RRDPI, nr. 1/2019, pp. 51 – 68; A. Livădariu, Directiva privind dreptul de autor în piața unică digitală – noul GDPR al agregatorilor de conținut?, în Revista Curierul Judiciar, nr. 5/2019, p. 244; M. Tudorache, Obligațiile legale ale organismelor de gestiune colectivă față de utilizatori introduse prin legea nr. 69/2022, în RRDPI, nr. 3/2022, pp. 202 – 212; C.R. Romițan, Colectarea remunerației compensatorii pentru copia privată de către organismele de gestiune colectivă nu este prestare de servicii, în RRDPI, nr. 1/2017, pp. 68 – 89; C.O. Mihăilă, Pirateria și reformarea protecției drepturilor intelectuale în muzică, în RRDPI, nr. 1/2023, pp. 73 – 109; G. Gheorghiu, Dreptul de comunicare publica a operelor in mediul digital (Directiva 2019/789), în RRDPI, nr. 4/2020, pp. 32 – 56; N. E. Hegheș, Organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Taxa pe valoarea adăugată (TVA). Remunerații pentru comunicarea publică de opere muzicale. Percepere a acestor remunerații de la consumatorul final în nume propriu și în contul titularilor de drepturi de autor, în RRDPI, nr. 1/2021, pp. 147 – 155; L. Leonte, R. Pele, Comunicarea publică sau ,,moartea dansului la radio”, în RRDPI, nr. 4/2013, pp. 47 – 87.

^[4] Este vorba despre organisme de gestiune colectivă, și anume: Asociația pentru drepturi de autor a compozitorilor (UCMR-ADA), Centrul Român pentru administrarea drepturilor artiștilor interpreți (CREDIDAM) și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) – Asociația pentru Drepturi Conexe. Pentru dezvoltări, a se vedea site-ul ORDA: https://orda.ro/organisme-de-gestiune-colectiva/

^[5] V. Roș, Dreptul proprietății intelectuale. Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe și drepturile sui-generis, Editura C.H. Beck, București, 2016, pp. 584 și urm.; G. Olteanu, Dreptul proprietății intelectuale, Editura C.H. Beck, București, 2008, pp. 146 și urm.; T. Bodoașcă, L.I. Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale, ediția a IV-a, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 20220, pp. 237 și urm.

^[6] Vom vedea că, în apărarea lor, utilizatorii au invocat faptul au licență, numai că doar de la UPFR, dar nu și de la CREDIDAM sau că sumele solicitate sunt fantasmagorice sau că spațiul pe care îl administrează nu figurează expressis verbis în Metodologii.

^[7] Brevitatis cauza în continuare în cuprinsul studiului vom folosi abrevierea „OGC” atunci când ne referim la organismele de gestiune colectivă.

^[8] CJUE, Hotărârea din 18.11.2020, Camera a cincea, cauza C -147/19, Atresmedia Corporación de Medios de Comunicación SA v. Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI), Artistas Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE).

^[9] Comunicarea publică directă presupune prezența fizică a publicului în locul unde actul de comunicare se realizează, în timp ce prin comunicare publică indirectă se are în vedere situația în care actul de comunicare a fonogramei poate fi accesat în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public (adică publicul nu este prezent fizic în locul de proveniență a comunicării). A se vedea și considerentele ICCJ, Decizia nr. 4815/2013, în dosarul nr. 9561/3/2009, nepublicată, ce poate fi consultată accesând baza de date www.scj.ro (vizualizat la data de 03.09.2023).

^[10] Cu privire la anumite aspecte ale regimului juridic al dreptului de autor, a se vedea Vl. Diaconiță, Succinte considerații despre conținutul dreptului autorului de a pretinde recunoașterea paternității operei, în Revista Română de Drept Privat nr. 3/2020, p. 65; A. Speriusi-Vlad, Efectele patrimoniale ale drepturilor morale din domeniul proprietății intelectuale, în Revista Română de Dreptul proprietății intelectuale (RRDPI), nr. 2/2017, p. 110; M.I. Ciocan, Incursiune în problematica incidenței drepturilor de autor în mass-media, în Revista Saeculum, nr. 2/2022, p. 147.

^[11] Art. 145 indice 1 alin. 2 lit. c din lega nr. 8/1996.

^[12] Opera muzicală, odată predată și acceptată către utilizator (cesionar), se consideră că este adusă la cunoștința publicului, chiar dacă nu a făcut obiectul unei comunicări către spectatori, și, prin urmare, poate fi gestionată colectiv.

^[13] Art. 145 din legea nr. 8/1996.

^[14] În ceea ce îi privește pe artiști, dreptul de punere la dispoziție este un drept patrimonial separat, iar pentru autori acesta face parte din dreptul de comunicare publică. Legea nr. 8/1996 reglementează și dreptul la remunerația echitabilă pentru împrumut și închiriere.

^[15] Metodologiile publicate în Monitorul Oficial al României sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat. Comisiile sunt compuse doar din structurile asociative ale utilizatorilor și câte un reprezentant al primilor trei utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață a acestora în domeniu, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA; art. 163 și urm. din legea nr. 8/1996).

^[16] Iranul nu este parte a Convenției de la Roma privitoare la protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune din 1961, în ipoteza unei melodii având drept titulari și muzicieni din această țară. Lista statele membre semnatare a Convenției de la Roma poate fi vizualizată la adresa de web: https://www.wipo.int/treaties/en/ip/rome/.

Considerații cu privire la gestiunea colectivă organizată prin intermediul societăților de gestiune colectivă. Perspectiva jurisprudențială română was last modified: noiembrie 8th, 2024 by Adrian Circa