Considerații critice asupra O.U.G. nr. 228/20.03.2020. Neconstituționalitatea modificării Codului penal prin ordonanță de urgență. Lipsa de claritate și de previzibilitate a art. 352 ind. 1 nou introdus în Codul Penal

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În a doua parte a prezentului material ne propunem să analizăm noua infracțiune introdusă în codul penal prin O.U.G. nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009. Principalele critici aduse acestui text de lege (art. 352¹ C. pen.) constau în faptul că noua infracțiune este reglementată vag, lipsindu-i claritatea și previzibilitatea. Se poate observa cu ușurință că, deși este încorporată în Codul penal, de unde și pretenția să fie măcar ușor de înțeles, nu doar că oferă multiple valențe, dar nici nu operează cu noțiuni bine delimitate. Cu alte cuvinte, citind textul, o persoană fie cu, fie fără cunoștințe juridice, nu își poate da seama exact care este conduita incriminată de legiutor, și deci, de la ce acțiuni trebuie să se abțină pentu a nu intra sub incidența acestei infracțiuni.

Sedes materiae: Art. 352¹ C. pen. – Omisiunea declarării unor informații

„Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care acestea își desfășoară activitatea unele informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Astfel, în seria criticilor putem enumera următoarele:

În primul rând, nu se precizează clar cui trebuie să declare informațiile destinatarii normei juridice, așa încât aceștia au o plajă mult prea largă de apreciere asupra acestui aspect. În plus, conjuncția „sau” face ca textul de lege să nu își mai atingă finalitatea constând în încercarea de a stopa răspândirea bolilor infectocontagioase. Din moment ce legiutorul impune persoanei să informeze cadrele medicale sau alte persoane prevăzute la art. 175 C. pen., fără să spună în ce circumstanțe vor fi informate acestea, se poate ajunge la atitudini periculoase și absurde din partea populației. Astfel, dacă o persoană care știe că a intrat în contact cu o cineva suferind de o boală infectocontagioasă, (cel puțin dacă e sa ne luăm după art. 352¹ C. pen.), aceasta va trebui să anunțe fie medicii, fie orice funcționar prevăzut la art. 175 C. pen. Or, art. 175 C. pen. include nu doar medicii, ci și alți funcționari cu atribuții dintre cele mai diverse, spre exemplu judecătorii, profesorii din învățământul preuniversitar^[16] de stat sau chiar funcționarii bancari^[17] angajați ai unei societăți bancare cu capital integral privat, dar aflată sub supravegherea BNR (în alte cuvinte, funcționarii bancari). Așa încât, dacă o persoană care se internează în spital fără să declare ca a luat contact cu cineva suferind de o boală infectocontagioasă, omițând să informeze medicii de acolo despre acest lucru, dar informând totuși orice alte persoane de la art. 175 C. pen. nu va putea fi trasă la răspundere penală, pentru că legea prevede alternativ persoanele care trebuie informate, or acest lucru dă naștere unor situații de un real pericol față de sănătatea publică. Considerăm că, legiutorul ar fi trebuit să prevadă expres la care dintre alienate se referă când vorbește despre art. 175 C. pen., clarificând despre ce funcționari publici face referire. În plus, utilizarea conjuncției „sau” nu este potrivită din moment ce crează posibilități alternative care fac ca incriminarea faptelor de acest tip să fie iluzorie.

În al doilea rand, art 352¹ C. pen. sporește în neclaritate prin faptul că utilizează o altă sintagmă care este cel puțin interpretabilă, jonglând cu noțiunea de „informație esențială”. Este adevărat că scopul prevăzut de legiutor a fost unul nobil, încercând să evite acumularea unui volum imens de informații mai puțin relevante venite de la populația îngrijorată să nu intre sub incidența acestei reglementări. Se impune să menționăm că de fiecare dată când utilizează anumite noțiuni care au cel putin vocația de a fi interpretate, legiutorul Codului penal a venit să clarifice înțelesul acestora. Așa încât, pentru a fi suficient de clare și de previzibile, unele noțiuni care pot părea pentru noi oricum destul de clare (spre exemplu, „arme”, presupunâd că aproape toți oamenii înțeleg conceptul de armă, încă din clasele primare) sunt totuși explicate^[18] în Titlul X C. pen., intitulat sugestiv „Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală”. Problema stringentă constă în faptul că noțiunea de „informații esențiale” cu care operează noua infracțiune nu este lămurită, fiind lăsată la aprecierea liberă a fiecăruia. Or, ce poate fi esențial pentru cineva, poate reprezenta o banalitate pentru o altă persoană, fără ca aceasta din urmă să fie rău intenționată. Tocmai de aceea legiutorul ar fi trebuit fie să utilizeze o altă noțiune mai precisă, fie să clarifice în Titlul X „Întelesul unor termeni sau expresii în legea penală” ce înțelege prin „informație esențială” în sensul art. 352¹ C. pen.

În al treilea rand, o altă sintagmă, bogată în înțelesuri, care însă nu își găsește loc în Codul penal în lipsa unei lămuriri asupra sensului acesteia este și „a intrat in contact”. Presupunem că legiutorul se referă la contactul fizic, din moment ce textul face referire ulterior la transmiterea bolilor infectocontagioase, așa încât, din acest punct de vedere reglementarea nu ridică mari probleme. Totuși^[19] ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, de aceea, pentru rigoare legislativă se impunea sintagma „a intrat in contact fizic”, fiind defectuoasă lăsarea la înțelegerea fiecăruia despre ce fel de contact este vorba. În plus, credem că ar fi fost de departe mult mai eficient și, mai ales, mai previzibil să se stabilească intervalul de timp care a trecut din momentul în care o persoană care a intrat în contact cu cineva suferind de o boală infectocontagioasă are obligația da a aceste informații. Altfel, așa cum este în prezent înfațișată noua infracțiune în Codul penal, probabil că o mare majoritate ar fi incriminată pentru motivul că, la un moment dat în viață, ar fi luat contact cu o persoană bolnavă de o boală infectocontagioasă, situație pur ipotetică, din moment ce „legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni”^[20].

Nu în ultimul rând, legiutorul nu clarifică ce înseamnă boală infectocontagioasă, lista acestor boli fiind una foarte lungă, și din câte presupunem, necunsocută de cei care nu au studii medicale. Or, noua reglementare pe lângă faptul că nu lămurește înțelesul acestui termen relativ interpretabil, nici nu face trimitere la vreun document medical care să enumere aceste boli și eventual, simptomele acestora. Putem fi cu toții de acord că, din moment ce nu sunt indicate nici bolile infectocontagioase și nici principalele simptome ale acestora, este ilegală tragerea la răspundere penală a destinatarilor normelor juridice pentru faptul că nu au anunțat autoritățile cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu cineva care sufera de o astfel de boală. În același timp, putem înțelege că acest text a fost scris pe fondul pandemiei de coronavirus, despre care majoritatea populației a auzit, dar textul de lege, prin formularea sa largă include aici și alte boli infecto-contagioase, fără să indice însă cu exactitate care sunt acestea. Chiar și după depășirea pandemiei de coronavirus, moment pe care îl așteptăm și sperăm să vină cât mai curând, acest text de lege va rămâne și va fi aplicabil nefiind instituit ca o lege temporară, fiind important să fie clar și previzibil, ușor de înțeles și de aplicat.

În concluzie, pentru motivele expuse anterior, considerăm că introducerea art. 352¹ Omisiunea declarării unor informații în Codul penal prezintă vădite probleme de legalitate, sub aspectul lipsei clarității și previzibilității, textul fiind greu de asimilat din cauza prea multor sintagme vagi și susceptibile de mai multe înțelesuri, sintagme precum „informații esențiale” sau „boli infectocontagioase”. În același timp, după cum am arătat, este periculos să se lase la alegerea destinatarului normei juridice față de cine va realiza informarea (cadrele medicale sau orice alt funcționar public prevăzut de art. 175 C. pen.), din moment ce o persoană se poate ușor exonera arătând că, deși nu a informat medicii din spitalul unde s-a internat recent, a trimis o informare unui funcționar la întâmplare „sau”, „altor persoane din cele prevăzute la art. 175 C. pen.”). În plus, o altă lipsă a acestei reglementări este faptul că nu stabilește care este perioada în care cineva care a luat contact cu o persoană suferind de o boală infectocontagioasă are obligația să furnizeze medicilor sau „altor persoane (…)” această informație.

Considerăm că, deși intenția legiutorului este una admirabilă, din punct de vedere al tehnicii legislative, infracțiunea de Omisiunea declarării unor informații are grave probleme de reglementare, în timp ce ordonanța de urgență însăși prezintă vicii de constituționalitate, de aici și concluzia că uneori pot exista diferențe între ce a dorit să facă legiutorul și ce a reușit să facă legiutorul^[21]. Totuși, cu unele modificări asupra acestor texte, găsim că o astfel de reglementare este binevenită în contextul pandemiei declanșate de coronavirus, cu condiția însă ca aceasta să nu încalce Constituția și să fie suficient de clară și de previzibilă încât să poată rezista fără probleme în legislația națională, care, trebuie într-adevăr actualizată uneori.

Bibliografie:

1. Legislație

– Constituția României;

– Codul penal;

– O.U.G. nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, www. legestart.ro, https://legestart.ro/codul-penal-modificat-pentru-coronavirus-o-noua-infractiune-omisiunea-de-date-ce-pedepse-sunt-pentru-nerespectarea-izolarii-si-carantinei/, consultat la 22.03.2020 sau JURIDICE.ro https://www.juridice.ro/676990/a-fost-modificat-codul-penal.html consultat la 22.03.2020;

– Tratatul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, https://eur-lex.europa.eu/ resource.html?uri= cellar: 2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6d a6.0001.02/DO C_1&form at=PDF, consultat la 22.03.2020.

2. Studii doctrinare și tratate

– M. Andreescu, C. Andreescu, Statul de drept. Semnificații constituționale și jurisprudențiale contemporane, Revista Universul Juridic, nr. 6/2019;

– Carré de Malberg, Contribution á la théorie géneral de l’Etat, vol. II, Tenin, Paris, 1922;

– I. Deleanu, Delegarea Legislativă, Ordonanțele de urgență ale Guvernului, în prolegomene juridice, Ed. Universul Juridic 2010;

– Ch. Eisenmann, L’espirit des lois et la separation des pouvoirs, în Cahiers de philosophie politique, Ed. Ousia, nr. 2-3, 1984;

– D.M. Morar, M.S. Costinescu, Principiul separației și echilibrului puterilor în stat în jurisprudența Curții Constituționale a României, JURIDICE.ro;

– I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, Ed. All Beck, București, 2003;

– Rousseau, Droit du contentiux constitutionnel, Paris, 1990;

– A.S. Tănase, De ce sunt neconstituționale atât O.U.G. nr. 13, cât și O.U.G. nr. 14 din 2017? Disecția prevederilor neconstituționale din cele două ordonanțe de urgență;

– I. Vida, Procedura legislativă, București 1999.

3. Jurisprudență

– Curtea Constituțională, Decizia nr. 90/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare;

– Curtea Constituțională, Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în M. Of. nr. 169 din 5 martie 2008;

– Curtea Constituțională, Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în M. Of. nr. 144 din 17 februarie 2005;

– Înalta Curte de Casație și Justiție, s. cont. adm. și fisc., decizia nr. 1463/11.04.2017, JURIDICE.ro, consultat la 22.03.2020;

– Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 18/2017 privind examinarea sesizării formulate de C. Ap. București, s. I pen., în dosarul nr. 61.261/3/2010, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept, www.lege5.ro, consultat la 22.03.2020;

– Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia (Complet DCD/P) nr. 8/2017 (M. Of. nr. 290/25.04.2017): Profesorul din învățământul preuniversitar de stat are calitatea de funcționar public, universuljuridic.ro consultat la 22.03.2020.