Considerații critice asupra O.U.G. nr. 228/20.03.2020. Neconstituționalitatea modificării Codului penal prin ordonanță de urgență. Lipsa de claritate și de previzibilitate a art. 352 ind. 1 nou introdus în Codul Penal

26 mart. 2020
Articol UJ Premium
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 385

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

De curând, pe fondul răspândirii pandemiei de coronavirus, Guvernul a adoptat o ordonanța de urgență[1] prin care încearcă să descurajeze atitudinea iresponsabilă, de care, din păcate, unii cetățeni dau dovadă punând astfel în pericol nu doar propria sănătate, dar și sănătatea celor din jur. Cu toate că intenția este una admirabilă, ca de altfel toate eforturile depuse de autoritățile naționale până în acest moment, nu putem să nu observăm că recenta ordonanță despre care discutăm nu doar că prezintă probleme de constituționalitate[2], punând astfel în pericol însuși statul de drept[3], dar mai introduce și o nouă infracțiune, care din punct de vedere legislativ este cel puțin îndoielnică din prisma clarității și previzibilității sale. În prezentul studiu vom încerca să evidențiem principalele chestiuni care fac ca ordonanța de urgență în cauză să fie neconstituțională, evidențiind în același timp de ce reglementarea infracțiunii prevăzute la art.3521 C. pen., deși s-ar putea dovedi utilă, în forma în care există în acest moment este complet inaplicabilă.

În cele ce urmează, deși ambele chestiuni antamate anterior sunt de interes național, totuși vom începe cu problema cea mai stringentă a acestui act normativ: neconstituționalitatea. Din moment ce Constituția României este legea fundamentală a țării, fiind suma principiilor directoare ale unei națiuni dar și condiție sine qua non a funcționării statului de drept, considerăm că este potrivit să acordăm prioritate discutării problemelor de natură să aducă atingere prevederilor Constituției. Astfel, cu privire la constituționalitatea, sau mai bine zis neconstituționalitatea sa, ordonanța de urgență recent adoptată de Guvern încalcă principiul separației puterilor în stat, principiul echilibrului intre puterile statului, cât și unele dintre prevederile referitoare la delegarea legislativă, așa cum este prevăzută la art. 115 din Constituția României.

Conferintele Video Universul Juridic

Cu privire la separația puterilor în stat, acest principiu de rang constituțional este prevăzut chiar în primul articol din legea fundamentală, care statuează că „Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”. În același timp, uitându-ne la atribuțiile fiecăreia dintre puteri, observăm că art. 61 alin. (1) din Constituția României precizează clar și neechivoc faptul că Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a țării”[4]. Din coroborarea celor două texte de lege, observăm că excede atribuțiilor Guvernului să își aroge calitatea de legiutor, din moment ce Constituția conferă în exclusivitate acest rol Parlamentului. Prin ignorarea acestui principiu fundamental se creează un veritabil conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, sub forma unui conflict pozitiv de competență. Astfel, așa cum a statuat și Curtea Constituțională într-una dintre deciziile sale de referință, conflictul juridic între autoritățile statului apare atunci când una dintre puterile statului „își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice[5]. Astfel, prin extinderea competenței materiale dincolo de prevederile Constituției, se creează precedente periculoase care pun în pericol existența reală și funcțională a statului de drept care se bazează în principal pe separația puterilor în stat și pe respectarea Constituției. Nu în ultimul rând, așa cum a avertizat și Curtea Constituțională printr-o altă decizie[6] din jurisprudența sa, conflictul de natură constituțională între puterile statului pot să conducă la blocaje instituționale, care să îngreuneze activitatea autorităților publice, în loc sa le asigure celeritate în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Îndreptându-ne privirea către al doilea viciu de constituționalitate al ordonanței citate, constând în încălcarea principiului echilibrului puterilor în stat, este de menționat faptul că acest principiu se regăsea[7], din interpretarea coroborată a articolelelor Constituției, chiar și înainte de revizuirea acesteia în anul 2003, când acest principiu a fost expres reglementat. Acest principiu derivă din separația puterilor în stat, al cărei scop nu constă atât de mult într-o separare mecanică, de altfel criticată[8], ci mai degrabă într-o împărțire a atributelor fiecarei puteri așa încât acestea să se poată controla reciproc, pentru a fi evitate abuzurile și concentrarea puterii în mâinile unei singure autorități[9]. Or, din moment ce Guvernul își arogă calitatea de legiutor, modificând prin ordonanță de urgență Codul penal, putem sesiza apariția unui conflict de natură constituțională între puterile statului, bazat pe arogarea nelegală a unei competențe pe care, Constituția, din motive temeinice, nu o acordă executivului ca autoritate publică, deorece acestuia îi sunt atribuite alte competențe exclusive importante cum ar fi conducerea generală a administrației publice sau realizarea politicilor interne și externe a țării. Este adevărat însă că, la nivelul doctrinei franceze se vorbește deja despre un „declin al puterii legislative în favoarea executivului”[10], totuși chiar și acei autori recunosc importanța unui mecanism care să asigure echilibrul între puteri, la nivel statal.

În cele ce urmează vom trece în revistă și ultimele critici aduse din punct de vedere constituțional ordonanței citate[11]. Astfel, după cum am antamat încă de la începutul discuției, ordonanța este criticabilă și din perspectiva art. 115 din Constituție, neîndeplinind toate condițiile cerute pentru a se putea considera că în cauză ar fi operat o delegare legislativă. Din interpretarea coroborată a alin. (4) și (6) ale art. 115 din Constituția României, rezultă că Guvernul României poate să adopte ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amanată, atât timp cât acestea nu sunt adoptate în domeniul legilor constituționale și nu afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului etc.[12]În privința primei condiții, și anume existența unei situații extraordinare care să impună o reglementare imediată, considerăm că, în contextul actualei pandemii, nu pot fi aduse critici, condiția fiind îndeplinită. Totuși, se impune a fi menționată o altă decizie[13] a Curții Constituționale care a statuat că: „existența unor «situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată» și care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, justifică emiterea unei ordonanțe de urgență, nu trebuie confundată cu existența unei «stări de urgență»”. În privința celei de-a doua condiții, impusă de alin. (6) al art. 115 din Constituție, care cere ca prin ordonanța de urgență adoptată de Guvern să nu se afecteze regimul instituțiilor fundamentale ale statului, avem rezerve să credem că este îndeplinită, din moment ce una dintre cele mai importante legi, și anume Codul penal, este modificată printr-o ordonanță de urgență. În plus, legifererea prin delegare legislativă trebuie privită ca o excepție de la regula conform căreia Parlamentul este unica putere cu aributul legiferării, așa încât chiar dacă legiutorul constituant a prevăzut-o în ciuda opiniilor unor reputați doctrinari[14], aceasta să nu fie de natură să aducă prejudicii statului de drept și ierarhiei normelor juridice[15].

În concluzie, pentru cele expuse mai sus, considerăm că Ordonanța nr. 228/20.03.2020 cu privire la modificarea legii 269/2009 privind cCodul penal încalcă prevederile constituționale referitoare la separația puterilor în stat [art. 4 alin. (1) din Constituția României], principiul echilibrului între puterile statului [art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 61 alin. (1)din Constituția României], cât și unele prevederi referitoare la delegarea legislativă [art. 115 alin. (6) din Constituția României].


[1] https://legestart.ro/codul-penal-modificat-pentru-coronavirus-o-noua-infractiune-omisiunea-de-date-ce-pedepse-sunt-pentru-nerespectarea-izolarii-si-carantinei/, consultat la 22.03.2020, sau https://www.juridice.ro/676990/a-fost-modificat-codul-penal.html consultat la 22.03.2020.

[2] Așa cum vom arăta în cele ce urmează, recenta ordonanță adoptată de Guvern încalcă principiul separației puterilor în stat [art. 4 alin. (1) din Constituția României], principiul echilibrului între puterile statului [art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 61 alin. (1)], dar și unele prevederi referitoare la delegarea legislativă [art. 115 alin. (6)].

[3]Conținutul statului de drept este exprimat în mod deosebit în dispozițiile constituționale privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și cele referitoare la organizarea, funcționarea și atribuțiile instituțiilor statului. Prevederile se referă la drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetă­țenilor, la mecanismul separațiilor puterilor, la pluralism, la accesul liber la justiție, independența instanțelor judecătorești precum și cele referitoare la organizarea și funcționarea controlului parla­mentar, administrativ și jurisdicțional. Pot fi considerate ca fiind o expresie normativă constituțională a conținutului și cerințelor statului de drept”. A se vedea M. Andreescu, C. Andreescu, Statul de drept. Semnificații constituționale și jurisprudențiale contemporane, Revista Universul Juridic, nr. 6/2019. A se vedea și art. 2 din Tratatul Uniunii Europene, referitor la statul de drept: https://eur-lex.europa.eu/resource.html?uri= cellar: 2bf140bf-a3f8-4ab2-b506-fd71826e6da6.0001.02/DOC_1&format=PDF, consultat la 22.03.2020.

[4] Constituția României. Titlul III, Autoritățile Publice. Capitolul I, Parlamentul. Secțiunea 1. Organizare și funcționare. Art. 61 alin. (1), Rolul și stuctura: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.

[5] „(…) acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor”. A se vedea Curtea Constituțională, Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în M. Of. nr. 144 din 17 februarie 2005, apud. D.M. Morar, M.S. Costinescu, Principiul separației și echilibrului puterilor în stat în jurisprudența Curții Constituționale a României, JURIDICE, p. 2.

[6] „Între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale”. A se vedea Curtea Constituțională, Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în M. Of. nr. 169 din 5 martie 2008, apud. D.M. Morar, M.S. Costinescu, op. cit.

[7] I. Muraru, E.S. Tanasescu, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, Ed. All Beck, București, 2003, p. 186.

[8] Carré de Malberg, Contribution á la théorie géneral de l’Etat, vol. II, Tenin, Paris, 1922, p. 35, apud. M. Andreescu, C. Andreescu, op. cit.

[9] I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit.

[10] A se vedea Ch. Eisenmann, L’espirit des lois et la separation des pouvoirs, în Cahiers de philosophie politique, Ed. Ousia, nr. 2-3, 1984, p. 198; D. Rousseau, Droit du contentiux constitutionnel, Paris, 1990, p. 365; pp. 256-265, apud. M. Andreescu, C. Andreescu, op. cit.

[11] A se vedea prima notă de subsol.

[12] Constituția României. Titlul III, Autoritățile Publice. Capitolul II, Raporturile Parlamentului cu Guvernul, Art. 115 alin. (6), Delegarea legislativă: „Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

[13]Existența unor «situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată» și care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, justifică emiterea unei ordonanțe de urgență, nu trebuie confundată cu existența unei «stări de urgență» care se instituie de Președintele României și se încuviințează de Parlament, în temeiul art. 93 din Constituție, impunând o serie de măsuri reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004”. A se vedea Curtea Constituțională, Decizia nr. 90/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

[14] „Delegarea legislativă compromite câteva principii: principiul legalității democratice; principiul delimitării funcției legislative de funcția executivă; principiul monopolului legislativ; principiul interdicției delegării din dreptul public; principiul controlului de constituționalitate exercitat a priori, în cazul unor reglementări de domeniul legii”, I. Deleanu, Delegarea Legislativă, Ordonanțele de urgență ale Guvernului, în prolegomene juridice, Ed. Universul Juridic 2010, p. 77 apud. A.R. Tănase, De ce sunt neconstituționale atât O.U.G. nr. 13, cât și O.U.G. nr. 14 din 2017? Disecția prevederilor neconstituționale din cele două ordonanțe de urgență, www.JURIDICE.ro, consultat la 22.03.2020; „delegarea legislativă reprezintă una dintre cele mai puternice negări ale principiului separației puterilor în stat”. A se vedea I. Vida, Procedura legislativă, București 1999, p. 116, apud. A.R. Tănase, op.cit.

[15] „Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că un act administrativ se verifică – din perspectiva legalității – prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, potrivit unei practici judecătorești consolidate, avându-se în vedere, desigur, principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative. Așadar, criterul de verificare a legalității actului administrativ este legea, și nu opiniile auditorului sau ale autorității.” A se vedea Înalta Curte de Caasație și Justiție, s. cont. adm. și fisc., decizia nr. 1463/11.04.2017, www.JURIDICE.ro, consultat la 22.03.2020.

Considerații critice asupra O.U.G. nr. 228/20.03.2020. Neconstituționalitatea modificării Codului penal prin ordonanță de urgență. Lipsa de claritate și de previzibilitate a art. 352 ind. 1 nou introdus în Codul Penal was last modified: martie 25th, 2020 by Anjie Goh
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Abonează-te la newsletter