Consecinţele plăţii taxei judiciare de timbru în contul altei unităţi administrativ-teritoriale decât cea stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

11 mai 2022
Articol UJ Premium
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
1.671 views
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Potrivit art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru[1], taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei într-un cont distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, al unității administrativ-teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința ori, după caz, în care persoana juridică are sediul social [alin. (1)], iar dacă persoana care datorează taxa judiciară de timbru nu are nici domiciliul, nici reședința ori, după caz, sediul în România, taxa judiciară de timbru se plătește în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care se află sediul instanței la care se introduce acțiunea sau cererea [alin. (2)].

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 40 din Ordonanță[2], practica judiciară s-a confruntat adeseori cu situația în care debitorul achită taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, însă în contul unei alte unități administrativ-teritoriale decât cea determinată potrivit criteriilor anterior expuse[3], soluțiile jurisprudențiale pronunțate în soluționarea chestiunii analizate neavând caracter unitar.

Esti avocat, magistrat, notar, executor judecatoresc, practician in insolventa sau consilier juridic? Atunci ai nevoie de pachetul Alpha Bank dedicat profesionistilor

Două direcții divergente s-au conturat în practica judiciară și în literatura de specialitate cu privire la problema analizată:

Potrivit unei prime orientări, într-o asemenea ipoteză nu s-ar putea susține că cererea ar fi fost nelegal timbrată, câtă vreme s-a achitat însăși taxa prevăzută de lege. Așadar, adepții acestei opinii apreciază că în ipoteza analizată cererea a fost legal timbrată, pe considerentul că s-a achitat taxa de timbru prevăzută de lege, fiind indiferentă efectuarea plății în contul unei alte unități administrativ-teritoriale din perspectiva analizei legalei învestiri a instanței.

Astfel, s-a reținut că în cazul în care taxa judiciară de timbru se achită în contul altei Direcții de impozite și taxe locale decât cea corectă, dar cu menționarea corectă a elementelor care individualizează dosarul în cauză, sancțiunea care intervine nu este nulitatea cererii pe motiv de neplată a taxei de timbru, aceasta fiind o problemă ce ține, mai degrabă, de executarea fiscală a creanțelor[4]. Cu greu se poate susține „nevalabilitatea taxei de timbru” pe motiv că ar fi fost achitată în alt cont[5].

Alte soluții jurisprudențiale au evocat argumente de echitate și de oportunitate, apreciindu-se că anularea cererii este o măsură mult prea drastică, de natură să conducă la încălcarea dreptului de acces la justiție[6]. Simplul fapt că taxa de timbru a fost colectată în contul unei alte unități administrativ-teritoriale nu poate să îngrădească accesul la justiție al petentului, în condițiile art. 6 CEDO, iar o eventuală restabilire a situației financiare între unitățile administrativ-teritoriale dă naștere la raporturi juridice directe între cele două unități administrativ teritoriale, fără a fi afectat liberul acces la justiție[7].

În cadrul analizei acestei orientări, se impune a se cerceta în ce măsură ipoteza vizată se subsumează plății efectuate în favoarea unui creditor aparent. De asemenea, o altă problemă care se ridică este aceea de a stabili dacă art. 40 din Ordonanță constituie o dispoziție de favoare pentru debitorul taxei, căruia i se acordă posibilitatea de a achita taxa judiciară de timbru în proximitatea domiciliului sau reședinței sale și în ce măsură plata efectuată în alte condiții decât cele menționate de acest text de lege ar putea atrage aplicarea unei sancțiuni beneficiarului normei de favoare, cum este cazul soluției de anulare a cererii ca nelegal timbrată.

Întrucât s-a apreciat că plata taxei de timbru s-ar fi efectuat într-un cont eronat, se impune a se analiza în ce măsură sunt relevante dispozițiile privind corectarea erorilor din documentele de plată cuprinse în art. 164 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală[8] și în ce măsură prin aplicarea lor se realizează dezideratul plății taxei de timbru în contul prevăzut de art. 40 din Ordonanță.

Într-o altă optică, în ipoteza plății taxei de timbru în contul unei alte unități administrativ-teritoriale decât cea stabilită potrivit art. 40 din Ordonanță, taxa judiciară de timbru nu a fost achitată cu respectarea dispozițiilor legii, astfel că cererea este nelegal timbrată[9]. Prin urmare, simpla împrejurare că s-a achitat o taxă judiciară de timbru în contul unui alt creditor fiscal nu este de natură să fundamenteze concluzia legalei timbrări, nefiind stinsă creanța fiscală în raportul juridic cu unitatea administrativ-teritorială determinată potrivit legii.

Instanța sesizată este obligată să verifice legala achitare a taxei nu numai sub aspectul cuantumului acesteia, ci și al contului în care se va face plata, iar o plată nelegală a unei taxe judiciare de timbru echivalează cu neplata acesteia, astfel că teoretic ar putea interveni sancțiunea anulării acțiunii[10].

Destinația sumelor reprezentând taxe de timbru nu a fost indiferentă legiuitorului, incluzând această prevedere într-o Ordonanță de Urgență a Guvernului României, instanțele judecătorești având obligația de a veghea deplina respectare a legilor[11].

Dispoziția cuprinsă la art. 40 alin. (2) din Ordonanță satisface exigențele de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența CEDO și nu face nicio distincție, iar potrivit unui principiu cunoscut de interpretare a actelor normative, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă[12].

Pornind de la premisele menționate, pe parcursul acestui demers, vom analiza care sunt consecințele plății taxei judiciare de timbru în alt cont decât cel determinat potrivit Ordonanței, o atare analiză urmând a se raporta la examinarea temeinică a dispozițiilor legale relevante pentru determinarea subiectelor raportului juridic fiscal, cu consecința corectei identificări a subiectelor plății taxei de timbru prin prisma problematicii abordate, fiind evidențiate particularitățile noțiunii de unitate administrativ-teritorială în accepțiunea Ordonanței și regulile incidente plății ca modalitate de stingere a obligației fiscale vizând taxa judiciară de timbru.

Neîndoielnic, taxa de timbru se circumscrie noțiunii de taxă astfel cum este ea definită la art. 1 pct. 36 C. proc. fisc.[13], aspectul fiind relevant din perspectiva incidenței Codului de procedură fiscală ca drept comun în materia administrării creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. fisc.[14]

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În ceea ce privește sfera debitorilor taxei de timbru, aceasta este prefigurată prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanță, din care rezultă că datorează taxe de timbru persoanele fizice și juridice care introduc acțiuni și cereri la instanțele judecătorești ori care introduc cereri la Ministerul Justiției și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție[15].

Subiectul activ al raportului juridic fiscal în cazul taxelor de timbru este determinat de art. 40 din Ordonanță, fiind reprezentat, în regulă generală, de unitatea administrativ-teritorială în care își are domiciliul sau reședința persoana fizică, sau, după caz, sediul social persoana juridică, dacă debitorul taxei are domiciliul, reședința sau, după caz, sediul în România. Pentru ipoteza de excepție în care nu este posibilă aplicarea criteriului anterior menționat, referitor la domiciliul, reședința sau sediul debitorului taxei, acesta nefiind localizat pe teritoriul României, creditor în raportul juridic fiscal este unitatea administrativ-teritorială în care se află sediul instanței la care se introduce acțiunea sau cererea.

De asemenea, reținem că din art. 17 alin. (1) C. proc. fisc., rezultă că subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport. Unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ- teritoriale ale municipiilor sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective [art. 17 alin. (3) C. proc. fisc.]

Rezultă așadar că, în ceea ce privește taxele judiciare de timbru, subiectele raportului juridic fiscal sunt, pe de o parte, unitățile administrative-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, iar pe de altă parte, contribuabilul/plătitorul.

În ceea ce privește regulile incidente în privința plății taxei judiciare de timbru, sunt relevante, în completarea dispozițiilor Ordonanței, dispozițiile privind stingerea creanțelor fiscale prin plată cuprinse în Capitolul II din Titlul VII al Codului de procedură fiscală, referitor la Colectarea creanțelor fiscale, capitol denumit „Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire”, ca drept comun în materia administrării creanțelor fiscale. Unde Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică prevederile Codului civil referitoare la plată, soluție dedusă din art. 3 alin. (2) C. proc. fisc.

Sumele provenite din taxele judiciare de timbru și alte taxe de timbru prevăzute de lege constituie venit la bugetul local, astfel cum prevede art. 494 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal[16].

Prin derogare de la art. 163 alin. (2) C. proc. fisc., care prevede că în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central și organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, art. 40 din Ordonanță prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc într-un cont distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, al unității administrativ- teritoriale determinate potrivit criteriilor enunțate în cuprinsul acestuia[17].

Rezultă că taxele judiciare de timbru se circumscriu ipotezei vizate de dispozițiile art. 163 alin. (7) C. proc. fisc., care prevăd că plata obligațiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare tip de creanță fiscală.

În acest context, apreciem că sunt necesare o serie de considerații cu privire la semnificația noțiunii de unitate administrativ-teritorială folosite de legiuitor în cuprinsul Ordonanței.

Reglementarea unităților administrativ-teritoriale se regăsește în OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ[18], acestea fiind comunele, orașele, municipiile și județele [art. 5 lit. pp) C. adm.].

Sectoarele municipiului București constituite subdiviziuni administrativ-teritoriale, astfel cum rezultă din art. 100 alin. (3) C. adm.[19].

Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Atât unitățile administrativ- teritoriale, cât și subdiviziunile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare, potrivit art. 96 C. adm.[20].

Așadar, prin opoziție cu unitățile administrativ-teritoriale, subdiviziunile administrativ-teritoriale nu au personalitate juridică, însă sunt, de asemenea, subiecte juridice de drept fiscal.

Rezultă din dispozițiile legale anterior expuse că, din perspectiva Codului administrativ, constituie unități administrativ-teritoriale comunele, orașele, municipiile și județele, care se bucură de personalitate juridică, nu și subdiviziunile administrativ-teritoriale, care fără a avea personalitate juridică, sunt totuși subiecte de drept fiscal, astfel cum rezultă din art. 96 alin. (2) C. adm. și art. 17 alin. (1) C. proc. fisc.

Noțiunea de unitate administrativ-teritorială folosită de legiuitor în cuprinsul Ordonanței se suprapune, așadar, doar parțial cu cea rezultată din Codul administrativ, exclusiv în ceea ce privește comuna, orașul sau municipiul și județul[21]. În mod suplimentar, noțiunea de unitate administrativ-teritorială folosită de legiuitor în sensul Ordonanței acoperă și sfera subdiviziunilor administrativ- teritoriale, care nu sunt subsumate acestei noțiuni din perspectiva Codului administrativ.


* Articolul a fost publicat în revista Themis nr. 1-2/2021 a Institutului Național al Magistraturii.

[1] În cadrul articolului, vom folosi termenul „Ordonanța” pentru a desemna O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

[2] Analiza cuprinsă în prezentul articol este relevantă și pentru alte ipoteze de plată a taxei de timbru cu nerespectarea art. 40 din Ordonanță, inclusiv pentru situația, mai rar întâlnită în practica judiciară, în care plata s-ar fi realizat în contul instanței judecătorești [„Din extras reiese că taxa judiciară de timbru a fost plătită în contul deschis la Trezorerie al Judecătoriei, ceea ce nu respectă dispozițiile mai sus citate” (art. 40 din Ordonanță ) – Judecătoria Cluj-Napoca, Secția civilă, încheierea nr. 11652/2015, disponibilă pe https://lege5.ro, publicată pe portal.just.ro].

[3] Menționăm că art. 40 alin. (1) din Ordonanță utilizează drept criteriu al determinării unității administrativ-teritoriale în al cărei buget se va realiza plata taxei de timbru domiciliul sau reședința persoanei fizice, respectiv sediul social al persoanei juridice, nefiind relevantă din perspectiva aplicării acestei dispoziții o eventuală alegere a locului citării și a comunicării altor acte de procedură, conform art. 158 C.proc.civ. În același sens, a se vedea Trib. Satu Mare, încheierea nr. 49/2018, publicată pe http://www.rolii.ro/, iar în sens contrar, a se vedea Trib. Argeș, Secția civilă, dec. civ. nr. 238/2021, publicată pe https://lege5.ro. De asemenea, precizăm că prezintă relevanță domiciliul, reședința sau, după caz, sediul social al debitorului taxei judiciare de timbru. Pentru modalitatea de aplicare a art. 40 din Ordonanță în cazul acțiunii oblice, a se vedea I.I. Neamț, „Acțiunea oblică: o formă atipică de reprezentare?”, Revista Română de Drept Privat nr. 2/2019, pag. 322. În ipoteza în care plata taxei judiciare de timbru s-ar realiza de către creditor pe cale oblică în numele debitorului, acțiunea supusă timbrării fiind formulată de către debitor, taxa de timbru se va achita în contul unității administrativ-teritoriale de domiciliu al debitorului, iar dacă însăși acțiunea supusă timbrării este inițiată oblic de către creditor, taxa de timbru se va achita în contul unității administrativ-teritoriale de la domiciliul său.

[4] A se vedea S. Stoicescu în T. C. Briciu (coord.), O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Comentariu pe articole, Ed. Solomon, București, 2021, pag. 598, 599.

[5] Ibidem.

[6] Judecătoria Sectorul 2 București, Secția civilă, încheierea din 18 mai 2020, publicată pe http://www.rolii.ro/.

[7] Trib. Mehedinți, Secția I civilă, dec. civ. nr. 568/2021, dec. civ. nr. 565/2021; Trib. București, Secția a V-a civilă, dec. civ. nr. 3515/A/2016, publicate pe http://www.rolii.ro/

[8] În cadrul articolului, atunci când ne referim la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, vom folosi abrevierea C. proc. fisc.

[9] În acest sens, a se vedea Judecătoria Pitești, Secția civilă, s. civilă nr. 3288/2018; Judecătoria Sectorul 1 București, Secția I civilă, s. civilă nr. 241/2018; Judecătoria Timișoara, Secția I civilă, ordonanța civilă din 25 noiembrie 2020; Trib. Timiș, Secția I civilă, dec. civ. nr. 954/2017; Trib. Harghita, Secția civilă, dec. civ. nr. 540/2021; Trib. Prahova, Secția I civilă, dec. civ. nr. 20/2018; Trib. Arad, Secția civilă, dec. civ. nr. 697/2015, publicate pe http://www.rolii.ro/.

[10] A se vedea G. C. Frențiu, Taxele judiciare de timbru si ajutorul public judiciar în procesul civil, Editura Hamangiu, București, 2020, pag. 357.

[11] Judecătoria Sectorul 1 București, Secția Civilă, s. civilă nr. 656/2018, publicată pe http://www.rolii.ro/.

[12] Trib. Sălaj, Secția civilă, dec. civ. nr. 437/2020, publicată pe http://www.rolii.ro/.

[13] Potrivit art. 1 pct. 36 C. proc. fisc., taxa reprezintă prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării unor servicii de către instituții sau autorități publice, fără existența unui echivalent între cuantumul taxei și valoarea serviciului.

[14] Articolul 3 C. proc. fisc., cu denumirea marginală „Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative”, prevede: Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor prevăzute la art. 2. Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori.

[15] Debitorul obligației de plată a taxei de timbru este contribuabil în accepțiunea art. 1 pct. 4 C. proc. fisc., dispoziție care definește contribuabilul ca fiind orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe și contribuții sociale. De asemenea, potrivit art. 1 pct. 35 C. proc. fisc., plătitorul este persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti ori de a colecta și de a plăti, după caz, impozite, taxe și contribuții sociale.

[16] Menționăm că în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, care prin art. V a abrogat în mod expres art. 40 alin. (3) și art. 56 din Ordonanță, aceste dispoziții menționau: „Art. 40 alin. (3): La finele fiecărei zile lucrătoare, unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului virează o cotă de 30% din suma colectată în contul de venituri al bugetului local prevăzut la alin. (1) în ziua respectivă în contul distinct de venituri al bugetului de stat „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru”, deschis la unitățile Trezoreriei Statului. Ministerul Finanțelor Publice comunică lunar Ministerului Justiției informațiile privind sumele virate în acest cont.” „Art. 56: Începând cu data de 1 ianuarie 2014, din sumele încasate în contul bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, cota care se virează la bugetul de stat potrivit art. 30 alin. (3) este de 45%. Prin urmare, prin opoziție cu vechea reglementare, de lege lata, taxele de timbru se constituie în integralitate venituri la bugetul local.”

[17] Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. fisc.: (2) În cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central și organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligațiile fiscale datorate. Tipurile de obligații fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F., în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central și prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local. Menționăm că taxa de timbru, prin natura ei, este incompatibilă cu mecanismul de distribuire a sumelor din contul unic, conform dispozițiilor art. 163 alin. (3)-(6) C. proc. fisc.:

(3) Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporțional cu obligațiile fiscale datorate.

(4) În cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:

a) pentru toate impozitele și contribuțiile sociale cu reținere la sursă;

b) pentru toate celelalte obligații fiscale principale;

c) pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor prevăzute la lit. a) și b).

(5) În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligațiile fiscale aferente uneia dintre categoriile prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporțional cu obligațiile fiscale datorate.

(6) Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

[18] În cadrul articolului, atunci când ne referim la OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, vom folosi abrevierea „C. adm.”

[19] Potrivit art. 100 alin. (3) C. adm., municipiul București este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale, denumite sectoare, potrivit alin. (3).

[20] Potrivit art. 88 C. adm., bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se elaborează, se aprobă, se execută și se raportează în condițiile legii care reglementează finanțele publice locale.

[21] Județul este unitatea administrativ-teritorială alcătuită din comune, orașe și, după caz, municipii în funcție de condițiile geografice, economice, sociale, etnice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației, declarată ca atare prin lege, astfel cum rezultă din art. 101 C. adm. Contul distinct de venituri al bugetului local „Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru” este inclus atât în bugetul comunei, orașului, municipiului, sectorului municipiului București, cât și în bugetul județului, respectiv al municipiului București, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 7 și 8 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Dispozițiile menționate prevăd că:

– bugetul local reprezintă documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților   administrativ-teritoriale;

– buget local pe ansamblul județului, respectiv al municipiului București reprezintă totalitatea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și bugetului propriu al județului, respectiv ale sectoarelor și al municipiului București. Articolul 26 alin. (10) din același act normativ prevede că veniturile bugetelor locale sunt prevăzute în anexa nr. 1, iar cheltuielile acestora în anexa nr. 2 la prezenta lege. În Capitolul II din Anexa menționată, referitor la Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București se menționează la lit. A pct. 4 lit. c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru. În ceea ce privește veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor, acestea sunt cuprinse în Capitolul I din Anexa I la Legea nr. 273/2006, în care nu se regăsește nicio referire la taxele judiciare de timbru, contul în care se achită acestea fiind inclus în bugetele componente ale comunei, orașului sau, după caz, municipiului.

Consecințele plății taxei judiciare de timbru în contul altei unități administrativ-teritoriale decât cea stabilită potrivit prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru was last modified: mai 10th, 2022 by Camelia-Maria Solomon

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Camelia-Maria Solomon

Camelia-Maria Solomon

Este judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, și formator la Institutul Naţional al Magistraturii.
A mai scris: