Maratonul Legal Point 2 cu ocazia Congresului avocaților 2017 – av dr. Ion Turculeanu, av. Cristina Gheorghe, av. dr. Ioan Chelaru: Provocări și realități ale profesiei de avocat

Nicolae Cîrstea: Ne bucurăm să fim din nou împreună cu vicepreședinții UNBR…

Cornel Dărvășan: Bună seara și bine v-am regăsit la Maratonul Legal Point. Sunt Cornel Dărvășan și, împreună cu invitatul permanent, dl Nicolae Cîrstea, președintele trustului editorial Universul Juridic, astăzi avem privilegiul să fie împreună cu noi trei invitați distinși.

Nicolae Cîrstea: Mulțumim cu această ocazie pentru prezența la a treia emisiune din Maratonul anului 2017 cu ocazia Congresului Avocaților din România, d-nei Cristina Gheorghe – vicepreședinte UNBR…

Av. Cristina Gheorghe: Bună seara, mulțumim de invitație.

Nicolae Cîrstea: Și noi vă mulțumim și ne bucurăm să vă revedem. D-lui Ion Turculeanu, de asemenea vicepreședinte UNBR – mulțumim pentru că ați revenit în platoul Legal Point.

Av dr. Ion Turculeanu: Bună seara, mulțumesc de invitație.

Nicolae Cîrstea: Și ne bucurăm să ne revedem cu mai mult decât cu a doua ocazie – cred că sunteți a treia oară în studioul Legal Point –, d-le vicepreședinte UNBR Ioan Chelaru.

Av. dr. Ioan Chelaru: Mulțumesc tare mult pentru invitație. Nici nu cred că are mare importanță de câte ori am venit; important este ce spunem și ce emisiuni realizăm.

Cornel Dărvășan: Dl Cîrstea vrea să scoată în evidență faptul că noi suntem privilegiați că veniți ori de câte ori vă invităm. Și vă mulțumim.

Av. dr. Ioan Chelaru: Și noi onorați că suntem invitați.

Cornel Dărvășan: Dragi invitați, cum este acest congres al avocaților cu tema Avocatul și accesul la justiție? Ce gânduri vă încearcă în aceste momente?

Av. dr. Ioan Chelaru: Sigur că am participat la multe congrese. Întotdeauna înainte de congres există o anumită stare, în raport de ceea ce credem fiecare dintre noi, pe funcțiile pe care le avem sau demnitățile pe care le ocupăm, că dorim să realizăm acest congres. De fiecare dată congresele noastre, ale UNBR, au urmărit nu neapărat o temă – ceea ce este special la acest congres –, ci realizarea unor chestiuni solicitate de mediul avocațial. Și plecând de la probleme de organizare la probleme strict profesionale, la chestiuni care țin de relațiile interinstituționale și multe alte asemenea lucruri, absolut necesare pentru a fi reglementate și pentru a fi controlate în organizarea profesiei, de fiecare dată congresele și-au atins – poate nu 100%, că e mult spus –, dar măcar 70-80% din ceea ce și-au propus. E un congres special, pe care-l privim și cu un pic de emoție – cel puțin eu; poate colegii mei sunt mai puțin emotivi –, un congres pe care, la propunerea conducerii uniunii, anul acesta e un congres cu temă – Avocatul și accesul la justiție –, pentru că tema aleasă vine din realitatea vieții noastre și, până la urmă, a vieții cetățenilor României, care ar trebui să aibă acces, în opinia noastră, mai facil și mai direct la justiție.

Am încercat, prin structurile profesiei noastre, și în comisia permanentă, și în consiliul național – cele anterioare luării acestei decizii și după aceea – să ne organizăm cât mai bine, toți colegii prezenți – și cei din consiliul național, și cei care au fost delegați de către adunarea generală a fiecărui barou, să vină, să-și spună punctele de vedere și să plece cu rezoluții care să marcheze cu adevărat viața fiecărui avocat și viața, în general, a structurilor profesiei.

Nicolae Cîrstea: Să vedem dacă d-na Cristina Gheorghe este emoționată cu această ocazie a congresului, care începe mâine.

Av. Cristina Gheorghe: Emoțiile sunt firești și o recunosc deschis, am emoții întotdeauna, pentru că îmi pasă foarte mult ce se întâmplă cu noi toți. Și nu întâmplător subliniez pluralul pe care l-am folosit. Eu sunt între colegii care, fără îndoială, și datorită vârstei, respectiv epocii la care am acces în profesie, o epocă în care nu era ușor să devii avocat, era un statut la care visam mulți dintre absolvenții de studii juridice. Cred că nu exagerez dacă spun că, atunci când am absolvit facultatea – sunt promoția 1989 a Facultății din Cadrul Universității București – opțiunea principală, cred, era cea de avocat. Era un statut, spun, pe care ni-l doream cu toții pentru că ne uitam către profesie și ne uitam către profesioniști cu jind, în sensul cel mai bun al cuvântului.

Deci ce spuneam este faptul că sunt între cei care, cu un efort pe care toți îl facem în perioada în care ne desăvârșim studiile, am acces în profesie într-o perioadă mai ușoară pentru avocatură. Și cred că termenul, de fapt, este greșit: nu mai ușoară, ci într-o etapă normală a profesiei. Ea corespundea, paradoxal, unei etape pe care o privim acum ca fiind normală, a vieții. Și nu mă refer, în niciun caz, ca să nu fie loc de interpretări, la regimul care la acea vreme încă era; mă refer la relațiile interumane, mă refer la relațiile interprofesionale, mă refer la ceea ce exista cu adevărat, și anume respectul profesionistului față de profesionist, respectul omului față de om și – nu în ultimul rând, sau mergând pe această idee – respectul datorat profesiei.

Astfel încât aș putea fi, poate, mai indiferentă dacă felul meu de a fi mi-ar permite asta. Nu pot să fiu așa, astfel încât am folosit – spuneam – nu întâmplător expresia „îmi pasă de ceea ce ni se întâmplă”. Traversăm o perioadă în care tot ce se întâmplă în societate se reflectă în mod accentuat și evident în profesia noastră, o etapă cu foarte multe provocări, o etapă în care termenul de apărare a apărării – pe care dl președinte Gh. Florea l-a folosit demult și a devenit cumva unul consacrat – nu este deloc întâmplător. Este plin de o încărcătură pe care noi, avocații, o percepem și pe care ne dorim să îi ajutăm și pe ceilalți să o înțeleagă.

Nicolae Cîrstea: Domnul Ion Turculeanu – emoții, cu această ocazie a congresului? Dumneavoastră sunteți mereu o voce puternică în interiorul profesiei de avocat.

Av dr. Ion Turculeanu: Mă bucur să aud lucrul acesta; înseamnă că nu m-am tocit anii aceștia în profesia de avocat. De ce un congres cu tematică și dacă avem emoții? Evident că avem emoții; pentru că tematica a fost aleasă de organul colectiv din conducere, din care toți cei prezenți aici facem parte, și de reușita acestui congres va depinde și organizarea viitoarelor congrese cu tematici de interes major pentru lumea avocaturii și pentru societate. Pentru că până la urmă, un congres cu tematica aceasta a accesului liber la justiție nu este îndreptat spre avocat și spre profesia de avocat. El se îndreaptă către cel căruia avocatul îi este sprijin, către cetățeanul de rând. Pentru că accesul liber la justiție îi este garantat oricărui cetățean prin dispozițiile Constituției. Și atunci, reprezentantul cetățeanului în fața instituțiilor abilitate ale statului, în care se observă acest drept, este avocatul.

Spuneam că avem emoții pentru că e firesc să fie așa – e pentru prima dată după foarte mulți ani în care uniunea revine la acest mod de desfășurare a unui congres. Am ales această tematică pentru că ea este importantă nu numai pentru România, ci pentru toată Uniunea Europeană. Uniunea Europeană are și un ghid care se referă la accesul liber la justiție în țările Uniunii Europene și în care constată foarte multe încălcări ale acestui drept. Nu-i mai puțin adevărat că, în condițiile în care încercăm să găsim o stabilitate, să descoperim ce este democrația și ce este, până la urmă, și statul de drept, putem vorbi de accesul liber la justiție; în egală măsură trebuie să avem curajul să și spunem că întâlnim foarte, foarte des în profesia noastră încălcări ale acestui drept, al accesului liber la justiție. De aceea uniunea a riscat, dar și-a asumat o mare responsabilitate, în a oferi avocaților un congres cu această tematică.

Cornel Dărvășan: D-na avocat Cristina Gheorghe spunea un lucru foarte interesant: că tot ceea ce se întâmplă în societate se reflectă, într-un anumit mod, și în profesie. Cum ați caracteriza problema aceasta stringentă, a pauperizării societății românești reflectată în avocatură?

Av. Cristina Gheorghe: Este unul dintre elementele care-și pun amprenta puternic în ultima perioadă asupra justițiabilului și, prin intermediul acestuia, asupra profesiei. Spuneam despre temă – și spuneau și colegii mei, d-nii vicepreședinți: într-adevăr, este pentru prima dată când un congres are o temă la modul acesta declarat; sau, mai bine spus, ceea ce este inedit de această dată este faptul că în preziua congresului avem o conferință profesională pe temele anunțate, cu tematica de mare actualitate, și care conferință, practic, devine parte a congresului. În fiecare an, de fapt, congresul a urmărit problemele prioritare și, la finalizarea lucrărilor am adoptat rezoluții, am lansat moțiuni – deci am fost atenți mereu la ce se întâmplă. Această chestiune pe care dumneavoastră ați pus-o în discuție, și anume pauperizarea, a făcut obiectul analizei noastre și în anii anteriori, pentru că nu este o problemă care s-a născut ieri și nici alaltăieri. Este o problemă generată de o situație pe care cine vrea să o vadă o observă demult – ea a evoluat gradual. Este reală și este unul dintre elementele care reprezintă o reală îngrădire în ceea ce privește accesul la justiție.

Problemele acestea nu sunt specifice sau nu se manifestă doar în România. Să nu uităm că anul trecut, sărbătorind Ziua avocatului European, în 10 decembrie, am avut ca temă – și nu a fost doar o temă a noastră, a avocaților români; tema a fost comună tuturor avocaților din spațiul european – aceeași idee, a accesului la justiție, a garantării accesului la justiție prin avocat, în sensul accesului la justiție ajutat de o apărare calificată, care să transforme un simplu enunț – pentru că poate să fie puțin dur ce spun acum: avem niște drepturi garantate în Constituție. Dacă nu există și instrumente, ele rămân simple enunțuri. Astfel încât dreptul la apărare, garantat, enunțat în Constituție la art. 24, cred, lipsit de mijloace specifice care să îi garanteze într-adevăr justițiabilului accesul la drepturile sale, rămâne un simplu enunț. Iar accesul la drepturi înseamnă: accesul la informație juridică, accesul la apărare calificată. Nu doar pentru că o spunem și o spunem nu doar pentru că suntem lipsiți de modestie: fără apărarea prin avocat, demersul judiciar pe care justițiabilul îl face este sortit eșecului. Mai ales în condițiile noilor norme de procedură, care, venite într-o epocă modernă – noi până în urmă cu 4 ani am aplicat un cod de procedură adoptat la 1865; era normal să îl modernizăm și să venim cu reguli noi –, dar codul acum în vigoare cuprinde niște reguli de procedură pe care justițiabilul singur, fără o asistență calificată, nu le poate parcurge. Și că este așa rezultă, fără îndoială, din statisticile pe care inclusiv în demersurile pe care le-am întreprins cu ocazia pregătirii congresului le avem, statistici care arată care este numărul statistic sau ca număr absolut de cereri anulate. Și ajung acum din nou – că am făcut o paranteză cam mare –, care este numărul de cereri de ajutor judiciar formulate și aprobate, deci soluționate favorabil.

Pentru că ne-ați întrebat care este efectul pauperizării: este unul direct și grav și lezează în primul rând justițiabilul, punându-l în imposibilitatea să-și valorifice dreptul și, nu în ultimul rând, profesia.

Un justițiabil care nu va avea posibilitatea să acceadă la o apărare calificată și la proces, până la urmă, împreună cu această apărare, practic va fi pus în situația de a nu-și valorifica drepturile.

Pauperizarea ca realitate nu o putem tăgădui. Completată cu anumite norme legale care, la rândul lor, sunt unele care îngrădesc accesul. Fac din nou o paranteză: pregătind congresul am cules de la colegi, atât de la barouri, prin consiliile barourilor, cât și de la membrii profesiei, de la avocații din țară, printr-un chestionar pregătit în raport de tematică, am cules date care sunt calde și care sunt mai mult decât evidente în ceea ce privește realitatea – și în același timp îngrijorătoare – cu privire la posibilitatea reală a justițiabilului de a accede – și revin la subiect – prin această prismă, și anume cea materială.

Sunt limitări drastice, atât în ceea ce privește posibilitatea de a apela la asistența calificată, cât și cu privire la taxele de timbru. Și în ambele situații este necesară o modificare a normelor legale aplicabile sau a dispozițiilor care țin de bunele practici între profesii, pentru că, în ceea ce privește asistența judiciară există, teoretic, ajutorul public judiciar, pe care barourile îl acordă în principal în cadrul normelor care țin de legea specială în materie, dar și prin norme proprii pe asistența judiciară, iar în ceea ce privește taxele de timbru, încă o dată spun, principala problemă semnalată de colegi, răspunsul cvasi-general la întrebarea „care este principala limitară în procesul civil?” este: limitarea principală este determinată de taxele judiciare de timbru, excesiv de mari în acest moment.

Nicolae Cîrstea: Ar fi ceva de adăugat, d-le Chelaru, d-le Turculeanu? Proveniți din zone sărace ale României.

Av. dr. Ioan Chelaru: Eu aș vrea să spun nu foarte multe lucruri. Evident că suntem într-un proces de pauperizare – v-o spun cu mare părere de rău. Pentru că sunt în această profesie, trăiesc lângă colegi, unii chiar familii de avocați care resimt din greu această situație economică și cred că este o îmbinare a unei recesiuni economice – prin care nu numai anumite zone, părerea mea este că trecem cu toții – și o creștere evidentă a numărului de avocați. Sigur că mai sunt și alți factori.

Acum eu nu vorbesc de marile case de avocatură și de marile societăți profesionale care sunt pe piață și care au un număr mare de avocați, au și un portofoliu de clienți foarte mare; vorbesc de avocații obișnuiți, care au cabinete individuale sau asociate și care uneori nu reușesc – și vorbesc de zone în care, într-adevăr, puterea economică – eu vin din Moldova – este evident redusă, care nu reușesc să-și asigure un nivel de trai specific unui avocat. cazurile excepționale sunt cele în care tineri avocați, soț-soție, eventual și cu un copil sau doi, nu au un portofoliu de clienți, nu reușesc să-și asigure decât prin oficii, prin ajutor judiciar sau prin alte forme un standard de viață care să le permită – spunem noi – să trăiască într-o țară civilizată și cu un statut de avocat.

De aceea, o parte dintre eforturile profesiei – și noi ca reprezentanți ai organelor profesiei le-am făcut și în acest ultim an, dar și în anii anteriori, a fost să găsim soluții – nu numai administrative – pentru a mări, dacă putem, piața aceasta, în care avocații să-și ofere servicii calificate. Și am să fac o mică paranteză la ceea ce spunea colega noastră, d-na vicepreședinte Cristina Gheorghe: nu este ușor – bănuiesc că nici în alte state – să se asigure accesul la actul de justiție al tuturor cetățenilor care au nevoie. Însă măsurile legislative, cele care vin după aceea din legislația secundară, de punere în practică a acestor măsuri, ar trebui să fie mai mult îndreptate spre cetățeni.

Vă dau un exemplu: Noile coduri prevedeau prezența avocatului în căile de atac, mai ales în civil. Avem o relativ recentă soluție a Curții Constituționale care a apreciat că este un exces și că textul respectiv ar trebui înlăturat. Nu vom comenta decizia Curții, chiar dacă ea este de comentat, însă urmează să fie pusă în practică. Întrebarea este: „Cu ce soluții venim, ca cetățeanul, până la urmă cel care beneficiază de apărare calificată sau care ar trebui să beneficieze obligatoriu de apărare calificată poate să redacteze, să fie prezent într-o asemenea cale de atac, fără ca să impietăm, așa cum spuneam, accesul la justiție în mod facil?”.

Sigur că sunt foarte mulți factori care influențează, până la urmă, posibilitatea de a avea acces la un act de justiție fără ca eforturile, inclusiv cele materiale, care înseamnă și taxe, și onorarii, cheltuieli pentru expertiză ș.a.m.d., să depășească cheltuielile cetățeanului. Cred că în acest moment și din punct de vedere legislativ lucrurile ar trebui recântărite, iar statul român, care până la urmă este responsabil de anumite aspecte în ceea ce privește stabilirea unor taxe, Ministerul Finanțelor și nu numai, ar trebui să regândească un pic și structura acestor taxe, și valoarea lor. Și, dacă nu neapărat să găsim mijloace de scădere a lor, să găsim posibilități ca măcar să fie plătite în rate; sau să fie unii scutiți. Și acum există aceste posibilități la aprecierea instanțelor. Uneori, însă, instanțele, având în vedere spre ce zone se duc sumele încasate din taxe, sunt mai reticente în a aproba asemenea cereri.

Cornel Dărvășan: D-le Turculeanu?

Av dr. Ion Turculeanu: Despre pauperizarea profesiei se poate foarte mult discuta, după cum ați observat și dumneavoastră. Evident că, atunci când vorbim de pauperizare nu putem să ne limităm numai la avocatură. Sunt pauperizate foarte multe categorii sociale. La urma urmei, cred că suntem o țară pauperizată, calificată ca una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană. Adevăr care ar trebui să ne facă să gândim ceva constructiv, așa cum zicea dl Chelaru, și nu să fim pasivi, să ne afundăm în aceste datorii pe care le facem mereu. Pauperizarea vine, în opinia mea, pe de o parte de la limitarea sferei de activitate a avocaților. Chiar codurile ne-au luat câteva din competențele pe care le aveam. Articolul 3 din Lege este de foarte mult timp nemodificat. Și, pe de altă parte, cred că vine din pauperizarea cetățeanului de rând, care este determinată de lipsurile și de criza economică din care nu reușim să ieșim și, pe de altă parte, de încălcarea acestui acces liber la justiție prin taxele exagerate de timbru; adică limitările legale fiscale pe care le întâlnim la tot pasul.

Este greu de dat o soluție a ceea ce ar trebui să facem ca în felul acesta profesia să arate altfel. Profesia nu poate arăta altfel decât arată și restul categoriilor sociale, și mai ales cei în slujba cărora noi ne putem pune. Dacă s-ar face o statistică, veți observa o scădere drastică a onorariilor din 2008, de când a început criza economică, criză din care n-am mai ieșit. Dacă facem o comparație între asistența judiciară în materie penală sau civilă din țările avansate ale Uniunii Europene și țara noastră, vom constata cu surprindere și cu stupoare că acolo este chiar o treabă foarte serioasă, care se leagă de accesul liber la justiție. Dacă plătești un avocat cu 50 de euro pentru un dosar, îi limitezi accesul liber la justiție, pentru că pentru echivalentul a 50 de euro nu aștepți ca cineva să-ți facă un lucru extraordinar.

Sunt foarte multe cauze care duc la pauperizarea profesiei, dar în opinia mea nu aceasta este problema principală, ci pauperizarea celor în slujba cărora noi suntem zi de zi puși – oameni care n-au cum să-și plătească onorariile, care le plătesc în rate ș.a.m.d. Sigur că putem vorbi de zone bogate și zone defavorizate ale țării. Dar dacă stau și mă gândesc bine, eu vin dintr-o zonă foarte săracă, care se luptă de câțiva ani să obțină locul I la sărăcie. Adică Oltenia deja luptă să ajungă cea mai săracă zonă din România; pentru că nu avem niciun fel de industrie; pentru că în afară de o fabrică de autoturisme, Oltenia este cvasi-amorțită într-o criză din care nu mai reușește să iasă.

Și atunci, nu se poate face nici avocatură de calitate, câtă vreme avem de-a face cu o sărăcire continuă a celui în slujba cărora ne punem noi, adică cetățeanul de rând.

Nicolae Cîrstea: Vorbeați, d-na Cristina Gheorghe, la început, despre acești câțiva zeci de ani de la intrarea în profesie. Fiecare dintre dumneavoastră aveți această experiență în profesie de câțiva zeci de ani. E adevărat, de la un regim anterior la un regim care a evoluat de la Revoluția română până la anii pe care-i trăim acum. Aș vrea să vă întreb, succint, în câteva cuvinte, pe fiecare dintre dumneavoastră, ce lipsește acum profesiei. Și ce ar trebui câștigat în următorii ani pentru binele profesiei, ca să vorbim la pluralul pe care-l foloseați la început?

Av. Cristina Gheorghe: Primul gând care mi-a venit și-l voi exprima, desigur: profesiei în acest moment îi lipsește unitatea.

Nicolae Cîrstea: Este o profesie prea mare pentru a putea să fie unită?

Av. Cristina Gheorghe: Aspectul numeric este unul de discutat. Nu poate fi analizat ca cifră absolută. Până la urmă, numărul profesioniștilor ar trebui să fie determinat într-o societate care ar funcționa normal – mă tem că nu prea suntem în zona aceea – de societatea însăși. Nu. Elementul la care m-aș raporta acum nu este numărul, ci, din păcate, percepția pe care noi înșine, în mare parte, o avem despre profesie. Faptul că într-o profesie în care – este foarte adevărat – trebuie să te lupți de cele mai multe ori în plan individual; pentru că este menirea noastră de a ne lupta de fiecare dată, alături, pentru un justițiabil. Și poate că pierdem obișnuința de a lucra în echipă. Și într-o profesie în care fiecare lună începe de la zero, poate că sunt – cu certitudine majoritatea celor care ni se adresează nu cunosc acest lucru – pentru că sunt niște lacune în educația noastră și cea juridică este inclusă – faptul că avocatul nu are un venit sigur. Cu excepția avocatului care, fiind într-o colaborare, primește un onorariu cedat de la forma de exercitare a profesiei, marea masă a avocaților nu au un venit sigur. Fiecare lună începe cu zero încasări și sigur cu niște cheltuieli, care țin de funcționarea profesiei ș.a.m.d.

Și atunci, spuneam, devenim luptători în mod individual. Sau, fiind luptători individuali, uităm că aparținem unui corp profesional. Este lucrul cel mai periculos care ni se întâmplă, cred eu. Pentru că dacă pierdem conștiința profesională, conștiența apartenenței la o profesie, ceea ce va duce categoric la lipsa de unitate, pe termen nu foarte lung existența fiecăruia dintre noi este pusă în pericol. Și când spun asta – nu vreau să fiu aici susținătorul doar al intereselor justițiabililor; sunt în primul rând susținătorul profesiei, fără îndoială. Dar profesia noastră nu există decât prin justițiabili. Rolul nostru este de a promova interesele oamenilor. Este un rol care de cele mai multe ori nu ne aduce simpatie. Și la nivel macro și la nivel microsocial nu suntem între profesioniștii cei mai iubiți. Pentru că în mod obișnuit devenim conflictuali, expunem puncte de vedere care nu sunt dintre cele mai pașnice, pentru că ne luptăm pentru interesele unei persoane.

La nivel general, pot spune, nevoia de a avea un corp profesional al avocaților bine pregătiți este percepută destul de diluat, cred. Această nevoie devine evidentă numai în momentul în care o persoană anume are nevoie de apărare. Atunci lucrurile sunt privite altfel. În general – și știm cu toții – mai curând suntem criticați, mai curând suntem etichetați ca fiind profesioniștii fără scrupul, ca fiind cei care iubesc litigiile. Nici pe departe, nu e vorba de așa ceva.

Nicolae Cîrstea: Poate ar trebui să vorbim mai mult despre rolul avocatului în societate, inclusiv în cadrul acestor întâlniri pe care le facem și noi .

Av. Cristina Gheorghe: Categoric. Pentru că, dincolo de problemele reale, care țin – așa cum ați spus mai devreme, prin întrebarea adresată –, de o pauperizare care, sunt de acord cu ce a spus dl vicepreședinte Turculeanu, este a societății, și așa am și văzut-o în răspunsul meu. Dincolo de aceste lucruri, vorbim despre lipsa de educație, despre lipsa de informare, și noi înșine trebuie să facem mai mult în acest sens, într-o societate în care nu doar pauperizarea este ceea ce îndepărtează oamenii de drepturile lor. Se tinde tot mai mult – și constatăm asta: În provincie cred că toți avocații sunt avocați de bară, avocați de litigii. Foarte puțin dintre colegii din provincie fac activitate de consultanță. Și percepem la modul cel mai direct tendința magistraților de a apela sau de a rezolva litigiul într-o manieră care să nu implice judecata pe fond. Ceea ce înseamnă sau judecata pe excepții – deci invocarea unor excepții care, revenind la ceea ce înseamnă necesitatea de a fi apărat de avocat, dacă ești singur, cu siguranță nu vei putea să le rezolvi, nu vei putea răspunde întrebărilor pe care judecătorul ți le pune, că nu le înțelegi.

Și o altă variantă este aceea a rezolvării pe cale amiabilă. Ca să nu fiu greșit înțeleasă, spun de la început, și reiau acest lucru: Nu suntem adepții războaielor. Orice avocat care are o situație așezată, o clientelă formată, cum suntem cei care profesăm de zeci de ani, va prefera o soluție amiabilă. Dar soluție amiabilă pentru client este acea soluție pe care el o alege informat fiind. Și fac această subliniere pentru că nu am cum să nu constat că în repetate rânduri în instanță, în momentul în care justițiabilul este într-un impas, magistratul nu-l trimite să ceară sfatul unui avocat, ci îl trimite la un mediator. Este o nouă modă. Am spus-o dintotdeauna, medierea, care de altfel ține de atributele noastre profesionale. Întotdeauna avocatul a făcut și activitate de mediere. Este, fără îndoială varianta de preferat, pentru că ține de o soluție amiabilă. Dar pentru ca medierea să nu devină o păcăleală, trebuie realizată cu oameni informați. Și atunci, omul în primul rând trebuie să discute cu un avocat. Să își cunoască drepturile, să poată aprecia niște riscuri – dar asta presupune o practică unitară, și aici avem iarăși o problemă. Să-și poată evalua interesul pornind de la cunoașterea drepturilor. Și atunci, într-adevăr ajungem la ceea ce ne dorim să fie justiția, chiar în varianta în care soluția amiabilă ajunge să fie în final cea agreată de client.

Nicolae Cîrstea: Avem, d-le Chelaru, o unitate care ar trebui să reprezinte un deziderat pentru profesie? Informare, iată?

Av. dr. Ioan Chelaru: Întotdeauna unitatea profesiei va rămâne un deziderat. Unul din principiile funcționale inclusiv a uniunii este această unitate în cadrul unei singure profesii, bine organizate, bine structurate, asigurând pe toate palierele posibilitatea exercitării acesteia.

Eu am vrut să adaug, însă, ceva la ceea ce subliniau colegii mei: în România nu există cultura apărării prin avocat; așa cum nu există cultura asigurărilor sau alt gen de activități care să facă parte din mentalul acestui popor. Explicabil. Venim după 50 de ani de comunism, în care apărările – unii dintre noi am lucrat și în perioada respectivă – știm cât de dificile și cât de îngrădite erau; a urmat, după Revoluție, o explozie de legislație nouă, uneori extrem de stufoasă; a urmat și creșterea numărului de avocați foarte mare; un mare număr de facultăți, mulți absolvenți de Drept, o piață concurențială a profesiilor juridice schimbată, concomitent cu prăbușirea unei economii așezată pe niște structuri și pe niște principii care s-au dovedit a nu fi valide. Toate acestea au generat o situație specială. Iar avocații, dinamici ca întotdeauna, adaptați la modernizare fără nicio discuție, au trebuit din mers să-și stabilească și posibilitățile și să și învețe repede ramuri noi, discipline noi care intrau în România și care nu mai fuseseră practicate aici, foarte multe discipline de nișă. Am început să lucrăm pe zonă internațională, pe litigii comerciale internaționale sau pe alte asemenea litigii care nu mai existau.

N-a fost ușor. Profesia de avocat, care în opinia mea este cea mai grea dintre profesiile juridice, s-a adaptat din mers. Nu toți avocații au reușit să facă acest lucru și au apărut probleme; unele chiar existențiale, trebuie să o spunem. Noi am încercat, cel puțin noi, care suntem în conducerea uniunii, ca în cadrul acestei păstrări a unității profesiei, cu problemele care au apărut în timp, a exercitării în afara profesiei a unora dintre cei care absolviseră Dreptul, cu structuri concurențiale care nu-și găsesc locul, cu îngustarea pieței – toate acestea au exercitat o presiune uriașă; și pe structurile profesiei, dar și pe avocați în sine.

Cum bine se sublinia aici, până la urmă fiecare lună începe de la zero, în fiecare lună avocatul, într-o structură colectivă sau personal, își face niște calcule. Toate țin de probleme existențiale. Și am mai spus o dată: avocatura înseamnă, așa, banal spus, nu neapărat pentru telespectatorii dumneavoastră, care sunt convins că majoritatea sunt specialiști, înseamnă știință de carte și un sistem relațional pe care avocatul îl face în timp și în care își câștigă prestigiul de foarte bun profesionist.

Cornel Dărvășan: Ce-i lipsește profesiei?

Av dr. Ion Turculeanu: Profesiei îi lipsește forța. Și forța este dată de competențele pe care le ai, competențe care îți atrag și respectul societății și al celorlalte instituții ale statului. Și am să vă exemplific prin impactul noilor coduri asupra profesiei de avocat. Aduceți-vă aminte – că este de notorietate acum – de câte ori a intervenit Curtea Constituțională în a amenda codul de procedură penală și codul penal. Nu are rost să insistăm, dar acest lucru înseamnă că cei care au legiferat – guvernanții –, așa cum se întâmplă peste tot, în toate țările, au încercat o limitare a activității și a importanței activității avocaților. Cum altfel aș putea să interpretez faptul că într-o procedură penală inculpatul și avocatul lui lipsesc, decât prin încălcarea acestui drept de acces liber la justiție?

De asemenea, formalismul excesiv pe care-l întâlnim în numeroase dispoziții ale Codului de Procedură Civilă, care-l lipsesc nu pe avocat, ci pe cetățeanul de rând de exercițiul acestui drept. N-am să insist, pentru că va fi timp mâine în congres să discutăm despre aceste lucruri. Însă avem șansa – și am avut șansa – ca prin prezența d-lui Chelaru în viața politică a țării, să participăm pentru prima dată la comisiile celor două Camere, unde se discută legi ale justiției; și nu numai legi ale justiției. Căci, până la urmă, puneați dumneavoastră mai devreme o întrebare: Unde suntem noi în societate? Păi nu suntem numai în sala pașilor pierduți; noi suntem, în societate, reprezentanții tuturor cetățenilor care vor sau care încearcă să se adreseze justiției. Și noi suntem purtătorii lor de cuvânt. Foarte des aud în societate, mai ales în ultimul timp, despre consultări ale unor corpuri profesionale. Și rămân foarte trist și surprins de faptul că, uneori, sau de cele mai multe ori, avocatura este exclusă. Păi cui i se aplică legile acestei țări? Se aplică avocaților? Celorlalte profesii juridice? Sau ele sunt făcute pentru cel care-și caută dreptatea și se adresează instanțelor de judecătorească, adică cetățeanul de rând?

Și noi uităm lucrul acesta; și-i consultăm pe toți care n-au nicio legătură cu cetățeanul de rând, ba dimpotrivă, îl judecă; și vor să-l judece pe cetățeanul de rând după cum vor ca regulile să fie făcute de ei, și nicidecum să fie consultat cetățeanul de rând cum crede el că ar trebui aplicată legea.

Deci părerea mea este că într-un viitor va trebui să abordăm această problemă a competențelor pe care le au avocații, pentru că în felul acesta vom întări și prestigiul în societate și vom avea forță. Pentru că nu de puține ori avem colegi care se plâng și spun: „Domnule, ce forță are un avocat din X țară europeană și ce forță avem noi!”. Tocmai de asta: pentru că nu avem competențele necesare. Și uneori în mod voit suntem săriți de la aceste competențe. Cam asta cred eu că este ceea ce ne lipsește nouă în acest moment.

Nicolae Cîrstea: Să sperăm că și după acest congres se va face un pas…

Av dr. Ion Turculeanu: Eu sper ca discuțiile de mâine pe această tematică să se finalizeze cu rezoluții ale congresului care să permită sesizarea instituțiilor competente, în mod deosebit a forului legiuitor, a parlamentului țării, pentru modificarea tocmai a acestor legi care încalcă accesul liber la justiție al cetățeanului de rând. Pentru că, repet, noi suntem reprezentanții cetățeanului de rând; și dacă el nu poate să vorbească, el trebuie să vorbească prin reprezentantul său, adică prin avocat.

Cornel Dărvășan: Pentru că suntem pe final de emisiune, v-aș ruga pe fiecare dintre dumneavoastră, în două minute să facă o concluzie a discuției de astăzi și așteptările cu privire la ceea ce crede că se va întâmpla după acest congres al avocaților.

Av. dr. Ioan Chelaru: Tematica incitantă, așa cum spuneam, ne-a provocat pe o parte dintre noi – mâine, la congres, o să și vedeți –, am încercat să abordăm aspecte care ar crea drept, care ar crea o practică, care ar da posibilitatea avocaților – și prin avocați, cetățenilor sau firmelor – să aibă acces la justiție așa cum este sau cum ar trebui să fie peste tot. De aceea, cred că acest congres, în afară de lucrurile organizatorice pe care le va face, apropo de buget și alte asemenea lucruri, va veni și va scoate în evidență ceea ce lipsește în acest moment, pentru ca accesul la justiție, egalitatea de arme – care este un principiu pe care-l căutăm de cam prea mulți ani și la care nu reușim să ajungem – și alte asemenea aspecte să se finalizeze cu propuneri de modificare a legislației, propuneri care, adoptate de congres, trimise după aceea la cei care au inițiativă legislativă, să poată duce la apariția unor acte normative sau perfecționarea unor acte normative a căror sincope le trăim în viața de zi cu zi. Așa cum bine se spunea, codurile – absolut necesare pentru societatea românească modernă – au fost elaborate în mare viteză – ca să nu spun urgență – și, am mai spus-o, viața face dreptul. S-a dovedit că multe din aspectele din aceste coduri – și aici nu mă refer la unele sau la altele – nu erau necesare sau sunt greșit interpretate, și atunci a fost nevoie de intervenția Curții Constituționale pentru corectare.

Cred că, din acest punct de vedere, și cu aceasta finalizez, împrejurarea că instituții importante ale statului, care au inițiativă legislativă, când elaborează asemenea acte normative nu obișnuiesc să invite și organele profesiilor – și aici mă refer nu numai, dar în principal la profesia de avocat – se reflectă în texte de acte normative care ulterior sunt obligatoriu de corectat. Și atunci suntem noi nevoiți – și o facem; eu, cel puțin, cât am fost în forul legislativ am făcut-o, dar sper că și colegii care mai sunt acolo pot s-o facă.

Cornel Dărvășan: D-na Cristina Gheorghe?

Av. Cristina Gheorghe: O să mă refer la secțiunea pe care am și pregătit material și voi și susține punctul de vedere pregătit, și anume la asistența sau la accesul la justiție al persoanelor defavorizate. Noțiunea în sine cuprinde o sferă largă și această pătură pauperă a societății este doar una dintre zonele căreia se adresează. Am optat pentru această secțiune pentru că cred că pot valorifica experiența pe care o am, deja, de decan al unui barou. Sunt multe lucruri și importante de făcut și am speranța reală ca demersurile pe care le vom face în urma congresului care se derulează zilele următoare să ducă la o modificare importantă în ceea ce înseamnă ajutor public judiciar.

Cornel Dărvășan: Felicitări! Vă mulțumesc pentru că ați atins această problemă a persoanelor defavorizate. D-le Turculeanu?

Av dr. Ion Turculeanu: Eu cred că congresul acesta va aduce solidaritatea de care d-na vicepreședintă vorbea mai devreme, o solidaritate de care avem nevoie în mobilitatea acestui corp profesional. Cred că este momentul ca avocații să înțeleagă că putem aborda tematici care sunt de interes major pentru societate și faptul că avem și o altă menire decât aceea de a fi în sălile de judecată. Și cred că începând de mâine, cu acest congres, vom reuși să descătușăm energii ale avocaților care să se solidarizeze în jurul ideii acesteia de reprezentanți ai societății civile și ai clienților noștri care să ducă, până la urmă, la apărarea cât mai calificată a drepturilor și libertăților lor fundamentale.

Cornel Dărvășan: Mulțumim foarte mult, stimați invitați, pentru prezența în studioul nostru, la emisiunea Legal Point.

Nicolae Cîrstea: Am vorbit despre lucruri interesante, lucruri care preocupă profesia de avocat, pe care profesia și le dorește, la care lucrează pentru a fi implementate. Ne vom bucura să vedem zilele următoare, în dezbaterile congresului, acest teme, alături de alte teme interesante și care preocupă profesia. Universul Juridic va fi alături și în acest an de Congresul Avocaților, vom realiza nu numai aceste 8 emisiuni pe care ni le-am propus, ci și câteva zeci de interviuri, sperăm, cu invitații pe care-i veți avea la congres, cu colegii avocați din teritoriu, din București, încercând să celebrăm, iată, și cu această ocazie, profesia de avocat și rolul ei în sistemul…

Av dr. Ion Turculeanu: Este un eveniment de majoră importanță pentru toată societatea noastră un congres al avocaților.

Cornel Dărvășan: Vă mulțumim foarte mult. Doamnelor și domnilor, au fost împreună cu noi dl avocat Ion Turculeanu, d-na av. Cristina Gheorghe, dl av. Ioan Chelaru – vicepreședinți ai UNBR – și dl Nicolae Cîrstea, președinte al Universului Juridic. Sunt Cornel Dărvășan, la revedere!

Timp de 2 ani am spus în paginile revistei „Legal Point” poveștile de viață ale personalităților din lumea juridică, academică și culturală.

Printr-un proiect marca „Universul Juridic”, povestea merge mai departe!

Astfel, cu ocazia Congresului avocaților 2017 organizăm Maratonul Legal Point 2.

Miercuri, 22 martie 2017, ora 17:00, a avut loc a treia emisiune TV „Legal Point” din seria „Maratonul Legal Point 2”, pe canalul „UJ-TV”, găzduit de portalul universuljuridic.ro

Având în vedere că tema congresului este „Avocatul și accesul la justiție”, realizatorii emisiunii, Cornel Dărvășan și Nicolae Cîrstea, au adus în fața reflectoarelor, în cadrul emisiunii, trei invitați speciali: av dr. Ion Turculeanu, vicepreședinte UNBR; av. Cristina Gheorghe, vicepreședinte UNBR și av. dr. Ioan Chelaru, vicepreședinte UNBR.

Tema emisiunii a fost „Provocări și realități ale profesiei de avocat”.

Au fost abordate următoarele subiecte:

• Mediatizare excesivă a actului de justiție, în general, și a avocaturii, în special;
• Problema taxelor de timbru în România;
• Fiscalizarea adaptată nivelului de trai a populației;
• Pauperizarea profesiei de avocat;
• Până unde este apărat de lege avocatul pentru a păstra secretul profesional;
• Confidențialitatea comunicării avocat-client.

Maratonul Legal Point 2 a fost transmis în direct pe www.universuljuridic.ro.