Conflict individual de muncă. Condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie (CPC)

12 dec. 2016
Vizualizari: 1435
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 560/2016

CPC: art. 24 [art. 41 NCPC], CPC: art. 129 [art. 254 NCPC], CPC: art. 377 [art. 634 NCPC], L. 62/2011: art. 1 și 16

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. [art. 254 NCPC], legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă în condițiile legii procesuale civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau a unei căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare Ia instituirea șt exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.

Din dispozițiile codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fî întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fî supusă controlului judiciar pe această cale.

În cauză, se reține că litigiul ce formează obiect al dosarului de față este un conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1, lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în forma în vigoare mai înainte de modificarea prin Legea nr. 76/2012, aplicabilă în temeiul dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. [art. 41 NCPC] aprobat prin Legea nr. 134/2010, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea litigiilor de muncă sunt supuse numai recursului.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. [art. 634 NCPC], sunt irevocabile hotărârile date în recurs» chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Or, în speță, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 2127 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost soluționat recursul îndreptat împotriva sentinței nr. 1912 din 3 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin urmare, hotărârea curții de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Astfel, recurenții nu s-au conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Sursa informației: www.scj.ro.

Conflict individual de muncă. Condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie (CPC) was last modified: decembrie 12th, 2016 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: