Confirmarea planului de reorganizare a debitoarei în cazul imposibilității adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor

4 iul. 2022
Articol UJ Premium
Vizualizari: 1208
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

1. Competența judecătorului-sindic. Compatibilitatea prevederilor art. 45 alin. (1) lit. k) cu dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014

Conform dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, în competența judecătorului-sindic intră „confirmarea planului de reorganizare, după votarea lui de către creditori”. De asemenea, dispozițiile art. 138 alin. (4) și art. 139 alin. (1) din același act normativ stabilesc condițiile de vot ale planului de reorganizare, respectiv pe categorii de creanțe, cu majoritatea absolută a creanțelor din fiecare categorie.

Astfel, potrivit art. 138 alin. (4) din lege, „un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanțe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanțelor din acea categorie”.

Conform dispozițiilor art. 139 alin. (1), „(…) Planul este confirmat în următoarele condiții:

A. în cazul în care sunt 5 categorii, planul se consideră acceptat dacă cel puțin 3 dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți, dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (3), acceptă planul cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

B. în cazul în care sunt trei categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care cel puțin două categorii votează planul, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;

C. în cazul în care sunt două sau patru categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care dacă este votat de cel puțin jumătate din numărul de categorii, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul (…).

Regula stabilită prin legea insolvenței este, așadar, aceea a votării de către creditori a planului de reorganizare într-o anumită modalitate, după exercitarea votului, revenind judecătorului-sindic competența de a analiza legalitatea acestuia și de a dispune în consecință în procedura de confirmare a planului.

În practică însă nu întotdeauna creditorii înțeleg să își exercite dreptul la vot conferit de lege, existând situații în care aceștia nu participă la ședințele adunării creditorilor, neputând fi luată nicio hotărâre cu privire la plan, din lipsă de cvorum.

Conform dispozițiilor art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic are în competență „judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi”.

În lipsa unei distincții, din cuprinsul textului evocat reiese că judecătorul-sindic are competența soluționării tuturor cererilor formulate în procedură pentru situațiile în care creditorii nu își exercită dreptul la vot.

Raportat la dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, se pune însă problema dacă competența judecătorului-sindic de a soluționa cererile administratorului judiciar, în cazul în care adunarea creditorilor nu poate lua o hotărâre, include și posibilitatea soluționării cererilor de confirmare a planului de reorganizare pentru situațiile în care creditorii nu își exercită dreptul la vot ori aceste cereri sunt excluse, întrucât legiuitorul reglementează confirmarea planului, potrivit art. 45 alin. (1) lit. k), doar după votarea lui de către creditori.

Opinăm că, prin dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o), legiuitorul a reglementat, ca regulă generală, situația neexprimării votului de către creditori, oferind în acest gen de situații competența judecătorului-sindic de a suplini atribuțiile creditorilor în ceea ce privește oportunitatea adoptării unui act, judecătorul-sindic acționând în baza principiului qui potest plus, potest minus, putând analiza legalitatea votului exprimat, astfel că poate suplini, în cazul în care creditorii sunt dezinteresați de procedură, voința acestora, în baza unui text expres pus la dispoziție de legiuitor.

Se ajunge astfel, în ceea ce privește planul de reorganizare a debitoarei, la două ipoteze prevăzute de lege, respectiv aceea în care creditorii își exercită dreptul la vot, adoptând o hotărâre cu privire la planul de reorganizare, fapt ce atrage competența judecătorului-sindic, în baza art. 45 alin. (1) lit. k), respectiv „după votarea lui de către creditori, și ipoteza neexercitării dreptului la vot de către creditori, fapt ce atrage competența judecătorului-sindic, în baza art. 45 alin. (1) lit. o), planul de reorganizare fiind analizat și în cazul dezinteresului manifestat de creditori.

Considerăm că dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k) nu înlătură astfel competența cuprinsă în art. 45 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 85/2014.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

O astfel de interpretare reprezintă o soluție viabilă în ceea ce privește desfășurarea cu celeritate a procedurii, având în vedere că legiuitorul reglementează pentru creditori „un drept la vot”, iar nu „o obligație de a vota”, exercitarea dreptului la vot nefiind supusă unui termen, creditorii putând rămâne în pasivitate o perioadă nedeterminată.

Prin dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) s-a limitat, într-o anumită măsură, termenul în care creditorii își pot exprima dreptul la vot, în sensul că, în cazul în care aceștia, în două ședințe consecutive ale adunării creditorilor, nu sunt interesați de exercitarea dreptului prevăzut de lege, se recunoaște judecătorului-sindic competența de a dispune, în măsura în care este sesizat cu o cerere în acest sens.

Neexercitarea dreptului la vot al creditorilor pentru o perioadă îndelungată constituie un abuz de drept, întrucât dreptul conferit de lege nu este exercitat în scopul pentru care a fost reglementat, ci într-un scop contrar, prin aceasta tergiversându-se procedura, însă judecătorul-sindic, în cazul aplicării unei sancțiuni, poate doar să atenționeze creditorii pentru conduita anterioară, dintr-un anumit moment al procedurii, respectiv pentru un rezultat produs deja.

Aplicarea sancțiunii nu poate determina exercitarea pe viitor a dreptului la vot, întrucât sancțiunea nu este de natură a transforma „dreptul” într-o „obligație”, definirea drepturilor și obligațiilor fiind exclusiv apanajul legii, părțile putând fi determinate printr-o sancțiune doar să își execute o obligație, nu și să își exercite un drept.

Această măsură, singura de altfel avută la îndemână de judecătorul- sindic, deși tinde la constrângerea creditorului de a-și exercita dreptul la vot, din perspectiva legalității nu este eficientă, planul de reorganizare propus de debitoare putând rămâne în continuare nevotat o perioadă nedeterminată.

O astfel de situație nu corespunde însă intenției legiuitorului, care a reglementat o procedură de urgență, etapizată și succesivă, ce acordă debitoarei o șansă concretă, iar nu iluzorie, de a se reorganiza, în cazul în care acest lucru este posibil.

Lăsarea unui arbitrariu creditorilor, prin neexercitarea într-un termen nedeterminat a dreptului la vot, și imposibilitatea confirmării planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, într-o procedură judiciară, iar nu administrativă, determină sancționarea debitoarei, prin imposibilitatea confirmării planului de reorganizare propus, sancțiunea nefiind astfel a creditorilor pentru neexercitarea drepturilor reglementate de lege, ci a debitoarei, care nu este culpabilă pentru atitudinea creditorilor.

De reținut este faptul că, în cazul neexercitării votului, debitoarea nu se mai poate reorganiza cu aceleași șanse de succes, întrucât, la un interval de timp considerabil după deschiderea procedurii, activitățile curente ale acesteia nu mai sunt aceleași, iar posibilitatea continuării activității, beneficiind de o credibilitate efectivă pe piață, este diminuată.

Ca atare, dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k), prin raportare la prevederile art. 45 alin. (1) lit. o), trebuie interpretate în sensul că judecătorul-sindic are competența de a se pronunța asupra viabilității planului de reorganizare și de a confirma un plan, atât în cazul în care acesta este „votat” de creditori, cât și în cazul în care nu se poate adopta o hotărâre în adunarea creditorilor, convocată pentru aprobarea planului, din lipsă de cvorum la cel puțin două ședințe ale adunării creditorilor, având aceeași ordine de zi.

În acest mod, legiuitorul asigură șansa debitoarei la reorganizare, atât prin confirmarea planului de către judecătorul-sindic, în cazul exprimării votului creditorilor, cât și prin stabilirea competenței judecătorului-sindic de a analiza viabilitatea planului de reorganizare, în cazul neexprimării de către creditori a dreptului la vot în cadrul a două adunări consecutive, sancționând implicit abuzul de drept manifestat de aceștia, garantându-le un drept de vot, dar necondiționând debitoarea de exercitarea abuzivă a drepturilor creditorilor.

 

2. Caracterul votului neexprimat al creditorilor

Dacă dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) pot fi interpretate în sensul competenței judecătorului-sindic de confirmare a planului de reorganizare, pe fond se pune problema caracterului votului neexprimat, respectiv dacă acesta echivalează cu un vot negativ, în condițiile în care, potrivit art. 138 și art. 139 alin. (1), legea insolvenței prevede condițiile ce trebuie îndeplinite pentru existența unui vot favorabil, în sensul acceptării de către creditori a planului de reorganizare.

Opinăm că, tocmai în raport de prevederile art. 138 alin. (4) și ale art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează condițiile de vot, votul negativ trebuie definit ca existând atunci când, în cazul unui vot exprimat, nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege, respectiv planul nu a fost votat de majoritatea categoriilor de creanțe menționate în programul de plăți, nefiind acceptat de majoritatea absolută a creanțelor din respectiva categorie.

În cazul unui vot neexprimat nu se poate vorbi despre neîndeplinirea de către acesta a rigorilor normative, prima condiție a unui vot negativ fiind aceea ca el să fie exprimat, abia ulterior verificându-se să dacă este legal sau nu.

Această interpretare este confirmată de dispozițiile art. 49 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, care, reglementând condițiile de cvorum și de vot ale adunărilor ordinare ale creditorilor, precizează expres că „votul condiționat este considerat vot negativ”, votul condiționat fiind, așadar, un vot exprimat, putând fi analizat din perspectiva condițiilor de legalitate.

Pe cale de consecință, în cazul existenței a două adunări consecutive ale creditorilor, în cadrul cărora planul nu a fost votat, ca urmare a lipsei de cvorum, votul neexprimat nefiind considerat vot negativ, judecătorul-sindic, procedând la analiza planului, în cazul învestirii cu cererea formulată de administratorul judiciar, nu poate să dispună intrarea debitoarei în faliment, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de legalitate și a neacceptării planului de către creditori.

Competența judecătorului-sindic este, în cazul votului neexprimat, de a analiza pe fond planul și de a dispune asupra confirmării acestuia, nerespingând de plano propunerea debitoarei, ca urmare a „inadmisibilității” acesteia, respectiv a unui vot negativ al creditorilor.

Deși nu este un vot negativ, totuși, votul neexprimat nu poate fi considerat „per a contrario” un vot pozitiv, întrucât o atare interpretare ar obliga judecătorul-sindic să confirme planul, fiind considerat votat de creditori, ajungându-se la situația nelegală ca un plan supus votului să nu fie confirmat, întrucât votul nu a îndeplinit condițiile de legalitate, iar un plan nesupus votului să fie confirmat, întrucât este considerat votat.

Sigur că, potrivit principiilor de drept, regula „qui tacit consentire videtur” prevede că cel ce tace pare să consimtă, în dreptul american, ce a inspirat, de altfel, prezenta lege a insolvenței, existând în acest sens o procedură tacită de adoptare a anumitor acte, denumită „silence procedure[1].

În dreptul român însă, pentru existența unui consimțământ tacit, ca manifestare de voință implicită, este necesar ca, pe lângă condiția privind exprimarea liberă și neviciată, consimțământul să poată fi dedus sau să rezulte din lege.

În materia insolvenței, legea nu reglementează consimțământul tacit și nu există o practică privind deducerea acestuia din anumite împrejurări, astfel încât deși este o manifestare liberă și neviciată, întrucât creditorii aleg în cunoștință de cauză și fără vreo constrângere să nu exercite acest drept, convocarea adunării creditorilor fiind publicată în BPI, totuși, în lipsa unui text de lege care să prezume, într-o anumită situație, un consimțământ tacit, principiul nu poate fi aplicat.

O ipoteză ar fi aceea ca legiuitorul să prevadă un termen limitat pentru exercitarea votului de către creditori, cu mențiunea prezumției consimțământului tacit în cazul neexprimării în termen a votului.

La acest moment nu există însă o astfel de reglementare, legea fiind aplicată așa cum este în vigoare.

Dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o) nu reglementează, așadar, o prezumție de vot favorabil, ci doar noțiunea de „vot neexprimat”, numai în această situație judecătorul-sindic având competența analizării directe a actului, putând adopta oricare dintre soluții, respectiv admiterea sau respingerea cererii cu care este învestit.

Operând cu noțiunea de „vot neexprimat”, pentru compensarea efectelor acestuia, judecătorul-sindic poate face aplicarea art. 139 alin. (1) teza a II-a, conform căruia „judecătorul-sindic poate să ceară unui specialist să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui”, putând cere, asupra unui plan de reorganizare cu privire la care există dubii, o opinie suplimentară pentru consolidarea sau infirmarea argumentelor.

Ca atare, judecătorul-sindic are competența legală și pârghiile necesare pentru confirmarea sau, după caz, infirmarea unui plan de reorganizare, pentru care votul creditorilor nu a fost exprimat, urmare a neîndeplinirii condiției de cvorum a adunării creditorilor în două ședințe consecutive.

 

3. Condițiile de cvorum ale adunării creditorilor privind votarea planului de reorganizare

Raportând dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. o), care au ca situație-premisă lipsa de cvorum a adunării creditorilor, la prevederile art. 138-139 din lege, ce reglementează votul asupra planului de reorganizare, considerăm că este necesar a lămuri, din perspectiva legii, care sunt condițiile de cvorum ale adunării creditorilor privind votarea planului de reorganizare, art. 138-139 necuprinzând referiri la acest aspect.

Mai mult, având în vedere specificul votului adunării creditorilor privind planul de reorganizare, respectiv pe categorii de creanță, cu votul favorabil al majorității absolute a creanțelor dintr-o categorie, se ridică problema, în materia votării planului de reorganizare, dacă îndeplinirea condițiilor de cvorum are în vedere, pentru a aprecia un vot ca fiind exprimat, atât îndeplinirea condițiilor de cvorum ale ședinței adunării creditorilor în ansamblu, cât și îndeplinirea condițiilor de cvorum pentru fiecare categorie de creanță în parte.

În situația în care sunt îndeplinite condițiile de cvorum ale ședinței adunării creditorilor, dar nu sunt îndeplinite condițiile de cvorum pentru fiecare categorie de creanțe în parte, putem vorbi de un vot exprimat cu privire la planul de reorganizare și care este caracterul acestuia?

Cu referire la stabilirea condițiilor de cvorum ale adunării creditorilor, opinăm că sunt incidente dispozițiile generale cuprinse în art. 49 alin. (1) cu privire la adunările ordinare ale creditorilor, aceste prevederi nevenind în contradicție cu nicio normă a art. 138-139 din Legea nr. 85/2014.

Conform dispozițiilor art. 49 alin. (1), „cu excepția cazurilor în care legea cere o majoritate specială, ședințele adunării creditorilor au loc în prezența titularilor de creanțe însumând cel puțin 30% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot asupra averii debitorului (…).

Așadar, pentru convocarea legală a adunării creditorilor privind votarea planului de reorganizare, este necesară îndeplinirea condițiilor de cvorum prevăzute de art. 49 alin. (1) din Legea insolvenței, ședința fiind legal convocată din punctul de vedere al dispozițiilor generale, neîndeplinirea acestei condiții de cvorum determinând aplicarea prevederilor art. 45 alin. (1) lit. o).

În cazul participării la ședință a peste 30% din totalul creanțelor cu drept de vot, votul este exprimat, competența judecătorului-sindic fiind atrasă, în acest caz, de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. k) privind confirmarea planului de reorganizare „după votarea lui de către creditori”.

 

4. Condițiile de cvorum ale votului pe categorii de creanță

În ceea ce privește situația în care, deși legal convocată, cu participarea a 30% din totalul creanțelor cu drept de vot, adunarea creditorilor nu îndeplinește condițiile de cvorum pentru fiecare categorie de creanțe în parte, astfel că nu poate fi adoptată o hotărâre clară, ca urmare a neparticipării la vot a creditorilor dintr-o anumită categorie de creanțe, opinăm că ceea ce se pune în discuție aici nu este existența unui vot neexprimat și incidența art. 45 alin. (1) lit. o), ci verificarea pe fond a legalității votului exprimat.

Considerăm că, într-o astfel de situație, având în vedere aceleași considerente menționate cu privire la votul neexprimat, respectiv faptul că acesta nu constituie un vot negativ, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 138-139, votul trebuie analizat în cadrul categoriei de creanță respective, de la caz la caz, determinând confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare.

Neadoptarea unui vot în cadrul unei categorii de creanță, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de cvorum, iar nu ca urmare a exprimării unui vot negativ de către majoritatea absolută, prin valoarea creanțelor din acea categorie, nu duce astfel la neîndeplinirea condițiilor legale privind existența unui vot favorabil, ci, în raport de noțiunea de „vot neexprimat”, determină posibilitatea judecătorului-sindic de a verifica viabilitatea planului în ceea ce privește acea categorie de creanță.

Se înlătură, în această manieră, inclusiv posibilitatea boicotării/blocării votului asupra planului de reorganizare a debitoarei sau șantajarea acesteia, sub amenințarea neexprimării votului, evitându-se situațiile în care, deși se asigură un cvorum formal al ședinței, creându-se o aparență de legalitate a adunării creditorilor, nu este adoptată totuși o hotărâre efectivă, nefiind îndeplinite condițiile de majoritate cerute de art. 138 alin. (4) și de art. 139 alin. (1) lit. A-C  din lege.

Șansa la reorganizare a debitoarei este, în acest mod, efectivă și garantată de lege, prin implicarea activă a creditorilor, sau, în caz contrar, prin competența judecătorului-sindic de a analiza planul propus, neexistând sincope în procedură.

 

xxx

 

Prin Decizia nr. 28/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept[2], s-a stabilit astfel: „(i) judecătorul-sindic poate confirma un plan de reorganizare numai în măsura în care există o hotărâre de aprobare de către adunarea creditorilor a respectivului plan de reorganizare; (ii) imposibilitatea adoptării unei hotărâri în adunarea creditorilor convocată pentru aprobarea planului de reorganizare, din lipsă de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe având aceeași ordine de zi, nu echivalează cu votul negativ asupra planului de reorganizare.”

 

Bibliografie

Art. 45, art. 49, art. 138 și art. 139 din Legea nr. 85/2014.

Bufan, R. (coord.), Tratat practic de insolvență, Editura Hamangiu, București, 2014, pp. 637-644.

C. Ap. București, dec. civ. nr. 1568 din 16 noiembrie 2020.


* Articolul este extras din Revista Phoenix nr. 79-80/2022 (ianuarie-iunie 2022).

[1] În sensul concepției care a stat la baza adoptării unor acte în procedura considerată tacită, a se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Silence_procedure, accesat la data de 17.05.2022. În materia insolvenței, în cazul Heins versus Ruti-Sweetwater, Inc., s-a considerat că inacțiunea unui singur (unic) creditor, constituind o clasă, trebuie interpretată ca fiind acceptată, conform secțiunii 1129 (a) (8) din Bankruptcy Code; în acest sens a se vedea: https://scholarlycommons.law.hofstra.edu/cgi/viewcontent.cgi?referer=&httpsredir=1&article=2022&context=faculty_scholarship, accesat la data de 17.05.2022. Problema este puternic disputată la nivel doctrinar și academic.

[2] La momentul transmiterii formei finale a acestui studiu, în vederea publicării, nu era încă disponibilă motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Confirmarea planului de reorganizare a debitoarei în cazul imposibilității adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor was last modified: august 2nd, 2022 by Mariana Moncea

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice