Conferința internațională – Proiectul ghidului operațional destinat practicienilor în materia recuperării profiturilor şi produselor infracțiunilor

15 iul. 2016
Vizualizari: 886

Despre

  • Durată proiect: 24 de luni
  • Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
  • Direcția de Prevenire a Criminalității
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

În perioada 7 iulie – 8 iulie 2016, a fost organizată la București cea de-a doua conferință internațională în cadrul căreia a fost prezentat proiectul ghidului operațional destinat practicienilor în materia recuperării profiturilor și produselor infracțiunilor. Ghidul a fost elaborat de către experți români, inclusiv în urma consultărilor avute cu practicieni în cadrul reuniunilor derulate anterior, precum și prin contribuția partenerului german din proiect, respectiv Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (I.R.Z.).

La acest eveniment au participat reprezentanți ai oficiilor de recuperare a creanțelor din Germania, Franța, Marea Britanie și Olanda, precum și judecători, procurori, polițiști, investigatori financiari și reprezentanți ai oficiului de recuperare a creanțelor din România.

Evenimentul face parte din proiectul „Noi instrumente operaționale pentru organele de cercetare penală și autoritățile judiciare din Uniunea Europeană în scopul efectuării de investigații financiare în cauze transnaționale cu componentă de recuperare a produselor infracțiunilor”, finanțat în cadrul Programului „Prevention of and Fight against Crime” 2013. În cadrul evenimentului au fost prezentate și celelalte rezultate obținute în cadrul proiectului (ex. organizarea a 6 seminarii de formare profesională în domeniul recuperării creanțelor pentru un număr de aproximativ 120 de specialiști în domeniu).

Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni, cu începere din 1 septembrie 2014 și beneficiază de un buget total de 268.042,00 Euro, dintre care 241.237,80 Euro reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Comisiei Europene (90%).

Beneficiarii proiectului sunt Direcția de Prevenire a Criminalității din cadrul M.J. și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (A.N.A.B.I.), acesta fiind implementat în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și cu Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională (I.R.Z.) din Germania, având ca obiectiv creșterea eficienței specialiștilor implicați în lupta împotriva criminalității economice și financiare, prin perfecționarea profesională a specialiștilor vizați cu privire la cele mai bune metode de investigare, depistare și confiscare a produselor infracțiunilor, precum și prin elaborarea unui ghid operațional, ca instrument util destinat practicienilor.

Sursa informației

👍Vezi și: Prima conferință – Proiectul Ghidului operațional destinat practicienilor în materia recuperării profiturilor și produselor infracțiunilor

Conferința internațională – Proiectul ghidului operațional destinat practicienilor în materia recuperării profiturilor și produselor infracțiunilor was last modified: iulie 14th, 2016 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: