Conferința ASD – Admiterea la INM 2017. Q&A
Luni, 6 noiembrie, în Aula Magna a Palatului Facultății de Drept a Universității din București a avut loc Conferința ASD: „Admiterea la INM”, eveniment transmis în direct de www.universuljuridic.ro.
👍Vezi: ASD. Conferința „Admiterea la INM”
În cadrul acesteia, dl prof. univ. dr. Valerian Cioclei, formator, Institutul Național al Magistraturii în perioada 2012-2014 a moderat sesiunea de întrebări cu privire la examenul de admitere la INM.
Vă prezentăm, în continuare, aceste întrebări și răspunsuri:
Valerian Cioclei: Vă invit, dacă aveți întrebări, să profitați de faptul că suntem aici, să ne puneți întrebări. Cu curaj!
– Considerați că timpul acordat interviului este suficient pentru cunoașterea candidatului?
Valerian Cioclei: Bănuiesc că întrebarea mi se adresează mie. Da, este un interval de 30 de minute, în care, pe baza prezentării personale, pe baza analizei citatului, cât și pe baza analizei, să spunem, speței, se poate trage o concluzie cu privire la persoana candidatului. Este timp suficient. Sigur că ideal ar fi să fie un timp mai mare. Sigur că o discuție de o oră cu fiecare candidat ar dezvălui, poate, mai multe despre personalitatea respectivului candidat. Acest interval de 30 de minute a fost, totuși, considerat ca fiind suficient. Ne adaptăm și noi, membrii comisiei, la această perioadă, e adevărat, nu foarte lungă, dar cred că suficient pentru a scoate în evidență trăsăturile candidatului; trăsăturile legate de capacitatea lui de a fi sau nu magistrat, pentru că până la urmă asta ne interesează. Cum spunea și colegul Zidaru, până la urmă, interesul acestui interviu este de a permite admiterea în sistem a unor candidați, care pot face față muncii în sistem și – la fel de important – a depista, în măsura posibilităților, persoanele care nu au ce să caute în sistem; care nu sunt capabile; care pot să fie niște persoane minunate din alt punct de vedere, dar care nu au ce să caute în sistem. Ăsta e rolul interviului, până la urmă. Și în sensul ăsta, repet, cred că cele 30 de minute sunt suficiente. Poate ar fi mai bine mai mult, dar ne limităm la acest timp, care e stabilit în mod legal, regulamentar.
– Am pus această întrebare pentru că unii pot reacționa și sub influența emoțiilor. Și nu pot fi judecați într-un interval atât de scurt.
Valerian Cioclei: Face parte din regula jocului; face parte din concurs. Sigur că toată lumea are emoții, e normal; depinde foarte mult cum ți le stăpânești. Și, inclusiv, depinde cum reușești să ți le stăpânești în fața comisiei de interviu. Pentru că mai târziu, în cariera de magistrat, vei fi pus de multe ori în fața unor situații foarte greu de gestionat și în care trebuie să-ți gestionezi emoțiile. Sunt situații – vă pot spune asta și din perspectiva fostului magistrat – în care trebuie să gestionezi cu foarte mult calm și cu foarte multă stăpânire de sine problema cu care te confrunți. Și atunci, stăpânirea emoțiilor este, și ea, esențială. Sigur că membrii comisiei nu sunt niște insensibili, niște roboți care apreciază, așa, foarte tranșant, și care nu reușesc să își dea seama că în fața lor sunt oameni care au emoții ș.a.m.d. Sigur, ținem cont de acest aspect, de starea de emotivitate și sigur că, în momentul în care cântărim decizia finală avem în vedere și faptul că există emoții. Dar, încă o dată, depinde cum le stăpânește fiecare. Face parte din concurs.
– Bună ziua, mă numesc Șerban Mihnea și sunt student aici, anul I. Am înțeles partea procedurală, absolut tot ce înseamnă, cum decurge un interviu, cum decurge un examen. Aș vrea să întreb, oarecum care ar fi avantajele, odată ce am intrat la INM. Adică, nu cred că doar înclinația noastră către magistratură ar fi singura motivație. Din punctul de vedere al unui profesor sau din punctul de vedere al unui absolvent, sau din punctul de vedere al unui student – de ce ar trebui să intrăm acolo? Adică știm că și intrarea în barou ar fi foarte important și de asta aș vrea să știu ce aș putea să aleg eu după terminarea facultății. Sau de ce, care ar fi un motiv mai special? E o întrebare mai nonconformistă.
Valerian Cioclei: În orice caz, nu cred că sunt eu în măsură să răspund la întrebarea asta. Eventual colegii mei.
Radu Togan: Eu ce vă pot spune este că am dat și examenul de admitere în barou, și examenul de admitere la institut, în același an – 2016. După ce am aflat rezultatul de la examenul de barou am și început să lucrez. Și în ziua în care am avut interviul eu mi-am luat o zi liberă de la locul unde începusem să lucrez. Am făcut acest lucru tocmai pentru a-mi crea propria mea opinie. Și asta e cel mai important. Poate să vină absolut oricine, să vă dea un punct de vedere cu privire la profesia pe care ați putea să v-o alegeți, însă ce este cel mai important este ca dumneavoastră să ajungeți la o concluzie proprie. Începând din anul II eu am făcut practică la un cabinet de avocatură și, uite, acum sunt auditor la institut. Am făcut practică doi ani jumătate în avocatură și ulterior chiar începusem să lucrez. Ce vreau să spun prin asta e că, deși multe persoane în jurul meu încercau să-mi dea sfaturi – alege profesia X pentru că… sau alege profesia Y pentru că… –, tu trebuie să ajungi la o concluzie. Sunt avantaje, sunt și neajunsuri în privința ambelor. Cum a spus și dl Zidaru, avocatura presupune poate mai multă muncă la momentul ăsta, cum sunt văzute și cum sunt structurate profesiile și atribuțiile fiecăreia. De asemenea, în avocatură există și o oarecare incertitudine pe plan economic, poate. Evident, există și posibilitatea începerii muncii într-o corporație unde salariul este fix.
Îmi este greu să-ți punctez acum neajunsuri și beneficii. Ți-am spus: tu, dumneavoastră sunteți cei care trebuie să ajungeți la o anumită concluzie.
Liviu Zidaru: În momentul de față îmi vine mereu în minte profesorul Briciu, care recent spunea că cei mai buni absolvenți merg spre avocatură. Și conștientizând acest trend, care este parțial real, pentru că sunt și absolvenți foarte buni, cu nimic mai prejos, care merg spre INM. Ține și de o anumită structură și de o preferință proprie. Glumind și simplificând un pic, cei care vor vrea mai multă adrenalină, care vor vrea poate o recunoaștere mai directă, mai vizibilă a succesului lor, poate se vor îndrepta mai degrabă spre avocatură. Eu în ultimii ani am început să fac un pic mai multă publicitate pentru profesia de magistrat. Până atunci am fost foarte discret, n-am făcut-o aproape deloc și acum mi se pare că e mai bine, totuși, să atragem și noi absolvenții cei mai buni, de ce nu? Însă la profesia de magistrat lucrurile sunt un pic mai complicate pentru că mi se pare, tocmai, că nu pentru avantajele profesiei aș vrea ca studentul, viitorul candidat să opteze pentru acea profesie. Adică, dacă cineva alege magistratura pentru că este o leafă sigură, pentru că are putere, pentru că, cumva, are o independență sporită chiar în a-și organiza programul, că, cu ghilimelele de rigoare, nu-l controlează nimeni – deși nu e deloc așa –, mie mi se pare că sunt motivații greșite. Este o profesie care implică foarte multă muncă. Adică disponibilitatea de a studia dosarele foarte bine, capacitatea de a lucra cu oamenii – și, sigur, poate cu atât mai mult în cazul procurorilor, dar și a judecătorilor, care până la urmă stau în sală atâta timp și trebuie să asculte și să fie buni ascultători – mie mi se pare că, de fapt, motivația este mai degrabă în zona aproape a dezavantajelor. Deci trebuie, mai degrabă, să nu te ferești de muncă, să nu te ferești de condiții de muncă în general destul de proaste, pentru că la stat e ca la stat și din perspectiva dotărilor materiale; și să existe o motivație un pic – hai, poate nu chiar transcendentă –, dar trebuie să existe o motivație ideatică solidă, care să treacă peste toate aceste inconveniente, și atunci, da, toate aceste avantaje care sunt reale… Nu știu în România cât prestigiu are profesia de magistrat. Vă spun sincer, am dubii serioase în această privință. Dar, mă rog, nu e nici chiar prost văzută; nici foarte bine. Deci nu despre asta e vorba. Dorința de a exercita putere – cred că aceasta ar fi din categoria răspunsurilor eliminatorii la interviu. Vreau să fiu magistrat ca să am pâinea și cuțitul – ăsta e un răspuns foarte periculos, nu prin a-l spune, ci a-l gândi. Pentru că, practic, trebuie să fii foarte conștient de puterea asta excesiv de mare… Și există un sâmbure de adevăr și în dezbaterea asta cu vârsta, în ideea că ai o putere excesiv de mare la o vârstă foarte fragedă. Să fii conștient de ea și să ai o anumită timiditate, o anumită reținere în a o exercita, așa, plenar. Și, culmea, asta cred că vine cu o oarecare experiență.
Stela Stoicescu: Ca să adaug ceva, eu, ca sfat, v-aș propune ca, înainte să vă decideți ce drum să urmați, să nu vă puneți problema avantajelor în sens practic, sau dezavantajelor. Poate sună clișeic, dar din punctul meu de vedere, cum am parcurs eu experiența, la momentul la care… eu v-am spus, m-am hotărât cu greu și m-am înscris și la examenul de admitere în barou, dar n-am mers efectiv la probă, pentru că la momentul ăla am fost în generația norocoasă care deja avea un rezultat cu privire la Institutul de Magistratură. Dar la momentul ăla nu mi-am pus niciodată problema avantajelor în sens practic. Și cât se poate de pragmatică fiind discuția, știam că statutul de magistrat este cât se poate de decent. Știam că nu te îmbogățești din asta. Nu știam – și vă spun foarte sincer – care este salariul unui magistrat și, slavă Domnului, au fost fluctuații destul de mari și probabil vor fi. Dar problema avantajelor practice este cât se poate de tristă dacă se pune problema așa la admiterea în profesie. Nimeni nu vă cere să gândiți roz și să vă gândiți că e irelevant venitul, e irelevantă orice condiție materială – nu, nu-i așa –, dar ce ar trebui să știți, cred, e că până la urmă e un statut cât se poate de decent, oferă o stabilitate, dar, la fel cum a spus dl profesor Zidaru, cred că e trist să rezumăm motivația la asta. Ar trebui să vă propuneți doar să găsiți calea care vi se potrivește cel mai bine; care vă corespunde ca aspirații. Și e foarte greu. Eu v-am spus, până la sfârșitul anului IV am cochetat cu ambele opțiuni. Mai sunt și altele; pe alea două le-am selectat eu, dar, nu știu – notariat, diplomație, executor… câte or mai fi, de care încă poate nici nu sunt conștientă.
Dumneavoastră trebuie să găsiți calea care vi se potrivește cel mai bine, fără să vă gândiți la avantaje practic. De ce? Păi poate când vă gândiți acum la avantajele practice, să zicem statutul de magistrat este excelent practic, ca și… Vă uitați dumneavoastră la salariu, vi se pare că e un salariu extraordinar – Doamne, mie mi-ar plăcea, aș avea o existență extraordinară… Dar peste trei ani, când o să apucați dumneavoastră să fiți judecători – stagiar, definitiv –, lucrurile astea se schimbă, sunt într-o dinamică continuă. Mai degrabă ar trebui să vă puneți problema dacă v-ar plăcea să exercitați o anumită profesie, așa cum e ea. Și e greu să vă dați un răspuns la anul I – știu asta. Dar să țineți minte în toți cei patru ani de studiu asta, pentru că dacă faci ceea ce ți-ai ales cu plăcere se vede și din punct de vedere calitativ.
Și pentru magistrați e un real pericol să nu faci ceea ce trebuie cu plăcere. De ce? Pentru că e un statut care îți oferă destul de multă independență, spre deosebire, de exemplu, de un avocat care lucrează cu un deadline foarte clar și pe care clientul sigur îl va sancționa dacă nu-și respectă deadline-ul, un magistrat are o anumită marjă, care poate fi foarte periculoasă – 30 de zile termen de recomandare pentru motivări, dar dacă eu nu mă organizez și nu am conștiința lucrului bine făcut despre care vorbeam, n-am o responsabilitate, pot – și sunt cazuri, din păcate – să duc asta în patru ani, cinci ani, șase ani de nemotivare. Deci mai degrabă să punem problema așa cred că ar fi mai bine.
Moderatoare: Mai avem o ultimă întrebare acolo, pe mijloc, și o să încercăm să încheiem…
Valerian Cioclei: Ok, pentru că e deja ora patru și poate au cursuri copiii…
– Prin ce modalități se evaluează conduita morală a candidaților?
Valerian Cioclei: Vă referiți la partea de după examen? La buna reputație?
– Da.
Valerian Cioclei: Sunt câteva mențiuni în regulament. Puteți să le citiți, nu cred că e bine să pierdem timpul acum. Se verifică, în principiu, cazierul judiciar, sunt luate date de la Poliție; se verifică în ce mod ați fost sancționat chiar contravențional – chestiuni de genul ăsta. Se iau relații de la diferite alte instituții și toate acestea, împreună, duc la ideea de bună sau proastă reputație. Dar vedeți că în regulament sunt trecute toate chestiunile astea.
Vă mulțumesc pentru prezență, succes în continuare. La revedere!
