Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
406 views
Analizând hotărârea contestată, în raport cu actele dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază nefondată contestaţia formulată, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., dispunând în mod legal arestarea acestuia pe o perioadă de 30 de zile, în vederea predării către autorităţile franceze.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Astfel, mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare, care presupune că decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă, aşadar, că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind conţinutul şi forma mandatului.
În acest sens, se observă că Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Înaltă Instanţă din Paris a emis la data de 13 iulie 2018 un mandat european de arestare faţă de cetăţeanul român A., întrucât prin hotărârea celei de-a 16-a Camere Corecţionale, secţia 1 a Tribunalului de Înaltă Instanţă din Paris, pronunţată la data de 22 martie 2017, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 113-2, 225-4-1, 225-4-2, 225-20, 225-21 şi 225-25 din C. pen. francez (trafic de fiinţe umane în raport cu mai multe persoane) şi de art. 113-2, 225-2, 225-7, 225-11, 225-20, 225-21, 25-24, 225-25 din C. pen. francez (proxenetism agravat prin pluralitatea victimelor).
În cuprinsul mandatului european de arestare, s-a reţinut, în esenţă, că persoana solicitată A. avea rolul de proxenet în reţeaua de prostituţie familială stabilită în Bois de Boulogne şi Porte de Clichy (Paris), victimele fiind chiar soţia sa, B., zisă C. sau D. şi cele două surori ale acesteia, E. (prietena unuia dintre capii reţelei, F., condamnat în acest dosar la o pedeapsă de 9 ani închisoare) şi G.. De asemenea, s-a menţionat că, urmare investigaţiilor desfăşurate de autorităţile judiciare franceze, s-a constatat că persoana solicitat A. şi-a adus soţia în Franţa cu scopul de a o supune prostituţiei, aspect care a reieşit din viramentele pe care acesta le făcea către România sau pe care soţia acestuia i le făcea din Franţa către România, când nu erau împreună. În plus, s-a precizat că ancheta autorităţilor judiciare franceze a stabilit plata redevenţelor pentru ocuparea locurilor de prostituare pe care persoana solicitată le plătea, precum şi rolul în supravegherea fetelor.
Faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate A., astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, se regăsesc printre cele enumerate în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (respectiv la pct. 3 al articolului menţionat), care duc la executarea mandatului european fără verificarea dublei incriminări a faptei, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate cu o durată maximă de cel puţin trei ani.
De asemenea, din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, că nu există niciuna dintre situaţiile expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, ca motive obligatorii ori opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.
Totodată, se observă că, deşi în faţa primei instanţe persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea către autorităţile din Franţa, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 2 octombrie 2018, contestatorul A. a menţionat în mod expres, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, că doreşte să fie predat autorităţilor franceze.
În fine, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus, în temeiul art. 97 alin. (2) şi art. 115 din Legea nr. 302/2004, ca predarea să se facă cu respectarea beneficiului regulii specialităţii şi cu respectarea condiţiei ca, în situaţia în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare cu o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Prin urmare, având în vedere că mandatul european de arestare conţine toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din acelaşi act normativ, precum şi că nu există vreun motiv de refuz al executării dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 195/F din data de 22 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., persoana solicitată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
