Condiţii pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare. Actul de procedură să fie îndeplinit de partea care justifică un interes şi să aibă scopul de a continua judecata pricinii

• NCPC: art. 412 alin. (1) pct. 1
• NCPC: art. 415
• NCPC: art. 416
• NCPC: art. 417
• NCPC: art. 421 alin. (2)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 14 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Agenția pentru Plăți și Inspecție Sociala a Municipiului București a formulat acțiune în regres, prin care a solicitat obligarea pârâților A. și B. (foști salariați) la plata sumei de 260.645 RON, față de actele care au stat la baza plății către partea civilă, respectiv sentința penală nr. 30/F din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2009; minuta deciziei nr. 4207 din 19 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție, legalizată; minuta deciziei penale nr. 127/A din 24 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel București; minuta deciziei nr. 530 din 13 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 218 din 9 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, pe baza motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Preliminar, Înalta Curte reține că recursul este o cale de atac exercitată împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, astfel că motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele acesteia și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar.

În litigiul pendinte, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1317A din 12 octombrie 2021 prin care instanța a constatat perimate apelurile formulate de apelanții-pârâți B., C. și D. (moștenitorii lui A.) împotriva sentinței civile nr. 1201 din 3 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în contradictoriu cu intimata- reclamantă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. proc. civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.

Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, controlul legalității unei astfel de hotărâri în calea de atac a recursului este limitat la verificarea respectării condițiilor pentru constatarea perimării. Raportat la dispozițiile art. 416 C. proc. civ., constatarea perimării poate interveni numai după prealabila verificare a următoarelor condiții: cauza să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni; rămânerea în nelucrare să se fi datorat culpei părții; neintervenirea unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; inexistența unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; și inexistența unei cauze de stingere a procesului prevăzute de o normă specială.

Drept urmare, în cadrul prezentului recurs nu pot face obiectul controlului de legalitate criticile ce vizează hotărârea prin care s-a respins cererea de redeschidere a procesului, prin care recurenta-pârâtă a susținut că această soluție nu are nicio justificare, invocând că s-a cerut disjungerea cauzei în ceea ce o privește.

Pentru același motiv nu pot fi analizate nici criticile prin care recurenta-pârâtă a învederat că, prin repunerea pe rol a cauzei, instanța de apel avea posibilitatea de a constata, în lipsa moștenitorilor, existența unei succesiuni vacante și de a cita în cauză Municipiul București, prin primar, și totodată de a dispune disjungerea cauzei în ceea ce o privește, având în vedere că prin apelul declarat a invocat citarea la o adresă greșită.

Înalta Curte constată că singurele critici care pot fi examinate în legătură cu decizia recurată sunt cele prin care s-a susținut că instanța de apel ar fi aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează întreruperea cursului perimării.

Luând în examinare critica referitoare la aplicarea prevederilor art. 417 C. proc. civ., care reglementează întreruperea cursului perimării, Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru argumentele expuse în continuare.

În conformitate cu art. 417 C. proc. civ., „Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes”.

Aceste dispoziții reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare, și anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Astfel, legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare, și anume: actul de procedură trebuie să fie îndeplinit de partea care justifică un interes și să aibă scopul de a continua judecata pricinii.

În ceea ce privește înțelesul sintagmei „în vederea judecării procesului”, se reține că judecătorul este în măsură să analizeze, în contextul parcursului procesual al litigiului și în funcție de împrejurările concrete, dacă este întrunită condiția impusă prin textul de lege enunțat, în sensul ca actul de procedură – pe care partea îl consideră ca având efect întreruptiv al termenului de perimare – să aibă într-adevăr aptitudinea de a conduce la reluarea judecării cauzei după suspendare, demonstrând intenția reală a părții de a continua soluționarea procesului. În acest sens sunt și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 679/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 417 C. proc. civ.

Astfel, în jurisprudența instanțelor s-a reținut în mod constat că, pentru a avea drept efect întreruperea termenului de perimare, actul de procedură trebuie să aibă aptitudinea obiectivă de a determina reluarea judecății, cerință care însă nu este îndeplinită atunci când cererea de repunere pe rol a fost respinsă.

În litigiul pendinte, prin încheierea din 13 martie 2018, curtea de apel a încuviințat cererea de suspendare formulată de pârâta B. și a suspendat judecata apelurilor în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor apelantului A..

Prin încheierea din 2 octombrie 2018, curtea de apel a respins cererea de repunere pe rol formulată la 11 aprilie 2018 de intimata-reclamantă Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, ca nefondată și, pe cale de consecință, a dispus menținerea măsurii suspendării judecății apelurilor declarate de apelanții-pârâți B. și A.. A reținut curtea de apel că dispozițiile art. 415 C. proc. civ. nu permit reluarea judecății decât prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, în cauză însă „motivele din cererea de redeschidere a judecății, astfel cum sunt indicate de intimată la dosar apel, sunt străine total de acest singur motiv legal care ar permite reluarea judecății”.

Această soluție are caracter definitiv ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 56 din 16 ianuarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, motiv pentru care criticile invocate de recurenta-pârâtă sub acest aspect nu mai pot fi analizate în cadrul prezentei cauze, după cum a învederat și intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Prin urmare, se constată că cererea de repunere pe rol formulată în cauză de intimata-reclamantă nu a avut efect de întrerupere a termenului de perimare, fiind lipsită de efecte juridice sub aspectul curgerii acestui termen, deoarece nu a fost urmată de repunerea efectivă a cauzei pe rol.

Pe această concluzie se întemeiază și raționamentul curții de apel, care, analizând condițiile perimării, a reținut că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare, actul de procedură trebuie să fie eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerințele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol.

Raportat la circumstanțele litigiului, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța a constatat că este incidentă sancțiunea perimării cererilor de apel, deoarece de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, respectiv din 13 martie 2018, când s-a dispus suspendarea cauzei, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile părților, mai mult de 6 luni.

Cum perimarea operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare, odată împlinit acest termen, constatând îndeplinite și celelalte condiții legale, instanța era obligată să constate perimarea. În acest context, trebuie menționat și că actele de procedură efectuate de recurenta-pârâtă, respectiv cererile de repunere pe rol depuse la 18 mai 2021 și 12 octombrie 2021 au fost formulate după împlinirea termenului de perimare (13 septembrie 2019), motiv pentru care nu pot avea efect întreruptiv.

Cât privește decizia nr. 494 din 6 martie 2019, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2016, la care face referire recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că într-adevăr litigiul s-a purtat între același părți, iar obiectul recursului a vizat tot o decizie de perimare, însă soluția pronunțată nu se impune în prezenta cauză, dat fiind că sancțiunea perimării operează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui litigiu. Astfel, prin această decizie, instanța de recurs a reținut că, în mod greși, s-a constatat de către curtea de apel că a operat o prezumție de desistare a părților.

Or, circumstanțele din prezenta cauză sunt diferite, întrucât la momentul suspendării cauzei, curtea de apel a analizat „împrejurarea depunerii la dosar a declarațiilor prin care prezumtivii moștenitori ai apelantului-pârât decedat A. au învederat instanței că nu au înțeles să accepte succesiunea tatălui și având în vedere și relațiile sosite în sensul predecesului soției apelantului-pârât decedat”. Prin urmare, s-a constatat că nu au fost indicați moștenitorii apelantului-pârât A. în sensul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. De asemenea, relevant este și că prin decizia nr. 56 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016 a fost respins recursul declarat împotriva încheierii din 2 octombrie 2018, de respingere a cererii de repunere pe rol și menținere a suspendării, s-a reținut că indicarea domiciliilor acestor doi străini de succesiune nu duce la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 415 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru a da posibilitatea instanței să repună cauza pe rol și să dispună alte măsuri procedurale, cum ar fi disjungerea cauzei.

În consecință, se constată că în prezenta cauză au fost aplicate în mod corect dispozițiile art. 417 C. proc. civ., astfel că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod.

Sursa informației: www.scj.ro.