Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs. Determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitative prevăzute de lege

• NCPC: art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 1-8
• NCPC: art. 489 alin. (2)
• NCPC: art. 493 alin. (5)
• NCPC: art. 499
• NCPC: art. 509 alin. (1) pct. 8

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018, contestatoarea Regia Autonoma de Servicii Publice l-a chemat în judecată pe intimatul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea actelor de executare silită nr. x/2017 al B.E.J. B. și restituirea taxei de timbre; obligarea și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 664 alin. (1), art. 703, art. 712 alin. (1) C. proc. civ., art. 1563, art. 1615 C. civ.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 180 din 7 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același Cod.

A motiva recursul însemană, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

Cu alte cuvinte, susținerile recurentului implică chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

În dezvoltarea criticilor aduse soluției de respingere a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, ca nefondată, sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a relevat modalitatea greșită în care instanța de judecată a apreciat asupra contrarietății reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul existenței unor hotărârii definitive potrivnice date de instanțe de același grad, făcând trimitere la decizia civilă nr. 656 din 13 mai 2021 a Tribunalului Prahova, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 796 din 07 martie 2017 a aceleiași instanțe, definitivă prin decizia civilă nr. 1616 din 21 septembrie 2017, și la considerentele deciziei recurate, prin care curtea de apel a reținut că revizuentul a invocat o contrarietate de hotărâri care ar rezulta din interpretarea deciziilor implicate, însă o atare contrarietate nu poate fi rezultatul unei interpretări de către instanța care soluționează cererea de revizuire, ci trebuia să rezulte din simpla modalitate de redactare a considerentelor.

Înalta Curte reține că potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „(…) dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este supusă, între altele, condiției ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice existenței lucrului judecat, iar rațiunea reglementării izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat.

Prin urmare, pe calea revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se poate solicita, în condițiile reglementate de textul respectiv, desființarea unei hotărâri judecătorești pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătorești, acest motiv de revizuire având suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Așadar, se observă că pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunțate în procese distincte, dar identice sub aspectul părților, obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanța s-o fi lăsat nesoluționată.

În această privință, în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a prezentat raționamentul judiciar care a justificat soluția adoptată, în raport de susținerile formulate în cauză, în ceea ce privește contrarietarea reclamată prin prisma cerințelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat, apreciind că aceasta nu poate fi rezultatul unei interpretări a instanței care soluționează o astfel de cerere, ci trebuie să rezulte, în mod evident, din simpla modalitate de redactare a considerentelor hotărârii supuse revizuirii, aspect care nu se confirmă în cauză.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

O atare exigență nu este îndeplinită în speța de față în ceea ce privește susținerile evocate în cererea de recurs, ținând cont de faptul că, pe de o parte, deși vizează concluzia instanței de judecată asupra faptelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, în ipoteza normativă reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după cum s-a arătat în cele ce preced, nu se raportează la analiza realizată în considerentele deciziei atacate și nu își găsesc corespondent în raționamentul curții de apel care a determinat adoptarea soluției pronunțate, ci reiau ad litteram aspectele expuse în cererea de revizuire asupra cărora instanța deja s-a pronunțat, iar o astfel de motivare a cererii de recurs nu corespunde rigorilor stabilite de lege.

În concret, în cadrul criticilor deduse judecății recursului sunt prezentate aceleași argumente, invocate de recurent în cererea de revizuire, legate de chestiuni ce țin de fondul litigiului de muncă purtat între părți și care a făcut obiectul unor verificări juridicționale, în diferite faze procesuale (fond, apel, contestație la executare, contestație în anulare), finalizate cu pronunțarea unor hotărâri judecătorești pretins contradictorii, printre care au fost enumerate și deciziile nr. 1163/16.04.2019 și nr. 1921/17.07.2019 ale Curții de Apel Ploiești, însă în referire la acestea din urmă și la contrarietatea reclamată, se observă că partea tinde la reevaluarea limitelor învestirii prin cererea de revizuire tranșate, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia nr. 2766 din 14 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în regulator de competență, prin care s-a stabilit instanța competentă, având în vedere temeiul juridic și obiectul cererii formulate, astfel cum a fost precizat de către revizuent, care s-a raportat la sentința civilă nr. 796/07.03.2017 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 1616/2017 a Curții de Apel Ploiești.

În atare circumstanțe instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt dezvoltate într-o formă concretă relativ la considerentele pentru care instanța învestită cu cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită condiția contrarietății reglementată de textul legal menționat în ce privește hotărârea supusă revizuirii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele curții de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al demersului judiciar inițiat, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

În aceleași coordonate se încadrează și alegațiile părții din partea finală a cererii de recurs prin care se reclamă o pretinsă carență a motivării deciziei atacate, în contextul exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., una dintre ipotezele ce își găsesc reglementare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme recurentul nu a indicat niciun argument esențial care să nu fi fost avut în vedere de către curtea de apel sau o altă critică ignorată de instanță în soluționarea cererii de revizuire, ceea ce conduce la concluzia că invocarea acestui text de lege s-a produs pur formal.

Așa fiind, cum aspectele susținute de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu vizează conținutul deciziei atacate și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a celor ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1473 din 19 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.