Condiţia de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate privind legătura cu soluţionarea cauzei (NCPP, Constituția României, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 39/2019

L. nr. 47/1992: art. 2, art. 29 alin. (1) – (3); NCPP: art. 200 alin. (1), (7) și (8), art. 275 alin. (2) și (6); Constituția României: art. 126 alin. (2)

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

– calitatea de parte în proces a autorului excepției;

– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

– existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, „legătura cu soluționarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a „aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate”.

– verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de inculpata A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că „această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate”. (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 – Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte reține că, în speță, inculpata A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1), (7) și (8) din C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituționalitate.

În realitate, criticile formulate vizează modul concret de interpretare și de aplicare a dispozițiilor enunțate, respectiv nemulțumirea acesteia cu privire la modul de administrare a probei dispusă prin comisie rogatorie pe care o apreciază ca fiind viciată constituțional prin încălcarea dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil care conferă dreptul acuzatului de a participa la procesul său în mod efectiv și real, de a fi respectat principiul administrării probelor în condiții de contradictorialitate și în mod nemijlocit, precum și încălcarea dispozițiilor privind asistența juridică obligatorie în cazul în care se dispune audierea unei persoane prin comisie rogatorie, față de împrejurarea că nu a fost informată cu privire la acest aspect, fiind în imposibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare.

Or, în raport de criticile formulate de către inculpata A., Înalta Curte constată că nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituționalitate, ci se contestă însăși conținutul textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă.

Astfel, contrar susținerilor apărării, în examinarea interesului cererii, Înalta Curte, constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În plus, textele legale criticate constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

Prin urmare, se constată că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242 /10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din 23 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.